Euroscepticii britanici critică acordul lui Cameron. Campania pentru Brexit va continua

0 530

Premierul britanic David Cameron a negociat cu succes acordul privind “statutul special” pentru rămânerea Marii Britanii în UE. Acum el trebuie să “vândă” acordul publicului britanic sceptic care va vota această chestiune într-un referendum mult aşteptat.

2016_02_20_uxel_rsz_crp

Cameron va recomanda sâmbătă Cabinetului său noul acord negociat privind “statutul special” acordat Marii Britanii în cadrul Uniunii Europene.

Dar, totodată, el a declarat membrilor Cabinetului său, precum şi membrilor Partidului Conservator, că sunt liberi să decidă dacă vor susţine acordul, care va menţine Marea Britanie în UE, sau să i se opună, ceea ce ar însemna ca ţara să părăsească blocul format din 28 de naţiuni.

A fost o modalitate diplomată de a recunoaşte că deţine puţin control asupra partidului său divizat, în ciuda faptului că anul trecut a fost reales cu o marjă surprinzător de mare.

“Cred că suntem mai puternici şi mai siguri într-o Uniune Europeană reformată”, a declarat el la o conferinţă de presă. “Şi din acest motiv, voi încerca din toată inima să conving poporul britanic să rămână în Uniunea Europeană reformată pe care am obţinut-o astăzi”.

Opozanţi ai acordului

Dar criticii – majoritatea fiind colegi conservatori – au atacat imediat autoproclamata victorie a lui Cameron.

Un miting “Grassroots Out” a avut loc vineri seara în centrul Londrei pentru a se opune rămânerii Marii Britanii în Uniunea Europeană, în condiţiile în care Cameron a anunţat noul acord.

“Acordul lui Dave nu merită nici măcar hârtia pe care este scris”, a declarat Nigel Farage, liderul Partidului pentru Independenţa Regatului Unit (UKIP), care este anti-UE, arată Deutsche Welle.

“Ni se cere să rămânem într-o uniune care acum se aseamănă cu o clădire în flăcări”, a mai susţinut Farage. “Există o ieşire de urgenţă. Sugerez să o folosim.”

Campania eurosceptică “Votaţi Ieşirea” a respins rapid ceea ce a declarat că este “acordul gol al lui Cameron”.

Partidul Muncii, din opoziţia britanică, care a susţinut rămânerea Marii Britanii în UE, a criticat la rândul său acordul lui Cameron.

Ce prevede acordul

În privinţa problemei imigraţiei, premierul britanic a obţinut o clauză de salvgardare de şapte ani cu privire la o parte din ajutoarele sociale acordate noilor migranţi, acest lucru permiţând, de altfel, o limitare a acordării lor pe baza unei scări graduale. Mai mult, urmează să fie introdus un sistem de indexare a alocaţiilor familiale cu nivelul de trai din ţările unde se află copiii. Această măsură o să fie aplicată noilor solicitanţi de azil dar ar putea fi extinsă, începând cu anul 2020, şi beneficiarilor actuali.

În ceea ce priveşte suveranitatea Marii Britanii, Cameron s-a asigurat că ţara sa va beneficia de o o exceptare de la clauza “Uniunea tot mai strânsă”, care va trebui să fie înscrisă în tratate în cazul unei eventuale remanieri. Concret, el făcea apel la un sistem de ”cartonaş roşu” care i-ar permite unui grup de parlamente naţionale să opună un veto la orice legislaţie europeană.

“Cartonaşul roşu” este prezent cu condiţia unei alianţe de 55 % din voturile alocate parlamentelor naţionale, ceea ce practic îl face complicat. Referitor la principiul subsidiarităţii, Cameron a indicat că el prevede luarea de noi măsuri pentru protejarea suveranităţii britanice, arată Agerpres.

De asemenea, blocul european a fost de acord să susţină cerinţele lui Cameron în privinţa competitivităţii, şi anume reducerea numărului de sarcini administrative şi să existe o liberă circulaţie a capitalului, a bunurilor şi serviciilor.

“Marea Britanie nu va adopta niciodată moneda euro şi ne-am asigurat o protecţie vitală pentru economie”, a anunţat David Cameron, adăugând că lumea financiară a Londrei va putea fi reglementată de propriile reguli, fără să fie obligată să aplice regulile europene.

“Contribuabilii din Marea Britanie nu vor trebui niciodată să salveze ţări din Uniunea Europeană”, a mai precizat Cameron.

“Să înceapă campania!”

Poporul britanic va trebui acum să decidă dacă este mai bine ca ţara să plece sau să rămână în Uniunea Europeană. Un referendum este aşteptat în cursul acestui an, posibil în 23 iunie. Ambele tabere par să fie pregătite să meargă înainte cu programele lor.

Douglas Carswell, singurul membru al UKIP din Parlamentul britanic, a declarat: “Şarada renegocierii s-a terminat. Să înceapă campania!”

sursa: Epoch Times

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php