La summitul UE-Turcia privind criza refugiaţilor, Europa a făcut concesii mari Ankarei, acceptând să treacă în plan secund încălcările drepturilor omului şi a libertăţii presei de către regimul Erdogan pentru a scăpa de refugiaţi.
Paradoxal într-un moment în care Turcia se află în plină derivă autoritară, Europa accelerează procesul ei de aderare şi de liberalizare a vizelor. Un alt mesaj important al summitului a fost cel al Angelei Merkel, care voia să aloce Turciei cele trei miliarde din bugetul UE, nu din cel al statelor membre, pentru a-i pedepsi pe estici pentru opoziţia faţă de politica ei de gestionare a crizei refugiaţilor.
Să le luăm pe rând. În primul rând Europa a decis să aloce Turciei 3 miliarde de dolari, pentru ca în schimb această ţară să blocheze fluxul de refugiaţi sirieni spre Europa şi să-i primească pe cei care vor fi deportaţi din ţările UE, ca neavând perspective de azil.
Ankara a acceptat să-şi închidă graniţele şi să dea Europei timpul să răsufle şi să absoarbă fluxurile de imigranţi de până acum în schimbul accelerării procesului său de aderare la UE şi a ridicării vizelor pentru turci în 2016. Potrivit declaraţiei finale a summitului, citate de Reuters, următorul capitol de negociere cu Turcia va fi deschis deja în decembrie, iar până la sfârşitul lunii martie 2016 alte capitole vor fi pregătite. Din octombrie 2016 ar urma să se ridice vizele pentru turci în UE, dacă Turcia îşi îndeplineşte angajamentele luate până atunci.
Mai mulţi analişti au vorbit despre o înţelegere murdară. Apelurile jurnaliştilor turci către cancelarul Merkel de a nu ignora prigoana regimului Erdogan împotriva jurnaliştilor critici, care sunt intimidaţi, arestaţi şi întemninţaţi, au rămas fără ecou. Am explicat într-un articol anterior în ce situaţie delicată se află cancelarul german pe plan intern şi extern, din cauza crizei refugiaţilor care riscă s-o doboare. Nu voi reveni asupra acestor argumente, ci doar se impune să precizăm că acordul cu Turcia este o gură de oxigen pentru Angela Merkel, care, atacată din toate părţile, trebuia să dea un semnal în plan intern şi extern că are o soluţie pentru a reduce numărul refugiaţilor care vin în Germania.
Merkel şi UE au acţionat după principiul binecunoscut business as usual şi Realpolitik. Situaţia drepturilor omului în Turcia şi valorile europene ale libertăţii de exprimare şi libertăţii presei au fost sacrificate pe altarul intereselor pragmatice de politică internă şi de securitate.
Preşedintele Parlamentului European Martin Schulz a susţinut într-un interviu acordat Spiegel că „acest acord UE-Turcia nu este un ideal, ci o necesitate în avantajul turcilor, al Europei şi mai ales al refugiaţilor. Domnul Erdogan este un Realpolitiker. El ştie că relaţiile internaţionale nu se construiesc pe cerinţe unilaterale, ci pe soluţii care sunt în interesul reciproc. Turcia are interesul ridicării vizelor. Ea vrea să fie recunoscută ca un stat de origine sigur şi să negocieze în sfârşit din nou constructiv în legătură cu aderarea la UE”. Prin obţinerea statutului de ţară sigură de origine, practic se recunoaşte că Turcia este o democraţie, în care nu există problema persecutării pe motive politice, ceea ce nu este cazul în realitate. Mai mult, ca şi în cazul unor state din Balcanii de Vest puse de Germania pe lista ţărilor sigure, solicitanţii de azil turci vor putea fi refuzaţi mai uşor pe motiv că n-au nevoie de azil politic.
Mesajul lui Merkel pentru estici
Mai important şi mai puţin băgat în seamă a fost însă un alt aspect. Merkel a decis să sancţioneze statele estice care s-au opus sistemului de cote obligatorii de preluare a refugiaţilor. E adevărat că în documentul final al summitului UE-Turcia nu s-a mai regăsit nicio referire la contingentele de refugiaţi, care urmau să fie preluate ordonat în timp din Turcia de statele europene, dorită de Berlin. Prin migraţia controlată şi ordonată s-ar fi redus şi numărul celor care îşi pierd viaţa încercând să treacă pe mare în ambarcaţiuni improvizate din Turcia în Grecia.
