Antologia umorului politic. Azi, SADOVEANU…
„Sadoveanu filo-rus / Stă cu curul la apus, / Ca s-arate-apusului / Care-i faţa rusului…” Păstorel Teodoreanu
Neobositul epigramist Păstorel Teodoreanu nu-i trece cu vederea lui Sadoveanu nici oportunismul şi nici pactizarea cu ocupantul sovietic. Chiar dacă autorul lui „Mitrea Cocor” îi era naş şi chiar dacă bietul Păstorel avea să înfunde puşcăriile comuniste, de unde avea să iasă cu plămânii ciuruiţi de TBC, murind, anost, în mizeria sanatoriului Filaret…
Într-adevăr, în ciuda talentului ieşit din comun şi creaţiilor literare fără seamăn, Sadoveanu avea un caracter infect, fiind capabil de un oportunism şi de o disponibilitate la compromis care a stârnit invidia până şi celor mai mari canalii de la mijlocul secolului trecut.
Lider al masoneriei din România şi adulator fără seamăn al lui Carol al II-lea şi dictaturii personale instaurate de acesta (în 1938-40 Sadoveanu conducea revista „Muncă şi voie bună”, o oficină propagandistică în care practica cultul personalităţii lui Carol într-o manieră ce a constituit, cu siguranţă, un model pentru Ceauşescu…), a ştiut ca nimeni altul să o cotească spre stânga imediat după ocuparea ţării de către sovietici. În 1945 deja scria cu patos că „lumina vine de la Răsărit…”, fiind unul dintre exponenţii societăţii „burgheze” trecuţi cu arme şi bagaje în tabăra comuniştilor… Aidoma lui Parhon şi Petru Groza… Vezi bine, lipsiţi de orice popularitate, comuniştii aveau nevoie de astfel de „tovarăşi de drum” din lumea veche, pentru a arăta că şi aceştia înţeleg mersul ireversibil al Istoriei…
Nu degeaba, din exil, Jean Moscopol îl gratula atunci pe Sadoveanu cu acest cuplet, la Radio Free Europe: „Ce bine e să ai ceafă / Şi de la Soviete leafă, / Să fii frate cu duşmanul / Şi să-ţi zică Sadoveanu…”
Într-adevăr, încă din 1945 Sadoveanu devenise membru de vază al ARLUS (asociaţia de prietenie româno-sovietică), calitate oficială ce pecetluia colaboraţionismul său cu ocupantul. Toate materiile fecale mâncate ulterior de autorul Neamului Şoimăreştilor îşi găsesc o singură explicaţie. Nu de natură ideologică, ci strict oportunistă. Sî-i hii ghini dumnealui… „Mii sî-mi lasaţ moşîili, altfieli nu vrau sî mai ştiu di voi”, le spunea el, în dulşele grai moldovinesc, lui Gheorghiţă Dej, lui Petru Groza şi Anei Pauker, sperând că va reuşi performanţa acelui vechi proverb românesc, de a rămâne şi cu mâna sub fustă şi cu sufletu-n rai… Paradoxal, într-un fel, comuniştii i-au respectat dorinţa. Numai într-un fel… Căci moşiile tot i le-au luat, numai că le-au trecut în folosinţa Uniunii Scriitorilor, al cărei preşedinte era tot… Sadoveanu.
Sadoveanu a ştiut să-şi renege convingerile – la fel de conjuncturale – din trecut, scuipând pe propriile idealuri slujite cu limba şi buzele în perioada carolingiană. Nimeni nu a reuşit să întoarcă spatele prietenilor atunci când aceştia se aflau în dizgraţie, aşa cum a făcut-o conu’ Mihail. Intervenţii la proaspătul prezident al Marii Adunări Naţionale (echivalentul preşedintelui Republicii, dar numai cu atribuţii decorative…) ale rudelor celor aruncaţi în puşcăriile comuniste, au rămas fără ecou. A avut grijă să stingă şi luminile în Marea Lojă masonică a României, lăsându-i pe „fraţii” cu şorţuleţe pe întuneric, unii din ei ajungând prin temniţele României. Ca să nu mai vorbim despre nenumăratele sentinţe de condamnare la moarte, pe care le-a validat, prin semnătura sa de preşedinte al MAN. Între aceşti nefericiţi trimişi în faţa plutoanelor de execuţie se numără şi luptătorii paraşutaţi de aviaţia militară SUA pentru acţiuni anticomuniste pe teritoriul României ocupate, capturaţi în 1953 şi împuşcaţi la Jilava, după un simulacru de proces.
