Planul „Barajul” viza împiedicarea asasinării lui Nicolae Ceaușescu de serviciile sovietice și maghiare. 26 de ani de la evenimentele din decembrie 1989

By Florin Dobrescu On dec. 15, 2015

În doar câteva săptămâni, Comandantul Suprem a primit 11 informări vitale. Mihail Gorbaciov urmărea cu sufletul la gură desfășurarea operațiunilor sovietice din România

Misiuni „turistice” îndeplinite

În acelaşi timp, exploatând vulnerabilităţile tot mai accentuate ale Uniunii Sovietice şi speculând agitaţiile din Basarabia, a simulat un denunţ al Pactului sovieto-german „Molotov-Ribbentrop” şi, scontând că se va face temut unor inamici tot mai agresivi, agita voalat ameninţarea nucleară, respectiv că România dispune de capacităţile necesare producerii armei atomice. Ceauşescu părea să nu mai aibă nevoie de nimeni şi de nimic! Dar nici pe el nu-l mai luau mulţi în seamă. Am primit consternaţi şi dezamăgiţi toate veştile proaste, deoarece cea bună şi aşteptată era liberalizarea consumului intern, creşterii nivelului de trai.

SOARTA ROMÂNIEI A FOST DECISĂ DE MOSCOVA. Regimurile comuniste din Estul Europei au căzut ca piesele unui domino, la un bobârnac al KGB-ului (I) | 26 de ani de la evenimentele din decembrie 1989. LUMINI ŞI UMBRE

Mai multe mii de cetăţeni români, trecuţi clandestin în Ungaria, începând mai ales din 1986 (cifrele au oscilat de la 10.000 la 50.000), se aflau în centrele de primire şi triere ale emigranţilor, unii fiind pregătiţi şi trimişi cu însărcinări secrete în România. Misiunile, îndeplinite în anii 1988-1989 erau similare cu cele ale unor emisari ai „forumurilor civice” din Germania de Est, Cehoslovacia sau Polonia şi priveau radicalizarea anumitor grupuri din România, în scopul reformării sistemului politic.

Dacă în cazul cetăţenilor est-germani, Ungaria a procedat la deschiderea frontierelor cu Austria, în cazul românilor le-au închis. Ungaria și-a creionat, astfel, imaginea unei ţări cu mari probleme din cauza refugiaţilor români, la Budapesta fiind deschis un oficiu al Înaltului Comisariat al O.N.U. pentru Refugiaţi (H.C.R.).

În vara şi toamna anului 1989, şiruri nesfârşite de cetăţeni români aflaţi în Ungaria sunt conduse la frontiera cu România şi predate grănicerilor. Este rândul României să organizeze centrele de primire şi verificare a acestora. Pentru a putea face faţă noii sarcini, trupele de grăniceri au fost trecute în subordinea Ministerului de Interne. Cercetarea celor reveniţi astfel în ţară conducea spre o concluzie sigură: şi anume că, în curând, în România, va urma o schimbare.

În timpul evenimentelor, în Bucureşti şi în teritoriu, au fost surprinse „discuţii purtate de membrii unor grupuri de «turişti» sovietici din care rezulta că aceştia «şi-au îndeplinit misiunea »!” În unele cazuri, s-a stabilit cu certitudine că este vorba de cadre de spionaj. Există, de asemenea, indicii că, pe timpul evenimentelor de la Timişoara, s-a intensificat activitatea unor persoane cunoscute ca agenţi sovietici şi că aceasta a fost coordonată cu cea a “turiştilor”. Semnificativ este şi faptul că o asemenea persoană, după ce a contactat mai mulţi intelectuali din Timişoara, participanţi la evenimente, s-a deplasat în seara zilei de 21 decembrie 1989 la Bucureşti, unde, conform propriilor afirmaţii, a predat Ambasadei U.R.S.S. documente privind derularea evenimentelor.

