DE CE CONTINUĂ LUPTA? Sau mereu va exista un Dragnea care să ne pună botniţă…

0 618

downloadde Florin DOBRESCU

Obişnuiesc să folosesc, în încheierea editorialelor din ultima vreme, formula: „Lupta continuă!”

De ce? Pentru că mi-i dragă. Mi-i dragă lupta. Nu de dragul luptei, ci pentru necesitatea sa imperativă. Pentru că este condiţia sine qua non pentru a rămâne viu. A înceta să lupţi, a depune armele în timp ce adversarul nu conteneşte a le diversifica pe ale sale, este echivalent cu a-ţi accepta înfrângerea. Adică moartea. Dispariţia.

Iar poetul închisorilor comuniste, Radu Gyr, ne învaţă că: „Înfrânt nu eşti atunci când sângeri, / Nici ochii când în lacrimi ţi-s… / Adevăratele înfrângeri / Sunt renunţările la vis…” Iar visul nu este, în cazul nostru, nici o himeră ideologică şi nici vreun deziderat material. Visul rămâne Libertatea. Cea pentru care am ieşit în stradă în Decembrie ’89 şi nu ne-am mai întors cu toţi vii sau întregi. Cea pentru care alţii s-au suit în munţi, cu arma în mână, ori au umplut puşcăriile şi lagărele regimului comunist. Şi, Doamne, cât de puţini s-au mai întors printre noi…

Da, Libertatea ca esenţială trăsătură a condiţiei umane. Fără de care încetăm să fim oameni, rămânând nişte mamifere fără identitate, purtând un cod şi împlinind un număr. Libertate care, atunci când o vom pierde definitiv, va marca ziua în care vom muri definitiv, aşa cum cântau tinerii de la Colectiv, înainte să ardă ca nişte torţe pe altarul Libertăţii.

Fiindcă noi ştim că în decembrie 1989 nu a luat sfârşit un sistem politic represiv. Ci doar s-a transformat. A jucat o piesă de teatru, chiar bine regizată, schimbându-şi veşmintele cu unele mai occidentale… Mai democratice şi capitaliste… În rest, toţi tovarăşii au revenit la „locurili” lor, urmând parcă, într-o coincidenţă grotescă, ultimul apel disperat rostit de Ceauşescu, în ziua de 21 decembrie, de la balconul CC-ului… Şi au rămas până astăzi. Furându-ne tinereţea… Mutilându-ne existenţele… Ucigând speranţele… Între timp, specia s-a perpetuat, locul vechilor fosile fiind luat de copii şi nepoţi de-ai lor.

Fiindcă şi-au diversificat armele, făcându-le subtile, perfide, uneori insesizabile. Pumnul Securităţii şi pulanul Miliţiei au fost înlocuite, democratic, cu diversiunea agenţilor de influenţă ai SRI şi cu botniţa pusă libertăţii de expresie prin legi votate democratic de Parlament.

Pentru că este o lege a Istoriei, aceea că Libertatea trebuie să ţi-o aperi permanent, deoarece întotdeauna vor exista oameni care vor încerca să ţi-o îngrădească. Să ţi-o confişte. Libertatea o ai în măsura în care ştii să lupţi permanent pentru ea. Şi să mori pentru ea, atunci când altă soluţie nu mai există.

Pentru că va exista întotdeauna un Alexandru Florian ori un Liviu Dragnea care vor elabora legi ce vor falsifica Istoria sau vor interzice critica politicenilor. Pentru că se va găsi mereu un Parlament tixit de cercetaţi penal, de foşti turnători ai Securităţii şi agramaţi cu diplome, care va adopta astfel de legi, violând Constituţia prin gangurile sordide ale Casei Poporului.

Şi fiindcă nu putem depune armele. Nu ne putem resemna. Căci din mii de morminte neştiute, ne cheamă cei care nu mai sunt. Şi care nu îşi pot găsi liniştea până cînd sacrificiul lor nu va găsi un sens într-o societate decapitată moral. Până când valorile pentru care au murit nu vor fi întronate în această ţară răstignită de caiafe şi tâlhari.

Pentru toate acestea, lupta continuă! Şi va continua până când vom muri sau vom vedea Libertatea triumfând peste cadavrul actualului sistem degenerat de corupţie, incompetenţă şi nepostism. Sigur că nu mai folosim mitraliera sau grenada, precum Ogoranu sau Gogu Puiu acum 7 decenii. Condeiul şi lupta civică le-au înlocuit şi sunt tot atât de eficiente. Dar să ştie cei ce vor să ne pună botniţă şi lesă, că suntem în stare să murim în stradă, cu ei de gât, dacă apucăturile regimului dinainte de 1989 vor încerca să gâtuie ceea ce am cucerit atât de greu. Libertatea nu se negociază. Se trăieşte cu toată intensitatea ori se moare pentru ea.

LUPTA CONTINUĂ!

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php