MIHAIL ROLLER, înaintaşul lui Al. Florian în falsificarea istoriei româneşti. Cum a sfârşit infamul lider bolşevic al Secţiei Propagandă şi Agitaţie.

Sursa: ADEVARUL

Mihail Roller (1908-1958), istoric evreu de origine română, născut în Buhuşi, este considerat astăzi unul dintre principalii ideologi ai stalinismului în România. Inginerul Roller a avut convingeri marxist-leniniste încă din anii tinereţii, apoi şi le-a desăvârşit în rândul comuniştilor din Paris, Berlin şi Moscova, capitale în care a studiat şi ingineria şi istoria.

Oraşul băcăuan Buhuşi, care a avut o numeroasă comunitate de evrei la începutul la începutul secolului al XX-lea, se poate „lăuda“ cu una dintre cele mai importante figuri comuniste ale secolului trecut, care a rescris şi falsificat istoria românilor, pe baze marxiste. Despre copilăria şi tinereţea buhuşeanului Roller se ştiu prea puţine. A făcut şcoala primară în comuna Buhuşi, pe atunci parte componentă a judeţului Neamţ şi a făcut Liceul de Băieţi în Bacău (actualul Ferdinand l).  Cert este că a îmbrăţişat fanatic doctrina comunistă, internaţionalistă, încă din anii adolescenţei. A făcut studiile superioare în Germania, la Berlin (1926-1928), şi în Franţa (1928-1931), în Paris, locuri unde a aderat la Partidul Comunist. După ce a revenit în România, cu calificarea de inginer, s-a dedicat mişcării muncitoreşti, publicisticii şi propagandei. A făcut parte din Partidul Comunist din România, aflat în ilegalitate. A fost arestat de mai multe ori în anii ’30, iar după Pactul Ribbentrop-Molotov şi cedarea Basarabiei către Uniunea Sovietică, a plecat peste Prut în „Ţara Făgăduinţei“.

În 1937, finanţat de comunişti, a scos două cărţi: „Din istoria Drepturilor Omului“ (Bucureşti) şi „Contribuţie la istoria socială a României“. Comunistul buhuşean ajunge în anii Războiului la Moscova, unde a urmat studii de istorie şi a făcut echipă cu Ana Pauker.

După 23 august 1944, a revenit în ţară, unde a avut o ascensiune fulminantă în rândul comuniştilor. A publicat mai multe lucrări şi a coordonat apariţia manualului de istorie, destinat învăţământului gimnazial. La scurt timp după încheierea Războiului, în 1947, a scos prima ediţie a „Istoriei Republicii Populare România“, iar în 1948, lucrarea destinată maselor şi noilor direcţii ideologice, a fost reeditată. Pe 2 noiembrie 1948, Mihai Roller a devenit academician şi vicepreşedinte al Academiei Române. Scriitorul băcăuan Eugen Şendrea, în „Istoria necunoscută a Bacăului, volumul 2“ (Editura Vicovia, Bacău), îl consideră pe Roller  – „marele falsificator al istoriei româneşti“, iar publicistul Vladimir Tismăneanu – „un posedat ideologic“.

„2 noiembrie 1948, Bucureşti. Câteva tancuri, cu stea roşie trec zgomotoase, împrăştiind frunzele căzute pe străzi. În Aula Academiei Republicii Populare Române, preşedintele ei, savantul-biolog Traian Săvulescu, are mari emoţii. Deodată, uşile se deschid, şi în prag apare un bărbat mărunt de stat, într-un costum de croială sovietică, cu şapcă pe cap. E „noul proprietar al istoriei“, Mihai Roller. Are doar 40 de ani şi este autorul volumului „Istoria RPR“, care a avut două ediţii succesive, în septembrie 1947 şi iunie 1948. Intelectualitatea română tremură la auzul numelui său. Chiar şi mersul şi gesturile poartă amprentă sovietică. Ascensiunea lui în viaţa ştiinţifică, dar şi în cea politică este uluitoare, iar biografia sa, senzaţională“, remarcă scriitorul băcăuan Eugen Şendrea. Roller a fost semnul schimbării, pentru construirea omului nou, comunist.

