ULTIMA ZI A EUROPEI… Pe marginea masacrului de la Paris

Franţa e în stare de război… Europa, în stare de şoc… Cred că, în aceste momente, nu există nici un european întreg la minte care să nu simtă în sufletul său, pe lângă amărăciunea şi compasiunea pentru cele 140 de vieţi secerate, o imensă furie împotriva demenţei fundamentate religios care atacă civilizaţia continentului nostru din cele mai neaşteptate poziţii.

Poate că în astfel de momente contemporanitatea reuşeşte să înţeleagă spiritul mult hulitelor (astăzi) cruciade, dar şi pe acela al aşa numiţilor extremişti care, de zeci de ani, denunţă utopia denumită pompos „multiculturalism”. Sute de ani, regi, duci şi voievozi creştini ai acestui continent au luptat pentru a opri invazia musulmană în Europa şi, implicit, islamizarea acesteia. Cruciadele nu au fost decât încercări, din păcate eşuate, de a recâştiga străvechile vetre de formare a creştinismului, inclusiv Ierusalimul. Pentru că, orbiţi de învăţăturile umanismului masonic, europenii de astăzi uită că Palestina, Anatolia, întreaga Africă de Nord, fuseseră teritorii creştine înainte de apariţia blestematei doctrine a lui Mahomed şi a Jihad-ului prin care musulmanii şi-au impus hibridul religios prin sabie şi foc.

Uneori, prin pusee de genul celui care a semănat groaza în Parisul nopţii trecute, istoria revine în vieţile noastre cotidiene, amintindu-ne cine suntem, dar mai ales cine trebuie să fim.

Răspunderea pentru tragedia pariziană de azi-noapte o poartă nu extremiştii islamici, ci tocmai liderii actualei Uniuni Europene. Cei care, din comoditatea fotoliilor lor de la Bruxelles, de la Berlin ori Paris, construiesc – la adăpostul ideologiei deja represive a corectitudinii politice – o Europă unită altfel decât cea concepută de părinţii de după război ai confederaţiei vechiului continent. Uniunea Europeană de astăzi începe să semene tot mai mult cu colosul purtând picioare din fier şi lut, din viziunea Proorocului Daniel.

Liderii din ultima vreme ai acestei confederaţii, altminteri fireşti şi necesare într-o epocă în care izolaţionismul pe criterii rigid naţionale nu mai este posibil, au alungat pe Dumnezeu din cetate, excluzând fundamentul creştin al Europei din tratatele lor constituţionale, şi diminuând până la negare importanţa identităţii naţionale a fiecărui popor ce alcătuieşte Uniunea. Minţi tulburi, formate în tinereţile lor la şcoala anarhistă a mişcărilor stângiste, inspirate de Mao, Che Guevara şi Troţki, deveniţi la bătrâneţe creştin-democraţi ori populari, dar la fel de lipsiţi de Dumnezeu, aceşti miopi politici transformă zilnic Uniunea Europeană într-un imperiu al ruşinii, decadenţei şi birocraţiei.

Una din dogmele găunoase ale noului imperiu este aceea a multiculturalismului. Incapabili de a concepe politici nataliste şi, cu atât mai puţin, de a implementa direcţii educaţionale care să convingă pe europeni de necesitatea naşterii de copii, ca unic viitor al civilizaţiei europene, iresponsabilii lideri UE recurg la absorbţia unuia dintre cele mai ample exoduri de populaţie de la marile migraţii încoace. Mirajul forţei de muncă ieftine a luat minţile corporaţiilor şi beneficiarilor lor direcţi, politicienii.

Avertismentul generalului De Gaulle, de acum 50 de ani, este mai actual decât oricând:

„Franţa e deschisă tuturor raselor şi are o vocaţie universală. Dar, cu condiţia ca ei să rămână o mică minoritate. Dacă nu, Franţa nu va mai fi Franţa. Suntem totuşi, înainte de toate, un popor european de rasă albă, de cultură greco-latină şi de religie creştină. (…) Încercaţi să integraţi uleiul şi oţetul, agitaţi sticla şi după o vreme se vor separa din nou. Arabii sunt arabi, francezii-francezi. Credeţi că populaţia Franţei ar putea absorbi 10 milioane de musulmani care mâine vor fi 20 şi poimiine 40? (…) Satul în care m-am născut eu nu se va mai chema Colombey-două biserici ci Colombey două moschei.”

Dar tot De Gaulle a lansat conceptul Uniunii Europene ca Europă a patriilor, a naţiunilor. El a avut clarviziunea de a înţelege că un edificiu de genul celui proiectat a se construi pe bătrânul continent, trebuie să ţină seama, în primul rând, de caracteristica de bază a acestuia: diversitatea. Fundamentul naţional, ca bază a durabilităţii Europei Unite.

Câtă diferenţă între De Gaulle şi pigmei precum Hollande ori Sarkozy…

Nu mă amăgesc să cred că frau Merkel, „musiu” Hollande ori jalnicul Junker vor ieşi, asumându-şi public răspunderea politică pentru ceea ce se întâmplă azi în Europa. Nu. Singurele consecinţe ale actelor teroriste de la Paris vor fi câteva discursuri lacrimogene cu angajamente gen : „vom învinge terorismul!”, noi legislaţii de sporire a măsurilor poliţieneşti şi, eventual, o nouă paradigmă războinică în Orientul mijlociu. Islamizarea Europei va continua, cu concursul direct al aceloraşi impotenţi din fruntea Europei unite.

Cred că aici doar popoarele sunt cele care mai pot juca un rol. În fond ei sunt principalele „beneficiare” ale consecinţelor politicilor sinucigaşe de absorbţie a refugiaţilor fără număr. Spre exemplu, noi românii, am reprezentat, sute de ani, pavăza Europei în faţa asaltului semilunei la fel de sângeroase precum cea de azi. Cancelariile occidentale, inclusiv Vaticanul, au recunoscut în repetate rânduri rolul voievozilor noştri în stăvilirea puhoiului care ameninţa un continent întreg.

E momentul să cerem, fără drept de apel, anularea proiectului mega-moscheii din inima Bucureştiului, dar şi refuzul oricărei cote de refugiaţi. Se ştie că, în occident, moscheile şi şcolile confesionale musulmane constituie spaţii de recrutare şi organizare mascată pentru structurile teroriste. Este logic că, printre sutele de mii de refugiaţi care au invadat Europa, Statul Islamic îşi infiltrează ostaşii morţii ce vor arunca în aer centrele sociale ale civilizaţiei noastre.

Şi noi, ca şi alte popoare din Europa, va trebui să ne apărăm viitorul, nu împotriva năvălitorilor, ci în stradă, împotriva propriilor noştri politicieni. Să nu plecăm, chiar cu preţul vieţii, până când liderii iresponsabili vor refuza cotele de imigranţi impuse de sclerozata conducere UE. Doamna Merkel a vrut refugiaţi? Să şi-i ţină. Noi nu vrem.

E singura soluţie pentru a supravieţui ca şi civilizaţie. Oricum, ieri a fost ultima zi a Europei. A Europei aşa cum o ştiam noi… De acum înainte, nimic nu va mai fi cum a fost…

de Florin Dobrescu