Un soldat rus şi un lansator de rachete: “reţetă” sigură pentru amplificarea tensiunilor dintre Rusia şi Turcia

0 393

Turcia a acuzat duminică Rusia de o nouă “provocare”, după ce un soldat aflat pe puntea unei nave ruseşti a ţinut un lansator de rachete pe umeri în timp ce nava a trecut prin Istanbul.

Fotografie difuzată de NTV în care un soldat rus ţine pe umeri un lansator de rachete în timp ce nava sa trece prin Istanbul.

Relaţiile dintre cele două ţări s-au deteriorat mult după ce Turcia a doborât recent un bombardier rusesc Su-24 în apropierea graniţei turco-siriene. Ankara a declarat că avionul rus a fost doborât după ce acesta a pătruns în spaţiul aerian turcesc, în ciuda mai multor avertismente adresate piloţilor ruşi.

Moscova susţine, în schimb, că avionul său nu a pătruns în spaţiul aerian al Turciei. Unul dintre piloţii ruşi a fost ucis de rebelii sirieni de la sol după ce acesta s-a paraşutat din avionul lovit.

Canalul de televiziune NTV a difuzat mai multe fotografii cu un soldat rus care, în timp ce se afla pe puntea unei navei ruseşti care a traversat sâmbătă Strâmtoarea Bosfor, purta pe umeri un lansator de rachete. Se crede că nava rusească se îndrepta spre Siria.

“Da, este o provocare. Acest soldat la bordul acestei nave de război ruse, cu ceea ce pare a fi o rachetă — este clar o provocare”, a declarat ministrul turc de Externe Mevlut Cavusoglu într-o intervenţie la postul privat turc NTV, conform Agerpres.

Strâmtoarea Bosfor, care traversează oraşul Istanbul, oferă flotei ruseşti din Marea Neagră singurul pasaj către oceanele lumii. Un tratat din perioada Primului Război Mondial obligă Turcia să permită tuturor navelor să treacă prin strâmtoare pe timp de pace.

Turcia a considerat Rusia un partener strategic şi principalul său furnizor de energie, în ciuda unor adânci neînţelegeri cu privire la războiul din Siria.

Dar, de când Ankara a doborât bombardierul rusesc, Moscova a aplicat o serie de sancţiuni economice împotriva turcilor, inclusiv o interdicţie pentru importurile alimentare din Turcia în valoare de până la 1 miliard de dolari, conform Reuters.

NTV a declarat că trei fregate NATO cu steaguri canadiene, spaniole şi portugheze au fost ancorate în Istanbul pe perioada “vizitei” navei ruseşti Cezar Kunikov.

sursa: Epoch-Times

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php