Nu degeaba Păstorel Teodoreanu îi scria naşului său: „De ţi-ai face testamentul, / Tu să nu-mi laşi mii de franci! / Naşule, să-mi laşi obrazul, / Ca să-mi fac din el bocanci!” Şi tot Păstorel spunea despre Sadoveanu: „Venea o moară pe Siret / Legănându-se pe-o coastă, / Şi-n ea un autor şiret / Măcina făină proastă!”
Ca şi în cazul lui Adrian Păunescu, se vor găsi de-a pururi îngăduitori care să spună: „eeeei, da’ el ce-a făcut domne? El n-a făcut crime… Doar a pupat în fund…”
Şi nu e aşa. Pentru că orice regim criminal, pentru a se instaura şi a se menţine, are nevoie de aportul unor personalităţi care să-l legitimeze, să-i dea un fundament politic. Iar cei ce au oferit această legitimitate unui regim criminal, sunt părtaşi, de drept, la crime.
Sigur că nu se poate anula opera unui autor ca urmare a caracterului său infect. Iar opera lui Sadoveanu (mai puţin aceea gen Mitrea Cocor…) înseamnă valoare. Or noi aci nu de operă ne-am ocupat. Dar nici nu poate opera să-l exonereze pe om de locul pe care faptele lui i le-au rezervat în panteonul Istoriei: haznaua…
Florin Dobrescu
Si continua Jean Moscopol cu urmatoarea strofa a cantecului, sau cea dinainte nu mai stiu exact:
„Ce frumoasa este viata/ Cand esti rus si prost ca ţaţa/ Si te cheama Sadoveanu/ Si esti frate cu dusmanul.”
O mare rusine ptr. neamul romanesc,.ca si Paunescu sau Vadim.
Galileo Galilei a scapat de arderea pe rugul inchizitei(Inchizitia fiind cominternismul Evului Mediu)renegandu-si toate descoperirile stiinifice de pana atunci,lucru greu de facut in lumea stiintifica,stiind fatul ca oamenii de stiinta sant foarte severi in fata adevarurilor,ei nu le tradeaza chiar cu riscul propriei vieti.Giordano Bruno predecesorul lui Galilei la rug,fiind solicitat de calaii Inchizitei sa-si renege afirmatiile stiintifice cu privre,in special la geofizica,acesta a refuzat si ca atare a fost ars pe rug fara mila,un asemenea om la umaniatii care apare rar pe pamant.Galileo Galilei care a demonstrat ca Pamantul se invarteste in jurul axei proprii si al soarelui si ca e rotund,lucru ce nu comvenea religiei catolice a acelei vremi,intrebat daca-si neaga descoperirea stiintifica,el,ca sa-si salveze timpul viitor al vietii sale,cand era sigur ca vor venii si alte descoperiri,a raspuns DA,le reneaga,astfel salvandu-si viata,dar la coborarea depe esafod a ingaimat abia auzit:”E pur simuove”(si totusi se invarteste).Problema pusa in fata vietii,a stiintei si a bisericii a fost si este inca:Galileo a fost un las sau a procedat corect ca un om de stiinta?Raspusurile sant foarte multe si contradictorii uneori.Situatia lui Galilei s-a mai repetat dealungul istoriei si multii oameni de valoare au sfarsit sub tavalugul criminalilor instalati adhoc in judecatori,uneori fara nici o judecata.Cine poate judeca im mod corect actiunile altui om decat el insusi?Urmarea vietii lui Galilei de dupa esafod a demonstrat cu prisosinta ca el a procedat corect.
P.S.Persoana ce urmeaza,in poza,dupa chivu Stoica nu e Maurer ci Emil Bodnaras.
Se spune ca Mitrea Cocor nici macar nu a fost scrisa de el. El numai a semnat-o. Nustiu daca este adevarat.
Sa-l critici pe Sadoveanu pentru filo-rusism e una, sa-i anulezi toata opera trimitandu-l la haznaua istorie e cu totul altceva! E un articol nedrept si l-as invita pe autorul lui sa-l intreaca mai intai pe Sadoveanu in opera scrisa – romane, povestiri, eseuri, etc. – atat ca valoare a operei cat si ca intindere si abia dupa aceea sa arunce cu piatra. Eu il citesc pana pe azi Sadoveanu cu mare placere si il consider unul dintre marii nostri prozatori si romancieri, pe care prea putini, din pacate, il pot ajunge, darmite sa-l si intreaca!
Inca o chestiune: ca ultima dorinta Sadoveanu a vrut sa intre in manastire – deci s-a pocait si s-a intors spre Dumnezeul adevarat. Asa ca a-l injura azi e caduc. Mihail Sadoveanu deja a platit in fata Marelui Judecator pentru pacatele lui, asa ca noi, azi, nu putem decat sa ne dovedim mai buni decat el daca vrem sa-l criticam. Punct!