Modul în care Gorbaciov a urmărit evenimentele din România este, de acum, de notorietate. În plină sesiune a Sovietului Suprem, el primea informaţiile de ultimă oră, anticipându-le deputaţilor faptul că în România sunt aşteptate evenimente importante.

Ulterior, când turnura evenimentelor a căpătat aspectul unui război civil, puterile occidentale, în primul rând, S.U.A., au făcut declaraţii publice, în sensul mandatării U.R.S.S să intervină militar în România. Conform lui Alexander Adler, „pentru prima şi ultima oară în istoria sa, în decembrie 1989, K.G.B. a contribuit în mod eficace, la Bucureşti, la răsturnarea unei dictaturi”.

Nicolae Ceauşescu ar fi putut înțelege ce-l așteaptă!

Indiciile din anii ’80 care semnalau că în Europa de Est se dorea schimbarea regimurilor au fost receptate de DSS cât se putea de realist. Profesioniştii informaţiilor secrete din sistemul Departamentului Securităţii Statului şi-au făcut bine munca. Omologii occidentali aflaţi la post în ambasadele din Bucureşti făceau ca, de voie ori de nevoie, ochii şi urechile contraspionajului să afle anumite lucruri. Ceauşescu a avut totodată, începând cel mai târziu din luna septembrie 1989, informări speciale, chiar în mai multe ediţii zilnice, asupra acţiunilor sistematice coordonate împotriva sa din exterior. Numai pentru perioada 7 noiembrie- 12 decembrie 1989 reţin atenţia cel puţin 11 informări din categoria celor extrem de incomode, după cum urmează:

1 DSS nr. 00275/07.11.1989 privind întâlnirea de la Malta: „Cele două părţi vor aborda cu prioritate probleme privind redefinirea sferelor de influenţă (…) problema exercitării de noi presiuni coordonate asupra acelor ţări socialiste care nu au trecut la aplicarea de reforme reale… Statele vest-europene să aibă un rol sporit în influenţarea situaţiei din Europa de Est (…) În ceea ce priveşte România, va fi foarte greu, date fiind particularităţile proprii (…) care exclud posibilitatea producerii unei revoluţii de catifea (…)”.

2 DSS nr. 00252/793/07.11.1989 privind întâlnirea Kohl – Mitterrand: „S-a stabilit sprijinirea unui front comun al forţelor de opoziţie din ţările socialiste (…)”.

3 MApN – Direcţia Informaţii a Armatei – Telegrama 015771/09.11.1989: „Ungaria acţionează în scopul destabilizării situaţiei politice interne din România, cu prioritate în Transilvania (… ). Simultan cu provocarea unor demonstraţii, (…) Ungaria are intenţia să provoace incidente la graniţă(…) care să degenereze într-un conflict militar (…). Acest scenariu se va realiza cu ştirea URSS şi cu sprijinul Austriei(…)”.

4 DSS nr. 00286/11.11.1989 – „După reuniunea la nivel înalt a NATO, care a avut loc la Bruxelles, Guvernul Olandei are în vedere ca, în relaţiile cu România, să promoveze toate formele active de stimulare a propagandei negative şi de susţinere a acţiunilor protestare (…)”.

5 DSS nr. 00444/814/14.11.1989 – „«Trust Organization», recent înfiinţată de CIA, are între obiective: încurajarea şi sprijinirea mişcărilor disidente din ţările socialiste; măsuri active de organizare şi dirijare a acţiunilor emigraţiei; organizarea de acţiuni de opoziţie făţişe şi folosirea ca ofiţeri de legătură şi instructori a foştilor membri ai serviciilor de informaţii care au trădat (…). «Trust Organization » îşi va concentra activitatea cu preponderenţă în direcţiile României şi Cehoslovaciei(…)”.

6 DSS nr. 00260/16.11.1989 – Iniţiativa preşedintelui Franţei de a convoca reuniunea de urgenţă la Paris a şefilor de stat şi de guvern ai ţărilor membre ale Pieţei Comune, cu scopul „sporirii rolului acestora în destabilizarea şi schimbarea regimurilor politice din ţările socialiste, încurajării directe a constituirii nemulţumiţilor şi protestatarilor în mase de manevră (…)”.

