Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu şi Librăria Eminescu vă invită la o expoziţie dedicatã celor ce au luptat în rezistenţa anticomunistã. Destinelor frânte si poveştilor de iubire separate de gloanţe şi sârme ghimpate…
Vor participa la vernisajul din 29.02.2016: DAN PURIC, LUCIA HOSSU-LONGIN, OANA STĂNCIULESCU, ZOE RĂDULESCU, FLORIN DOBRESCU.
Cumpăna secolului XX… Ocupată de armatele sovietice, România îşi trăia agonia. Ocupantul instaura, prin teroare şi ajutat de cozi de totpor autohtone, un regim politic după chipul şi asemănarea celui de la Moscova. Forţele politice ale opoziţiei fuseseră, treptat, anihilate, iar numeroşi oameni politici, ofiţeri, intelectuali de marcă sau simpli proprietari luaseră deja calea închisorilor şi lagărelor politice.
Arestările se ţineau lanţ, asaltul comuniştilor împotriva ţăranilor în scopul colectivizării pământului întâmpina o opoziţie acerbă, în timp ce toate libertăţile şi drepturile fundamentale fuseseră abolite. Spoliat de invadatorii sovietici care pretindeau României daune de război colosale şi jefuiau efectiv economia românească, poporul român se adâncea, cu fiecare zi, într-o stare de mizerie materială nemaiîntâlnită, în frică, umilinţă şi întuneric.
În regiunile muntoase se constituiseră, în unele cazuri chiar după invadarea ţării de către sovietici, centre de rezistenţă armată, care aşteptau momentul strategic al începerii unui preconizat război între Aliaţi şi URSS, pentru a declanşa lupta de gherilă. Studenţi căutaţi deja de Securitate, ţărani fruntaşi care nu acceptau colectivizarea, ofiţeri ai Armatei Regale epuraţi de noul regim, oameni de cultură sau chiar elevi, se coagulau în jurul unor personalităţi ce-şi asumaseră organizarea unei ultime linii de rezistenţă a naşiunii române, în Carpaţi.
În oraşe, studenţii şi elevii se organizau şi ei în structuri clandestine, cel mai adesea intenţionând să facă joncţiunea cu grupurile de partizani din munţi.
Căzute, cel mai adesea prin trădare, în mâinile Securităţii, aceste organizaţii au reprezentat demnitatea şi onoarea poporului român în acei ani de ocupaţie şi teroare. Fiecare din membrii săi a purtat cu el o poveste plină de idealuri, suferinţă, speranţă, dezamăgire şi… iubire. Da, pentru că iubirea reprezintă cel mai nobil sentiment zămislit în sufletul omului. Şi nu putea să lipsească nici din acest univers al eroismului şi luptei fără odihnă.
Poveştile de dragoste din rezistenţa anticomunistă ar trebui adunate între coperţile unei cărţi. Duioşia lor este cu atât mai intensă cu cât destinul crud al protagoniştilor lor nu le-a dat – în general – nici o şansă de împlinire. Cel puţin nu în coordonatele lumii acesteia… Ele însă au supravieţuit îndrăgostiţilor rispiţi prin râpele munţilor ori prin gropile comune ale închisorilor, acolo unde nici moartea, nici suferinţa şi nici teroarea nu pot atinge sublimul sentimentelor omeneşti.
Tinerele generaţii au dreptul să cunoască aceste poveşti de dragoste, care însoţesc biografiile eroilor poporului român de la cumpăna veacului trecut. Ele fac parte din istoria României… Şi avem convingerea că tocmai cunoaşterea acestor oameni în aspectele lor cele mai profund omeneşti, în cele mai fireşti şi nobile sentimente zămislite de sufletele lor, va facilita apropierea de ei a tinerilor de astăzi şi o mai bună înţelegere a sensului suferinţei lor.
