Comandantul „Iadului din paradis” în faţa magistraţilor. Procesul lui Ficior, ajuns la ultimul termen

La Curtea de Apel s-a judecat joi ultimul termen din dosarul lui Ioan Ficior, comandantul Iadului din Paradis, cum a fost denumit lagărul de la Periprava în Memorialul Durerii, binecunoscutul seria al Luciei Hossu Longin. Procurorul a cerut o pedeapsă de 25 de ani pentru Ficior, acuzat de tratamente neomenoase, în timp ce apărarea a încerca să convingă că fostul comandat de lagăr n-a făcut nimic să nu fie conform „fişei postului”şi că faptele de care este acuzat s-ar fi prescris.

La proces s-a prezentat, de această dată, şi Ficior, absent la termenele precedente. Aflat în aceeaşi sală cu supravieţuitori ai lagărului pe care l-a condus, Ficior, acum în vârstă de 88 de ani, a urmărit, alături de aceştia, episodul din Memorialul Durerii, serial realizat de Lucia Hossu Longin. Tăcut, fără nicio expresie pe chip, torţionarul s-a uitat în linişte la film, la ecranul pe care scria cum 15 deţinuţi au fost legaţi şi lăsaţi pradă pentru şobolani iar odată ajunşi cadavre au fost aruncaţi cu câte un bolovan de gât pe fundul Dunării.

Tot în linişte şi tot fără nicio expresie pe chip Ficior a ascultat şi mărturia lui Stănescu Mirel, ajuns în 1959 la Periprava. La 57 de ani de atunci, fostul deţinut nu a uitat nici foametea cumplită, nici dezinteria, nici umilinţele şi durerile suferite în lagărul condus de Ficior:

„În 1959, aprilie sau mai, am ajuns la Grind. Era un lagăr nou atunci construit, ne-a primit dl comandat Ficior, care ne-a ţinut o cuvântare şi a spus că am fost aduşi să muncim, pentru că Partidul ne dă şansa să ne reabilităm. Am fost repartizaţi în barăci de stuf. Apoi am început munca. (…)

Se muncea de dimineaţa de la 6, 12 ore, mâncarea era foarte proastă, când crescuse porumbul mai mare, în afară de hrana mizerabilă care ni se dădea, mâncam porumb crud, deşi era interzis, mai mâncam rizomi de stuf, care erau fragezi uneori, unii mâncau şi şerpi. Erau nişte şerpi de apă. Eu n-am mâncat, dar unii au mâncat.

Hrana era foarte slabă, foarte slabă, zeamă de arpacaş, când se dădeau câteva boabe de fasole în zeama aia era ceva rar, cea mai bună mâncare.Dimineaţa se dădea o cană cu apă colorată, ziceau că e cafea. (…) Beam apă din Dunăre, a dat dezinteria peste noi. Asta era una din cel mai mari umilinţe pe care mi le aduc aminte, după ce se termina munca la câmp, ne adunam toţi, mergeam spre lagăr, distanţele erau foarte mari, 7-8 km pe unii îi apucau şi făceau pe ei, căci coloana nu avea voie să se oprească din mers.

Una din marile umilinţe pe care mi le aduc minte … când tăiam stuf, nu trebuia să rămân niciun fir de stuf pe rândurile unde lucrai. Mi-a rămas o dată un fir de stuf. Gardienii, lipoveni din satele din jur, s-au apropiat, au găsit stuful lăsat m-au chemat:

„- Ce e cu stuful netăiat…?

– Mi-a scăpat, dl sergent.

– Cum ti-a scăpat, mă?

Mi-a dat un baston în spate, am vrut sa îl tai şi mi-a zis: „Nu , nu îl tăia, cu dinţii! Cu dinţii!”

E o umilinţă pe care o port şi azi în suflet… Asta şi că făceam pe noi în mers, că nu m-am putut îmbăia un an.. Nu am făcut niciodată baie acolo. Veceul era într-o groapă mare, deschisă şi atât iarna cât şi vara trebuia să ne facem acolo necesităţile, Odată, unul din deţinuţi a căzut în groapa aceia.” a povestit Mirel Stănescu, descriindu-l pe Ficior drept un om care inspira teamă. De altfel, Stănescu l-a văzut cu ochii săi pe Ficior bătând un deţinut care fusese prea bolnav pentru a ieşi la muncă.

Acuzaţiile ce i se aduc lui Ficior

Fostul comandant al lagărului de la Periprava a fost trimis în judecată pe 18 august 2014, acuzaţia iniţială fiind cea de genocid. Ulterior, acuzaţia a fost schimbată în crime împotriva umanităţii pentru că astăzi procuroarea, aplicând legea cea mai favorabilă, să ceară o nouă încadrare, respectiv tratamente neomenoase, conform art 358 din Codul Penal din 1968.