În schimb însă Angela Merkel a cerut ca întreaga sumă de 3 miliarde de euro alocate pentru Turcia să fie acoperită din bugetul UE, şi nu din bugetul statelor membre. Ca şi principal contributor net la UE, Germania ar fi plătit astfel mai puţin şi ar fi fost afectate mai ales fondurile pentru necesitate în agricultură şi ajutoarele structurale, de care beneficiază mai ales noile state membre din Est, a scris Spiegel. A fost un mesaj clar care arată nemulţumirea lui Merkel faţă de estici. Cu alte cuvinte, cancelarul le-a spus că dacă nu-şi respectă cotele obligatorii de refugiaţi, vor trebui să plătească mai mult. Dacă nu vor solidaritate, se poate şi cu forţa.
Merkel a cerut ca întreaga sumă de 3 miliarde de euro alocată pentru Turcia să fie acoperită din bugetul UE, şi nu din bugetul statelor membre, pentru a pune să plătească ţările din Estul Europei care se opun cotelor de refugiaţi.
Nu trebuie uitat că după împărţirea celor 160.000 de refugiaţi din Grecia şi Italia, Slovacia şi Ungaria au ameninţat că vor ataca decizia cotelor obligatorii la Curtea de Justiţie a UE, iar noul guvern polonez a declarat, după atentatele de la Paris, că nu va mai respecta această decizie. Această atitudine a iritat-o la maximum pe Merkel, care este gata să acţioneze împotriva acestor state.
Problemele rămase
Deocamdată la summit nu s-a stabilit exact din ce buget vor veni cele trei miliarde promise Turciei, şi în mod sigur disensiunile dintre estici şi Germania se vor accentua atunci când se va intra în detalii. Mai mult, problema contingentelor de refugiaţi din Turcia care urmează să fie preluaţi de Europa în baza cotelor obligatorii rămâne o sursă de tensiuni între estici şi vestici şi nu a fost inclusă în declaraţia finală a summitului, deşi Berlinul a făcut presiuni în acest sens.
Merkel a încercat să formeze o alianţă cu liderii unor ţări precum Suedia, Finlanda, Austria, Olanda, Luxemburg, Belgia şi Grecia înaintea summitului pentru a-i marginaliza pe estici. Ea urmăreşte ca Europa să-şi împartă 400.000 refugiaţi din Turcia pe baza unei scheme voluntare de relocare, scrie Politico.eu.
Pe de altă parte, Dimitar Bechev, cercetător la Centre for European Studies din cadrul Harvard University, arată într-o analiză pentru EUObserver că atâta vreme cât problema Ciprului nu va fi rezolvată, orice acord al UE cu Turcia nu este posibil. „Discuţiile despre deschiderea unui nou capitol de negociere al Turciei cu UE, cel mai probabil în privinţa politicii monetare, sunt suspendate din 2014, iar eforturile de a deschide capitole mai relevante precum justiţia, drepturile omului şi energia continuă să fie blocate de Cipru”, a explicat expertul. Mai mult, pe fondul ascensiunii partidelor populiste şi extremiste în ţări precum Franţa, este posibil să existe o opoziţie la accelerarea procesului de aderare al Turciei şi din alte ţări.
După summit, poliţia turcă a oprit în apropierea oraşului Ayvacik 1.300 de imigranţi sireni, iranieni şi irakieni care voiau să ajungă pe mare în Grecia. Ankara a vrut să semnaleze astfel că este pregătită să-şi respecte angajamentul. În acordul semnat cu UE nu este însă prevăzut un calendar exact, care să arate când şi cum Turcia îşi va întări paza de coastă şi cum va proceda cu refugiaţii. La fel de vagi sunt şi angajamentele UE. Merkel a susţinut că alocarea celor trei miliarde nu se va face automat către Turcia, ci pe bază de proiecte, dar nu a explicat ce înseamnă asta concret.
În concluzie, Europa a încercat să-şi cumpere o stabilizare temporară a situaţiei în criza refugiaţilor, făcând nişte promisiuni Turciei pe care foarte probabil nu le va putea ţine. Iar valorile clamate de europeni au fost sacrificate pentru acest târg.
sursa: Epoch Times