7 DSS nr. 00262/22.11.1989 – Reuniunea de la Paris convocată din iniţiativa preşedintelui Franţei: „În contextul poziţiilor comune şi a acţiunilor concertate ale SUA şi URSS, cu privire la România se preconizează (…) crearea unei tensiuni interne destabilizatoare prin folosirea unei stări de ne-mulţumire şi incitări în mediul minorităţii maghiare (…)”. (n.a. – Era oare scenariul care l-a avut ca protagonist pe preotul reformat László Tökés?! Anterior – deşi au fost dovedite acţiunile ilegale împotriva securităţii statului săvârşite de László Tökés, atestate şi de interceptarea, la controlul trecerii frontierei, a unei chitanţe olografe pentru primirea sumei de 20.000 de lei, ascunsă în plafoniera autoturismului cu care călătoreau legăturile sale din Ungaria, Nicolae Ceauşescu nu a aprobat sesizarea instanţei de judecată).

8 DSS nr. 0086/27.11.1989 – Declaraţia consilierului prezidenţial sovietic Oleg Bomogolov privind „caracterul ireversibil şi de generalitate al procesului care se desfăşoară în unele ţări est-europene şi optimismul cu care este privită evoluţia viitoare a României”.

9 DSS nr. 00277/02.12.1989 – Declaraţie a preşedintelui George H. Bush: „Aş dori să văd unele acţiuni şi în această ţară. (…) Am trimis în România un nou ambasador… L-am trimis în România tocmai pentru că este un om ferm şi intransigent(…)”.

10 DSS nr. 00288/12.12.1989 – Declaraţia preşedintelui Franţei la încheierea reuniunii la nivel înalt de la Strasbourg: „Problema unor provincii… nu trebuie să se omită existenţa divergenţelor între Ungaria şi România în chestiunea Transilvaniei… sau problema Basarabiei… Franţa şi URSS trebuie să-şi reia rolul de a asigura echilibrul în Europa(…)”.

11 DSS nr. 0610/12.12.1989 – În mediile emigraţiei maghiare din Occident, dar şi în cercurile guvernamentale de la Budapesta se vehiculează ideea reanalizării în forurile internaţionale a statutului actual al Transilvaniei, după ce etnicii unguri din România vor acţiona pentru autonomie şi întemeierea unui nou stat independent, suveran şi neutru – Ardealul – sau pentru înglobarea Transilvaniei într-o federaţie(…)”.

În plan era asasinarea „Celui Mai Iubit Fiu al Poporului”

Premergător, dar mai cu seamă după invadarea Cehoslovaciei, România a fost în situaţia de a constata că serviciile de informaţii ale statelor din Organizaţia Tratatului de la Varşovia au tratat-o ca stat potenţial inamic, împotriva căruia fuseseră pregătite operaţiuni speciale de război politic şi planificată o agresiune militară. Cu astfel de aliaţi era foarte greu să păstrezi chiar şi aparenţele. Evenimente ulterioare aveau să se concretizeze în grave cazuri de spionaj, subversiune şi subminare politică a României din partea serviciilor speciale ale unor „ţări vecine şi prietene”.

După ce în anii anteriori DSS-ul a demantelat alte câteva operaţiuni ale KGB-ului, dar nu numai, avându-i ca protagonişti şi pe unii dintre vocalii reprezentanţi ai actualei „societăţi civile”, a căzut reţeaua lui Vladimir Volodin, care era preocupat de preluarea puterii de către preferatul lui Gorbaciov, după înlăturarea de la putere, pe orice cale, a lui Nicolae Ceauşescu. Am subliniat „pe orice cale”, deoarece anterior a existat şi varianta atentatului politic terorist, la care a subscris şi o ţară vecină, în schimbul unei criminale monstruozităţi geopolitice cu denominaţia „Republica Socialistă Transilvăneană”.

