Lista miniştrilor lui Dacian Cioloş ar trebui să fie răspunsul dat de politic societăţii civile, pentru că acest guvern e primul executiv rezultat și în urma consultărilor cu organizațiile non-guvernamentale. Componența sa ar trebui, deci, să fie una deosebită. Ar trebui ca în cabinetul Cioloș să întâlnim doar tehnocrați, specialiști liberi de partide și, în general, oameni noi, precum și alte clișee similare lipsite de sens.
În 2015, gluma guvernului de tehnocrați a fost din nou luată în serios. După Theodor Stolojan și Mugur Isărescu, e rândul lui Dacian Cioloș să demonstreze cât de puțin înțeleg românii din politică. Însă, spre deosebire de guvernele Stolojan și Isărescu, cabinetul Cioloș merge până la capăt. Nu-i doar un premier tehnocrat, ci un întreg executiv de oameni care, după ce au gravitat decenii întregi în jurul partidelor politice, și-au descoperit, aproape la ordin, vocația de independenți. Vasile Dâncu a fost ministru in Guvernul Năstase, Lazăr Comănescu face diplomație din timpul regimului comunist, iar specialistul venit din business, Costin Grigore Borc, a fost asistentul special al președintelui Iliescu (1991 – 1994) și șeful cancelariei premierului Radu Vasile.
O atenție deosebită merită și viitorul ministru al Apărării, diplomatul Mihnea Motoc. Numele vă e cunoscut, pentru că doamna Motoc – soția viitorului ministru – e celebra judecătoare de la Curtea Constituțională a României pe care Victor Ponta a exilat-o la CEDO. Iulia Motoc e persoana care, dincolo de toate acuzațiile care i s-au adus, a reușit să obțină cea mai importantă promovare în carieră fix de la adversarii săi politici. Pe scurt, doamna Iulia Motoc a fost numita judecător CEDO pentru că, altfel, Guvernul nu o putea elibera din funcția de la CCR.
Însă Mihnea Motoc are propria sa poveste.
Să începem de la origini, evident, dinainte de 1989. Căci viitorul ministru al Apărării este nepotul procurorului general adjunct al Republicii Socialiste România, Gheorghe Diaconescu.
Licențiat al Facultății de Drept (Universitatea din București) în 1989 și repartizat ca procuror la Bolintin Vale (jud. Giurgiu), Mihnea Motoc a ajuns apoi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 – Bucureşti (acolo unde viitoarea sa soţie funcţiona ca judecător).
În scurt timp, în 1991, mai exact, fostul procuror se orientează cu succes spre diplomaţie: încadrat la Direcţia Juridică şi a Tratatelor din cadrul Ministerul Afacerilor Externe, Motoc e trimis la studii în Franţa (Universitatea din Nisa) şi SUA (Universitatea George Washington). Ocazie cu care între Mihnea Motoc și Georghe Cristian Maior (fost senator PSD, fost director SRI, actual amabasador la Washington) se leagă o frumoasă prietenie. Colegi de generație, cei doi au petrecut anul 1991 în Statele Unite, unde frecventau cursurile aceluiaşi program de masterat în Drept Internaţional Public şi Comparat, devenind oficial colegi de minister din 1992.
Şi, dacă pe şeful SRI l-a întâlnit în calitate de coleg (ba chiar dintr-o poziţie uşor privilegiată, având un an de experienţă în plus), pe fostul director al Serviciului de Informaţii Externe, Mihnea Motoc l-a cunoscut ca superior: Teodor Meleşcanu (intrat în MAE, ca fapt divers, tot pe filiera Direcţiei Juridice şi a Tratatelor) a ocupat din ’92 până in ’96 fotoliul de ministru al Afacerilor Externe, perioadă în care tânărul Motoc a reuşit să obţină, fără obstacole, inclusiv gradul diplomatic de Secretar I. Mai mult decât atât, apropierea dintre familia viitorului ministru Motoc şi cea a fostului sef SIE a depăşit perimetrul ministerului, şi, în 1996, Meleşcanu a publicat împreună cu Iulia Motoc un tratat de Drept Internaţional Public, contribuind astfel la legitimarea viitorului judecător CCR/CEDO în mediul universitar.
De fapt, între Teodor Meleșcanu și Mihnea Motoc, oricât de straniu ar suna, există foarte multe similitudini: modul în care și-au început cariera, direcția ministerială în care au activitat, misiunile diplomatice pe care le-au condus și, cel mai important, imaginea lor de oameni peste partide, validați de toate guvernările care s-au succedat.
Însă, comparațiile nu se opresc aici. Într-un articol publicat în 2012, fostul ambasador al României la UNESCO, lansa ipoteza că – întocmai cum s-a speculat și despre Teodor Meleșcanu – Mihnea Motoc ar face parte din serviciile de informații:
”(Traian Băsescu – n.r.) a activat întreaga reţea de agenţi sub acoperire plasaţi în MAE (şi nu numai) de cei pe care eu i-am numit în cartea mea «Între linii» securicii. Ei, da! Suntem în anul 2012 şi vorbim tot despre ei, pentru că în acest război, care este pe punctul de a distruge România, se înfruntă poporul român şi securicii. (…) Domnul Motoc şi-a făcut studiile de Drept în perioada 1984-1989 când se ştie că Securitatea monitoriza cu mare atenţie candidaţii şi absolvenţii pe care nu se sfia să-i recruteze încă din amfiteatre. Tânărul Motoc a fost procuror la Bolintin şi după «revoluţie» a aterizat în MAE. A fost trimis la studii în străinătate. Puţini aveau această şansă… (…) Revenit în Europa, Mihnea Motoc ocupa un post important la Bruxelles şi a scăpat şi de consoartă «cazând-o» la Curtea Constituţională. Un aranjament convenabil, care cred că ascunde, de fapt, o misiune la ordin.” (Eugen Mihăescu, ziarul Cotidianul, 12 august 2012)
Dacian Cioloș nu avea obligația de a face un guvern al societății civile. Nu i-a cerut-o nimeni și nici n-ar fi avut acest drept. Însă avea datoria de a face măcar un guvern civil…
Un articol de Razvan Zamfir, jurnalist
