Organocratura va trece de la combaterea corupţiei la pedepsirea „discursului de ură” şi la penalizarea „discriminatorilor”

1 730

De ceva vreme am făcut prognosticul că nu peste mult timp vom vedea cum organocratura va trece de la combaterea corupției la pedepsirea ‘discursului de ură” și la penalizarea „discriminatorilor”, a ‘homofobilor” și a tuturor celor care nu sunt de acord cu măreața ideologie a corectitudinii politice. A tuturor celor care, nu-i așa, sunt vinovați că nu avem o țară „ca afară” și că rămânem așa de înapoiați încât, uite (după ne lămurește neica Tolontan – noul Bruckan) nu avem și noi în țărișoara noastră condamnați pentru „discriminare” și pentru „discurs de ură”!

free spech

Pe lângă alte rațiuni, o astfel de evoluție este explicabilă prin însăși logica de funcționare a instituțiilor birocratice. Nu v-ați întrebat ce vor face toată armata aia de procurori, lucrători cu ochiul și timpanul, postaci pe facebook, formatori de opinie, etc., etc., care acum, pe banii contribuabilului, se luptă cu corupția și prind pe rupte corupții din țara asta? Păi cum se vor plăti mai departe salarii babane și se vor asigura cariere fulminante cu drept de pensie specială, dacă, după prinderea ultimului șef de post care a închis ochii la depășirea limitei de viteză, organocratura va risca să rămână fără obiectul muncii?

Dacă nu există, obiectul muncii va fi inventat. Cadrul legal e deja pus în bună parte la punct, iar la ceea ce există, se poate adăuga oricând încă un articol de lege, un paragraf și o aliniere cu „bunele practici” din democrațiile avansate.

Evident, evoluția asta e favorizată și de alte cauze, conteză mai ales cum bate din aripi licuriciul, dar ce vedem la orizont numai dătător de speranță nu este…

Deocamdată, (după ce au trecut mai întâi pe la casă), Active Watch & Tolo pregătesc opinia publică în vederea primirii cu aplauze a primelor condamnări pentru delict de ‘discurs de ură’ și ‘incorectitudine politică”….

Mandache a subliniat că ”în anul 2014, din cele 59 de cazuri cu privire la infracțiunea de incitare la ură sau discriminare, art 369, Cod Penal, s-au rezolvat 19 cauze. Nici un inculpat n-a fost trimis în judecată. Pe OUG 31/2002 au mai existat 64 de cauze, 20 dintre ele fiind soluționate, dar, de asemenea, n-a fost trimis nimeni în judecată”.

Practic, din datele primite de cele două organizații de la Ministerul Public,nimeni în România n-a fost trimis în judecată pentru incitare la ură sau discriminare. Asta în condițiile în care toată lumea se plînge pentru că spațiul public, de la declarațiile politice și pînă la comentariile articolelor de pe net, este poluat de un discurs xenofob, rasist, stigmatizant și care încalcă demnitatea umană – scrie Cătălin Tolontan.

de Corneliu Berari RostOnline

1 Comment
  1. […] Organocratura va trece de la combaterea corupţiei la pedepsirea „discursului de ură” şi la pe… […]

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php