COMEMORARE VALERIU GAFENCU 2016

0 626

Programul comemorării:
ora 08:00 – Sfânta Liturghie
ora 09:30 – Parastas

La Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, din Târgu Ocna, în ziua de 20 februarie, va avea loc o slujbă de pomenire a martirilor din închisorile comuniste.

Preoții și credincioșii care vor participa la acest moment comemorativ se vor afla uniți în rugăciune la parastasul oficiat pentru odihna sufletelor tuturor celor care și-au pierdut viața în închisorile comuniste, pentru că și-au păstrat dreapta credință și dragostea față de Hristos și de Biserică. Ca și anul trecut, slujba va fi organizată din inițiativa și cu binecuvântarea IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, care a delegat pentru acest moment pe părintele arhimandrit Andrei Ioniță, mare eclesiarh al Catedralei arhiepiscopale „Sf. Parascheva” din Roman.

Momentul de aducere aminte este prilejuit de împlinirea, la 18 februarie 2016, a 64 de ani de la trecerea la cele veșnice – în Penitenciarul din Târgu Ocna – a lui Valeriu Gafencu, unul dintre cei mai cunoscuți martiri din perioada prigoanei comuniste. Valeriu Gafencu,alături de alți foști deținuți politici care au murit în timpul detenției în Penitenciarul Spital de la Târgu Ocna, a fost înmormântat în cimitirul din curtea Bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, motiv pentru care aici a fost ridicată o troiță în memoria eroilor și martirilor din închisorile comuniste.

Sursa: Arhiepiscopia Romanului și Bacăului

 

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php