MITING IMPOTRIVA MIZERIEI CREATE DE OPREA SI PONTA
Sursa: FACEBOOK
Ce mizerie! Oprea şi Ponta au modificat legea coloanelor oficiale a doua zi după moartea poliţistului pe motocicletă
Marţi, 20 octombrie, un poliţist motociclist din coloana oficială a ministrului Gabriel Oprea a murit după ce a intrat într-o groapă. Coloana oficială era ilegal constituită pentru că Oprea mergea de la propria-i crâşmă spre casă. Individul nici măcar nu a oprit, continuând drumul cu sirenă şi girofar, motiv pentru care trebuie să facă puşcărie pentru săvârşirea infracţiunii de „lăsare fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate”, prevăzută la art. 203 din Noul Cod Penal al României.
Miercuri, 21 octombrie, printr-o ordonanţă de urgenţă publicată în Monitorul Oficial, nr. 785, guvernul Ponta modifică legea SPP şi dă dreptul la protecţie şi pentru preşedinţii partidelor parlamentare, adică fix pentru preşedintele UNPR Gabriel Oprea, cel care până acum beneficia ilegal de coloană oficială. Pentru cei care nu ştiu, SPP este instituţia care decide constituirea coloanelor oficiale şi solicită acest lucru Poliţiei Rutiere.
Asta este probabil cea mai mare mizerie a cuplului Oprea-Tonta. Amândoi la puşcărie!