Tot în 1948, Petru Groza, printr-un decret prin care reglementa activitatea şi normele Academiei Române, îi elimină pe marii intelectuali români, „care s-au pus în slujba fascismului şi reacţiunii, dăunând prin aceasta intereselor ţării şi poporului“. Sunt scoşi din Academie: Lucian Blaga, Sextil Puşcariu, Adrian Harin, iar în locul lor sunt aduşi Solomon Moscovici, Alexandru Sahia, Ion Pincio ş.a. „Filosofia, istoria, sociologia şi alte ştiinţe sociale au fost principalele victime ale acestei politici jdanoviste. Academia Română a fost restructurată prin eliminarea unora dintre cei mai prestigioşi membri ai ei, acuzaţi de convingeri «burgheze». Scribi ai partidului, precum Mihail Roller sau Petre Constantinescu-Iaşi, au devenit adevăraţii îndrumători ai ştiinţei şi culturii în «România populară». Echipa care a controlat Secţia de Propagandă şi Agitaţie între 1946 şi 1953 – formată din Iosif Chişinevschi, Leonte Răutu, Ofelia Manole şi Mihail Roller – a impus şi a supravegheat supunerea totală faţă de linia oficială a partidului“, se arată în Raportul Final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii din România. Vladimir Tismăneanu, în studiul „Un posedat ideologic. Cine a fost Mihail Roller?“, enumeră persoanele care au pus bazele comunismului în România şi face referire la contribuţia importantă a comunistului Roller. „Aceşti oameni au asigurat înregimentarea culturală, rusificarea ca strategie pedagogica anti-naţională, eliminarea şi distrugerea elitelor intelectuale din scoli şi facultati, lichidarea moştenirilor spirituale democratice şi impunerea pseudo-valorilor drept repere inconturnabile ale «noii civilizaţii». Aceşti oameni au fost arhitectii utopiei. Între ei, Mihail Roller a jucat un rol cu deosebire nefast“, remarcă Tismăneanu.

Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii din România în raportul final, făcut public în 2006, îi aloca spaţii ample lui buhuşeanului comunist. Prin funcţiile cheie deţinute în perioada 1948-1958, dar şi prin atitudinea total anti-patriotică şi anti-naţională, Roller a adus o contribuţie majoră instalării comunismului stalinist şi a unui regim de teroare. „În 1951, în timp ce se proclamă pe toate canalele ascuţirea luptei de clasă, nou înfiinţata Cameră a Cărţii din RPR declanşează o nouă triere (a câta!) a fondurilor pentru a fi promovaţi clasicii marxism-leninismului, autorii sovietici şi «scriitorii progresişti» din lume şi din ţară. Toate gurile de foc ale propagandei sunt dirijate acum asupra ƒ«cosmopolitismului» şi «cosmopoliţilor», care sunt «purtători ai culturii decadente, agenţi ai celor mai înverşunaţi duşmani ai ştiinţei şi culturii – imperialiştii americani şi englezi». Mihai Roller, unul din principalii ideologi ai stalinismului din România, adjunct al lui Leonte Răutu la Secţia de Propagandă, desemnat de partid să supravegheze ştiinţele sociale şi, în special, istoria. Propulsat membru al Academiei RPR, Roller a fost coordonatorul manualului unic de istorie a RPR, document plin de falsificări şi profund antipatriotic. «Manualul lui Roller» a fost unul din textele obligatorii ale educaţiei şcolare în anii 1950. A fost director al Institutului de Istorie al Academiei şi ulterior al celui de Istorie al Partidului“, se arată în raportul comisiei. Mihai Stoian, în studiul „Mihail Roller între «nemuritorii» de ieri si de azi“, îl citează pe Belu Zilber, ale cărui memorii au fost publicate în 1997, în care explică mecanismul organizatoric comunist: „fiecare activist de frunte specializîndu-se într-un domeniu anume: înzestratului Harry Brauner i s-a creat un institut de folclor, a devenit director, deci proprietar al tuturor culegerilor de cîntece populare… si astepta să fie numit (!) academician. Aşa s-a împărţit în vremea aceea moşia: Roller era proprietarul istoriei (subl. ns.), Ivaşcu al presei, Chişinevschi al ideologiei, Bodnăraş al armatei, Teohari Georgescu al poliţiei…”.

Cariera lui Mihai Roller a intrat în declin după 1956, când ocupa funcţia de ca prim-adjunct al directorului Institutului de Istorie a Partidului de pe lângă Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român. După excluderea din partid a lui Constantin Doncea, Vasile Bâgu, Grigore Răceanu, acuzaţi de fracţionism şi minimalizarea importanţei lui Gheorghe Gheorghiu Dej în timpul grevei de la Atelierele Griviţa din 1933, Roller este criticat aspru în timpul Plenarei PMR, din iunie 1958. Câteva zile mai târziu moare la Bucureşti, în condiţii neelucidate suficient. Mai mulţi autori, printre care şi Vladimir Tismăneanu, afirmă că ar fi murit în urma unui atac de cord, determinat de afecţiunile grave de care suferea, dar nu este exclusă nici varianta sinuciderii sau a uciderii sale.