Iată, la o distanţă de 1200 de ani, doi Sfinţi Dumitru care ţin cetatea să nu cadă; primul o ajută să nu cadă, prin înălţare, într-o lipsă de orice orizont, cel de-al doilea o ajută să nu cadă, prin coborâre, într-o totală lipsă de milă și sensibilitate.
Cu numele Dimitrie sunt cunoscuţi 23 de sfinţi, aproape câte doi pentru fiecare lună a anului. Dintre aceştia, doar pe doi îi strigăm la calendar mai rotund, mai pe româneşte, Dumitru, şi îi prăznuim unul după celălalt, la 26 şi 27 octombrie.
Primul a fost mare voievod al cetăţii şi a urcat, din putere în putere, ca pe o scară, până la cununa muceniciei, fiind străpuns cu suliţele, în anul 303, din porunca împăratului persecutor Maximian. Viaţa lui a fost plină de fapte măreţe: într-o cămară ascunsă, părinţii îl învăţaseră toate tainele sfintei credinţe, chiar înainte de a începe să crească, prin ani, cu înţelepciunea.
În toate perioadele de persecuţii au fost oameni care au luminat, în taină, ca un murmur de izvor.
Câţi bunici nu-şi învăţau nepoţii să-şi facă semnul Sfintei Cruci, spre a nu fi văzuţi când treceau prin faţa unei biserici, cu limba pe cerul gurii?! Au fost ei mai puţin vrednici decât părinţii primului Sfânt Dumitru? Nu cred. În faţa unor astfel de mărturii trebuie să ne ruşinăm, cel puţin în măsura în care toamna se roşeşte începând să-şi arate goliciunea.
Cel de-al doilea Sfânt Dumitru a fost un păstor de vite al cetăţii. Nu se cunoaşte decât o întâmplare din viaţa lui, o întâmplare mare cât o mucenicie petrecută în cer, nu pe pământ. Într-o zi, pe când umbla prin fânul înalt, după vitele satului, a strivit, din nebăgare de seamă, puii golaşi dintr-un cuib de pasăre. Le-a auzit sufleţelele ieşind ca nişte piuituri. Atât de vinovat s-a simţit în inima lui, parcă pentru o mie de mucenici, încât şi-a pedepsit piciorul păcătos fără de voie, nemaiîncălţându-l trei ani, nici vară, nici iarnă. Toată viaţa şi-a dus-o ascunsă, murind într-o peşteră, pe un pat de piatră, plâns doar de vitele lui.
Sfinţii sunt dătători de lumină şi de echilibru.
Iată, la o distanţă de 1200 de ani, doi Sfinţi Dumitru care ţin cetatea să nu cadă; primul o ajută să nu cadă, prin înălţare, într-o lipsă de orice orizont, cel de-al doilea o ajută să nu cadă, prin coborâre, într-o totală lipsă de milă și sensibilitate.
Două zile neputând intra într-una, bine este să-l cinstim pe Sfântul Dumitru de două ori.
(Preot Sever Negrescu, Prolog din proloage, Editura Doxologia, Iași, 2011, pp. 37-38)
via Doxologia
