LEGENDE VII suprimate de Poliţia Gândirii
Pe site-ul oficial al campaniei LEGENDE VII, ca şi pe pagina Facebook a acesteia, a apărut în această dimineaţă un mesaj care a produs indignare printre fanii tricourilor purtând chipurile martirilor închisorilor comuniste. Astfel, iniţiatorii campaniei anunţă că, în urma acuzaţiilor formulate de Institutul Naţional pentru Studiul Holocaustului în România „Elie Wiesel”, de promovare în public a cultului unor persoane condamnate pentru crime de război, genocid şi crime împotriva umanităţii, pedepsită cu închisoarea de Legea 217/2016 (aşa numita lege antilegionară), până la clarificarea acestor acuzaţii au fost retrase de pe site-ul oficial tricourile cu portretele filosofului Mircea Vulcănescu, preotului Calciu-Dumitreasa şi poetului Radu Gyr.
De asemenea, a fost retras textul „Ne vom întoarce într-o zi…”, considerat de acuzatori ca fiind instigator.
Vom reveni cu amănunte.
Buciumul.ro
Va mira cumva acest fapt domnule Dobrescu?
Noua si mult mai insidioasa securitate a corectitudinii politice da roadele asteptate de cei care se afla la capatul de manevra al acestei bate ideologice bolsevice.
Asta e poezia incriminata, „instigatoare”. Instiga la ce? La iubire? Tipii astia-s bolnavi!
Radu Gyr – Ne vom întoarce într-o zi
Ne vom întoarce într-o zi,
Ne vom întoarce neapărat.
Vor fi apusuri aurii,
Cum au mai fost când am plecat.
Ne vom întoarce neapărat,
Cum apele se-ntorc din nori
Sau cum se-ntoarce, tremurat,
Pierdutul cântec, pe viori.
Ne vom întoarce într-o zi…
Și cei de azi cu pașii grei
Nu ne-or vedea, nu ne-or simți
Cum vom pătrunde-ncet în ei.
Ne vom întoarce ca un fum,
Ușori, ținându-ne de mâni,
Toti cei de ieri în cei de-acum,
Cum trec fântânile-n fântâni.
Cei vechi ne-om strecura, tiptil,
în toate dragostele noi
și-n cântecul pe care și-l
Vor spune alții, după noi.
Ȋn zâmbetul ce va miji
Și-n orice geamăt viitor,
Tot noi vom sta, tot noi vom fi,
Ca o sămânță-n taina lor.
Noi, cei pierduți, re-ntorși din zări,
Cu vechiul nostru duh fecund,
Ne-napoiem și-n disperări,
Și-n răni ce-n piepturi se ascund.
Și-n lacrimi ori în mângâieri,
Tot noi vom curge, zi de zi,
în tot ce mâine, ca și ieri,
Va sângera sau va iubi.
niste papa- lapte care s-au scapat pe ei de frica findca s-au ofticat jidanii…
cu din astia , lasi si c*c*ciosi ,… care se lasa calcati in picioare nu o sa facem nimica….
Asemenea specimene , intr-un numar mare pe teritoriul nostru, au facut posibil ca ciuma comunista sa reziste atit de mult timp in Romania
===Fara FRICA sa marturisim : ” Cel care lupta, chiar singur, pentru DUMNEZEU si NEAMUL SAU , nu va fi invins NICIODATA ” !!!!! zicere de PARINTELE IUSTIN PARVU . Da, DOAMNE AJUTA, VOIA TA SA FIE. Amin.