Avion rusesc cu 224 de persoane la bord s-a prăbuşit în peninsula Sinai. Statul Islamic susţine că a doborât aeronava

0 479

Un avion civil rus Airbus-321, cu 217 pasageri şi 7 membri ai echipajului la bord, s-a prăbuşit sâmbătă în centrul peninsulei egiptene Sinai. La faţa locului a fost trimisă o echipă specială pentru a găsi avionul şi potenţialii supravieţuitori.

Ambulanţe egiptene aduc rămăşiţele victimelor incidentului aviatic din Peninsula Sinai la baza militarp Kabret, lângă Canalul Suez 31 octombrie 2015.

Ambulanţe egiptene aduc rămăşiţele victimelor incidentului aviatic din Peninsula Sinai la baza militarp Kabret, lângă Canalul Suez 31 octombrie 2015. (KHALED DESOUKI/AFP/Getty Images)

UPDATE 3. Ministerul rus al Transporturilor a calificat drept ‘neveridice’ informaţiile că avionul Airbus 321 al unei companii aeriene ruse, ce s-a prăbuşit sâmbătă dimineaţa în peninsula egipteană Sinai, a fost ţinta unui atac terorist, transmit agenţiile internaţionale de presă, citate de Agerpres.

* * *

UPDATE 2. Un grup militant afiliat la Statul Islamic în Egipt şi-a asumat răspunderea pentru doborârea avionului de pasageri rusesc. Militanţii au publicat pe Twitter o declaraţie în acest sens, conform Reuters.

“Luptătorii Statului Islamic au fost capabili să doboare un avion rusesc deasupra provinciei Sinai, care transporta peste 200 de cruciaţi ruşi. Ei au fost ucişi”, conform declaraţiei circulate pe Twitter.

Surse ale securităţii egiptene au declarat sâmbătă că investigaţiile iniţiale au sugerat că avionul s-a prăbuşit datorită unor probleme tehnice.

Declaraţia pentru asumarea răspunderii a fost publicată şi pe website-ul Aamaq, care acţionează ca o agenţie semi-oficială de ştiri pentru Statul Islamic.

* * *

UPDATE. Ambasada Rusiei in Egipt a precizat că “toti pasagerii zborului 9268 au fost ucisi în accident”.

Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut ministerului rus pentru situaţii de urgenţă să trimită mai multe echipe de salvare în Egipt, pentru ca acestea să poată intervini cât mai rapid.

În plus, Comitetul Rus de Investigaţii a anunţat că a lansat o anchetă penală pentru a se investiga eventualele încălcări ale regulilor de siguranţă aeriană.

Trupurile a peste 100 de pasageri au fost recuperate din epava avionului, dar oficialii însăcinaţi cu operaţiunea de recuperare a pasagerilor morţi este îngreunată de accesul dificil la locul accidentului şi de vremea nefavorabilă.

*****************

Un avion rusesc care avea la bord peste 200 de persoane s-a prăbuşit sâmbătă în centrul Peninsulei Sinai, după ce a decolat din staţiunea Sharm el-Sheikh.

O declaraţie din partea biroului premierului egiptean Sherif Ismail a susţinut că acesta a format un comitet special pentru a gestiona situaţia.

Noul anunţ a fost făcut după mai multe rapoarte conflictuale din partea oficialilor egipteni, care au susţinut că avionul a reluat contactul în spaţiul aerian turcesc şi că se afla în siguranţă.

Conform rapoartelor media, este vorba de un avion Airbus-321 de călători al companiei aeriene ruseşti Kogalymavia, cunoscută şi sub numele de MetroJet. Avionul se îndrepta spre St. Petersburg şi avea la bord 217 pasageri şi 7 membri ai echipajului.

Conform declaraţiei biroului premierului egiptean, o echipă de cercetare şi salvare a fost trimisă în Sinai pentru a găsi avionul.

Avionul a pierdut contactul la 23 de minute după ce a decolat din staţiunea Sharm el-Sheikh.

Autoritatea rusă pentru aviaţie, Rosaviatsia, a declarat că avionul a decolat la ora 03:51 GMT şi urma să ajungă pe aeroportul Pulkovo din St. Petersburg la ora locală 12:10, conform BBC. Avionul nu a contactat, conform programului, centrul de control pentru trafic aerian din Cipru şi a dispărut de pe radar.

Datele furnizate de Fight Radar au arătat că avionul a început să coboare rapid, la o rată de 1.820 de metri pe minut, la scurt timp înainte să i se piardă semnalul.

sursa: Epoch-Times Romania

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php