Revoluţionarii cer scoaterea României de sub controlul Securităţii

0 859

Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie 1989”, a adresat astăzi o scrisoare deschisă reprezentanţelor diplomatice ale statelor membre UE şi NATO la Bucureşti, în care le solicită, implicit, ajutorul pentru demilitarizarea structurilor politice şi administrative ale României.

imageResize

Mărieş consideră că România este condusă, de 26 de ani, de o „reţea de corupţie şi crimă organizată”, din care face parte Securitatea comunistă, şi că de aceea progresele ţării sînt minime, iar Justiţia e făcută pe jumătate.

De asemenea, Teodor Măreş crede că proba pentru scoaterea Securităţii din instituţiile democratice ar fi redeschiderea şi soluţionarea dosarelor Revoluţiei din 1989 şi a mineriadei din 1990.

Redăm în continuare scrisoarea.

Doamnă/Domnule Şef de Misiune

Asociaţia 21 Decembrie 1989, a luat act de decizia Curţii Constituţionale din data de 16 februarie 2016, prin care Plenul Curţii Constituţionale a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „ori de alte organe specializate ale statului” din cuprinsul dispoziţiilor art.142 alin.(1) din Codul de procedură penală este neconstituţională.

Curtea a reţinut că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art.1 alin.(3) conform cărora România este stat de drept, întemeiat pe principiul garantării drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor .

De asemenea, Plenul Curţii a apreciat că sintagma legală, supusă controlului de constituţionalitate nu respectă condiţiile de calitate, inerente unei norme legale, sub aspectul clarităţii, preciziei şi previzibilităţii, întrucât nu permite subiecţilor de drept să determine care sunt organele specializate ale statului, abilitate să realizeze măsurile dispuse prin mandatul de supraveghere tehnică, măsuri cu un grad ridicat de intruziune în viaţa privată a persoanelor.

Prin decizia adoptată, Curtea Constituţională limitează implicarea serviciilor de securitate în faza de urmărire penală a unui dosar penal, indiferent de infracţiunea care se cercetează.

În cauza Asociaţia 21 Decembrie, Mărieş şi Vlase c/ România, Curtea de la Strasbourg a cerut României abrogarea legii siguranţei naţionale nr. 51/1991 şi înlocuirea acesteia cu o lege nouă, de esenţă euroatlantică. Nici până în prezent Statul Român nu s-a conformat acestei hotărâri.

În repetate rânduri, Asociaţia a atras atenţia asupra implicării nelegale a instituţiilor de forţă în tergiversarea soluţionării Dosarelor Revoluţiei şi Mineriadei din 13-15 iunie 1990.

În anul 2007, Curtea Constituţională (într-o altă componentă), prin decizia nr. 610, a fragmentat dosarele Revoluţiei şi Mineriadei, având drept consecinţă oprirea instrucţiei penale. Şapte ani aceste cauze au rămas în nelucrare, prelungind suferinţa urmaşilor eroilor Revoluţiei, răniţi şi reţinuţi.

În anul 2014, Noul Cod de Procedură Penală a anulat decizia Curţii Constituţionale – contestată în mod repetat de noi – dar modificarea realizată de legiuitor trebuie pusă pe seama deciziilor CEDO, prin hotărârile pronunţate în cauzele Asociaţia 21 Decembrie 1989, Mărieş, Vlase c/ România, Asociaţia 21 Decembrie 1989, Mocanu, Mărieş şi Stoica c/ România, Bosnigeanu s.a c/ România, Alecu s.a. c/ România, Alexandrescu s.a. c/ România, Apostol Elena s.a. c/ România, dosare deschise sau promovate de Asociaţia 21 Decembrie.

De parcă reţeaua de corupţie şi crimă organizată care a capturat Statul după 22 Decembrie ’89 nu s-a născut şi dezvoltat la umbra oribilelor crime săvârşite atunci.

După clasarea Dosarului Revoluţiei, confirmată de celebrul de acum generalul Ion Vasilache, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a lăsat la finalul şedinţelor de judecată, aproape la fiecare termen, cu mici excepţii, în ultimele 2 luni soluţionarea plângerilor urmaşilor eroilor martiri/răniţi/reţinuţi/luptători, dând prioritate corupţilor.

Considerăm că nu se poate face Justiţie şi nici instrucţie penală cu securitatea infiltrată în toate structurile statului! Nu se poate face justiţie din cauza securităţii şi până când dosarele Decembrie 89 – Iunie ’90 nu sunt soluţionate în mod just! Acestea sunt turnesolul/ barometrul reformării României şi cu precădere a Justiţiei. Stagnarea României se datorează actorilor perioadei infracţionale decembrie 1989 – iunie 1990 şi suitei lor de complici!

Exemplu: Elevi de la şcolile de ofiţeri şi subofiţeri din cordoanele de trăgători din 1989 au devenit în aceşti ani oameni cu funcţii importante în SRI, SIE şi MI. I-au adus în cordoane şi i-au implicat în evenimentele de până în 22 decembrie, dar mai ales în cele de după 22 decembrie pentru a-i compromite, şi şantaja moral, asociindu-i la guvernământul de tip mafiotic ce a urmat.

Evaluăm „strategia” şi efectele la nivelul celorlalte forţe militare şi nemilitare şi avem răspunsul la recapturarea Statului democratic.

În Parchete, cei care stăteau sau stau pe birou cu lecturi din perioada comunistă, ţinând sub sertare dosare ale istoriei, dar şi dosare privind dizidenţii din perioada comunistă stau cuminţi şi aşteaptă să vină sovieticii visând la destrămarea UE.

Cât priveşte relaţiile cu NATO, aceşti indivizi consideră că Statele Unite ale Americii sunt prea departe.

Dacă instituţiile statului, dar mai ales cele din domeniul judiciar vor să devină credibile şi să dovedească loialitate faţă de ţară şi parteneri externi trebuie să finalizeze cu precădere cercetarea şi judecarea Dosarelor Revoluţiei şi Mineriadei, respectând principiile euroatlantice şi hotărârile judecătorilor Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Astăzi, la 26 de ani, de la primele plângeri depuse de Asociaţia 21 Decembrie 1989, România pierde credibilitate prin nerespectarea de către procurorii şi judecătorii naţionali a hotărârilor judecătoreşti ale CEDO, dar şi ale Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei.

Este timpul demilitarizării şi depolitizării spaţiului public! Este timpul demilitarizării instituţiilor democraţiei, eliberării lor din captivitatea serviciilor secrete, a camarilelor intitulate Academii ale securităţii! Este timpul intrării în normalitate a societăţii româneşti în ansamblul său!

sursa: RostOnline

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php