Trimiterea în judecată a lui Ficior avut loc în urma unor investigaţii făcute de IICCMER care indică faptul că, în perioada în care acesta a condus Colonia de muncă de la Periprava (potrivit avocaţilor lui Ficior, acesta a fost iniţial locţiitor de comandant şi abia din 1960 comandant), respectiv în perioada 1958-1963, deţinuţii politici au fost supuşi unui regim de detenţie extrem de sever, fiind înfometaţi şi bătuţi, 103 dintre ei pierzându-şi viaţa.

Toţi cei 103 deţinuţi fuseseră condamnaţi pentru delicte politice. Cele mai multe decese, respectiv 54, au fost înregistrate pentru grupa de vârstă 50-59 de ani. Cel mai tânăr decedat avea 19 ani, iar cel mai în vârstă, 71 de ani. Există 50 de persoane care au supravieţuit după ce au fost închise în Colonia de muncă de la Periprava. Dintre acestea, 21 foşti deţinuţi politici au dat declaraţii în legătură cu regimul de teroare şi exterminare instituit de Ficior.

Practic, deţinuţii de la Colonia Periprava erau puşi să muncească în condiţii extrem de grele, indiferent dacă erau inapţi său bolnavi şi nu erau echipaţi corespunzător pentru muncile efectuate, deşi erau obligaţi să suporte condiţii meteorologice extreme. Aceştia erau obligaţi să depăşească norma de muncă cu orice preţ şi erau pedepsiţi crunt pentru nesupunere. Printre pedepsele aplicate se numără: izolarea (carcera), alergarea deţinuţilor cu calul şi bătăi crunte primite cu ciomagul.

Având în vedere acestea, procurorul a cerut joi o pedeapsă cu 25 de ani de închisoare pentru Ficior.

„Acţiunile lui Ficior excedau cu mult regulamentul. Deţinuţii au rezumat că activitatea lui Ficior de la Periprava viza exterminarea lor”, a declarat procurorul, arătând că frigul, lipsa de hrană, lipsa de medicamente, condiţiile grele de muncă, izolarea, bătăile, faptul că deţinuţii erau obligaţi să bea apă din Dunăre, toate aceste rele tratamente vizau exterminarea deţinuţilor.

Pentru ce ar plăti Ficior

Prezentă ca martor la proces, medicul Camelia Doru, preşedinte al Fundaţiei ICAR, organizaţie înfiinţată pentru a oferi asistenţă victimelor torturii din rândul foştilor deţinuţi politici, a explicat că pentru foştii „duşmani ai poporului”, cum erau catalogaţi cei ce se împotriveau comunismului, suferinţele nu s-au terminat după ieşirea din închisori, mulţi dintre ei rămânând cu sechele atât fizice cât şi psihice pe viaţă.

Cred că ce se poate face este să le redăm supravieţuitorilor statutul pe care îl merită. Ei şi-au asumat să nu rămân pasivi la îndobitocirea ţării prin sovietizare, să nu stea pasivi în faţa sabiei trecătoare ci să lupte. Prin pedepsirea torţionarilor trebuie să restabilim sacralitatea filonului uman.

„Urmările detenţiei sunt de durată lungă, de fapt pe toată durata vieţii, atât cele fizice dar mai ales cel psihice care nu se vindecă niciodată. Din experienţa pe care o avem va pot spune că nu există organ în corpul foştilor deţinuţi politici care să nu fi fost afectat de această experienţă traumatică trăită în timpul detenţiei”, a explicat medicul.

Marcaţi de boli nutriţionale, hepatite cronice, boli cardiovasculare, sechele aferente TBC-ului, insuficienţe renale, boli metabolice, supravieţuitorii închisorilor comuniste sunt afectaţi, de multe ori, şi de probleme psihice, de depresii, anxietăţi, insomnii, comportamente de evitare, tulburări de atenţie iar intervenţiile terapeutice nu au avut rezultatele dorite căci la nivelul foştilor deţinuţi există o mare frustrare pentru faptul că au continuat să fie trataţi ca nişte puşcăriaşi în timp ce sunt eroi ai neamului, a mai precizat medicul.

Consecinţele detenţiei nu s-au rezumat doar la boli ci s-au manifestat pe toate planurile, la nivel familial, social, profesional. Intraţi de tineri în închisori, unii şi-au întrerupt studiile, mulţi dintre ei nemaiputând vreodată să le reia. Alţii şi-au întrerupt viaţa de familie iar cei necăsătoriţi, eliberaţi târziu, nu s-au mai putut însura, n-au mai putut avea copii. Unora le-a fost imposibil chiar şi să înfieze. Astfel, medicul a povestit cazul unui fost deţinut care, în 1992 a vrut să înfieze un copil.

„La primărie lucra cineva din puşcărie, de cealaltă parte şi i-a spus: nu dăm copiii duşmanilor poporului. Aceşti oameni au purtat stigma de duşman al poporului, i-a urmărit tot timpul ar fi fost normal că această categorisire să fi fost înlăturată din 89 – 90”, a declarat Camelia Doru.

Cu atât mai mult, foştilor deţinuţi li se cuvin reparaţii, financiare dar în primul rând reparaţii morale, pe care România, stat cu sute de mii de victime ale comunismului şi doar doi torţionari trimişi în judecată – Vişinescu, deja condamnat, şi Ficior – este departe de a le fi oferit.