O operaţiune ultrasecretă, codificată „Barajul”, avea ca scop blocarea proiectului sovieto-ungar amintit. Operaţiunea îi viza, preventiv, şi pe unii dintre cei mai activi complotişti ai momentului, consideraţi ca alternativă după atentatul împotriva lui Ceauşescu. Documentele operaţiunii au fost redactate exclusiv olograf, centrul de greutate al dispozitivului de control şi dezamorsare revenind Unităţii Speciale 0110 – pentru coloana a V-a a KGBului, Direcţiei de Contrainformaţii Militare – pentru generalii şi marii comandanţi care trebuiau să susţină militar complotiştii şi Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă – pentru soluţia de ultimă instanţă a neutralizării şi lichidării atentatorilor, dacă ar fi trecut la acţiune. Aceasta a făcut necesar ca un echipaj de luptă antiteroristă să fie inclus în dispozitivul de protecţie fizică apropiată a Preşedintelui României, realizat de către Direcţia de Securitate şi Gardă.

Reţeaua lui Volodin avea un nucleu în redacţia ziarului „România Liberă”, organul de presă al Frontului Unităţii şi Democraţiei Socialiste. Acest nucleu a racolat câteva zeci de persoane şi a editat, prin mijloace nu tocmai improvizate, primul număr al unui ziar de front clandestin, în cea mai fidelă replică a glasnostului şi perestroikăi. A fost una dintre condiţiile de credibilitate ale mişcării pro glasnost-perestroika din România, puse de Volodin, pentru că „tovarăşul Gorbaciov, când va avea pe birou ziarul, o să vă acorde necondiţionat protecţia sa”.

Cum pe Volodin nu l-a interesat cazierul unuia dintre membrii importanţi ai reţelei, acesta avea să clacheze într- un lamentabil proces de speculă cu autoturisme, iar ceilalţi componenţi au făcut obiectul unor măsuri, mai mult sau mai puţin dure, de influenţare obştească ori administrativă, cu scopul de a-i determina să renunţe la a mai milita pentru importul reformelor lui Gorbaciov în România.

Prioritatea Securităţii era, în condiţiile date, controlul „cozilor de topor”, pentru a fi scurtate mâinile ce voiau să le apuce. Aşa s-a procedat la Iaşi şi la Cluj, centre prevăzute în planurile „A” şi „B” ale conspiraţiei internaţionale. În ambele situaţii Securitatea a dejucat comploturile cu maximă discreţie, folosind informaţiile pentru ghidarea scutului ordinii constituţionale. Dacă despre dejucarea conspiraţiei de la Iaşi, unde regizorul din umbră al demantelării a fost, nu întâmplător, generalul Victor Neculicioiu, şeful UM 0110, sunt cunoscute unele aspecte, mai mult sau mai puţin conforme realităţii, despre conspiraţia pregătită la Cluj, dar eşuată în faşă, nu s-a aflat, încă, în spaţiul public. Dacă nu au aflat nici investigatorii CNSAS, înseamnă că cel puţin o parte a actorilor sunt, încă, pe roluri active. Unii la indexul cazurilor de securitate naţională, alţii în linia întâi a vieţii politice, iar cei mai câştigaţi, în topul miliardarilor.

La Iași, conform a ceea ce era planificat, erau așteptate colete cu manifeste în numele Frontului Salvării Naționale. Din motive aparent necunoscute, membrii nucleului de declanșare a evenimentelor au primit manifestele destinate Frontului Popular, o mișcare frontistă de la Chișinău. Nucleul a trecut, pe cont propriu, să-și pregătească matrițele pentru manifeste, întrun atelier de cizmărie. Slaba asigurare contrainformativă a acțiunii a facilitat prinderea în flagrant pe faza actelor pregătitoare și a tentativei. Coincidența zilelor „Dinamoviadei” la Iași i-a derutat pe manipulatorii externi ai operațiunii, care s-au retras, lăsând lucrurile în voia sorții.

SURSA: Evenimentul Zilei