„Lucrând atâta timp printre aceşti oameni, cred că ce se întâmplă azi e un semn de justiţie care vine foarte târziu şi se poate repara prea puţin. Cred că ce se poate face este să le redăm supravieţuitorilor statutul pe care îl merită. Ei şi-au asumat să nu rămân pasivi la îndobitocirea ţării prin sovietizare, să nu stea pasivi în faţa sabiei trecătoare ci să lupte. Prin pedepsirea torţionarilor trebuie să restabilim sacralitatea filonului uman (…) Este extrem de important ce se întâmplă astăzi, deşti trebuia să se întâmple încă din 90. Cred că cei ce au devalizat această ţară ar fi fi avut mai puţin curaj dacă ar fi văzut că criminalii din comunism au fost condamnaţi.”, a declarat medicul.

Ficior se pretinde nevinovat, iubitor de Dumnezeu şi ţară

Luând cuvântul după ce procurorul a cerut o pedeapsă de 25 de ani, interzicerea unor drepturi şi să fie pus, în solidar cu Ministerul de Finanţe şi Administraţia Penitenciarelor la plata de despăgubiri către victime, Ficior s-a pretins nevinovat.

„Vreau să mărturisesc în faţa dumneavoastră ca în închisori nu curge lapte şi miere şi nu e uşor să execuţi o pedeapsă privativă de libertate cu regim special!”, şi-a început Ficior discursul în faţa instanţei pe care a încercat să o convingă nu doar că este nevinovat ci chiar că ar fi fost niţel persecutat politic, pe motiv că a fost om credincios.

În timp ce zeci de martori au vorbit despre foametea cruntă pe care au trăit-o la Periprava, de condiţiile inumane de muncă, de bătăi, izolator, lipsa apei, a medicamentelor şi de îngrijirilor medicale, de faptul că Periprava a funcţionat efectiv că un lagăr de exterminare, Ficior s-a plâns despre dificultăţile vieţii de comandant de penitenciar cu 3000 de oameni în grijă. Nu este uşor să fii comandant, a explicat fostul colonel, descriind cât de greu e să cumperi turme de animale pe picioare ca să-i hrăneşti pe deţinuţi (paradoxal, aceştia s-au plâns că n-au văzut fir de carne de vită sau porc cât au fost la închisoare), haine, combustibil etc.

Ficior a mai susţinut că a făcut gradină pentru deţinuţi, reuşind chiar şi să dea roşii la export, că s-a preocupat de îngrijirea medicală a deţinuţilor, vrând să facă chiar şi un laborator de analize, aceasta în condiţiile în care martorul audiat înaintea lui a relatat cum singurul „medicament” din infirmerie – practic o baracă de stuf cu pământ pe jos – era o sticlă cu spirt.

Acuzat că a bătut crunt deţinuţi, Ficior a mai adăugat că a trăit într-o familie de baptişti de la care a învăţat multe lucruri bune, motiv pentru care a ajutat pe oricine atât cât a putut.

„Mor cu inima împăcată, că l-am slujit pe Dumnezeu şi ţară. Eu am fost urmărit şi de securitate pentru că am fost baptist”, a adăugat fostul comandant de lagăr, cerându-i judecătoarei sa îl judece „cu dragoste, nu ură.”

La rândul lor, avocaţii fostului comandant de lagăr au încercat să convingă că Ficior a fost comandant de lagăr doar o parte din perioadă care face obiectul procesului (1958 – 1965) aşa că nu poate fi ţinut responsabil pentru cele 103 de decese care au avut loc în acea perioadă, că din 1960 când acesta a devenit comandant au avut loc doar câteva zeci de decese, mai puţin deca într-un sat situat în împrejurimi.

De asemenea, avocaţii au mai invocat faptul că fostul ministru al Justiţiei, Robert Cazanciuc a declarat că şi acum în penitenciare sunt condiţii grele. În acest sens, în sala de judecată a fost vizionat un interviu cu Cazanciuc în care au fost prezentate şi condiţiile cele aspre din penitenciare: paturi în încăperi ce-i drept mici, dar cu perne şi cearceafuri, camere cu covoare pe jos şi duşuri cu faianţă pe pereţi, cu totul diferit de realitatea de la Periprava.

„Şi penitenciarele de acum pot fi considerate lagăre de exterminare”, a declarat avocatul, spre ilaritatea sălii.

„Nu putem condamna la 25 de ani de închisoare un om de 88 de ani care n-a făcut decât să plice sancţiuni în limita regulamentului”, a mai susţinut avocatul, adăugând că Ficior trebuie judecat doar pentru faptele lui nu pentru ce a făcut sistemul comunist.

Întrebarea pusă cu voce tare lui Ficior de un fost deţinut „Cine v-a obligat să slujiţi un regim criminal?” nu şi-a găsit niciun răspuns, acoperită de dizertaţiile avocaţilor.

Instanţa a rămas în pronunţare, urmând să dea o sentinţă pe 30 martie. a.c.

SURSA: EpochTimes