Serbăm Naşterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pentru că prin Preasfânta Născătoare de Dumnezeu ne-a venit nouă salvarea sufletelor noastre, mântuirea noastră, săvârşită de Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel întrupat în Sfânta Fecioară Maria.
Să participăm la Sfânta Liturghie ca şi când ar fi prima, ultima, singura.
Iată-ne, împreună, la începutul sărbătorilor împărăteşti de peste an…
Avem 12 praznice împărăteşti. Praznic împărătesc, adică sărbătoarea împăratului – Împăratul Cerurilor, Cel ce a făcut cerul şi pământul – de aceea le numim sărbători împărăteşti. În aceste sărbători împărăteşti avem datoria să ne purtăm ca în ziua de Paşti.
Sărbătorile împărăteşti sunt egale cu sărbătoarea zilei de Paşti. De aici vine şi marele păcat al lucrului sau al nevenirii la biserică în praznicele împărăteşti. Desigur, acestea au fost aşezate cu un anumit prilej şi cu un anumit scop.
Serbăm Naşterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pentru că prin Preasfânta Născătoare de Dumnezeu ne-a venit nouă salvarea sufletelor noastre, mântuirea noastră, săvârşită de Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel întrupat în Sfânta Fecioară Maria.
Preasfânta Născătoare de Dumnezeu s-a născut ca fiecare din noi. Dacă a avut ceva în plus, a avut rugăciunea părinţilor ei, Ioachim şi Ana, care erau scuipaţi şi huliţi, pentru că nu aveau copii. Nerodirea prin copii în Vechiul Testament era considerată blestem.
De aceea, ei nici nu erau primiţi în biserică. Iar când veneau, stăteau la uşă şi acolo erau în continuare dispreţuiţi de popor pentru că nu avea copii. Se considera că nu aveau copii din pricina păcatelor lor, sau ale părinţilor lor, sau ale bunicilor lor.
Închipuiţi-vă, oameni la 80-90 de ani, soţ şi soţie, de o viaţă scuipaţi şi dispreţuiţi că nu aveau copii. Închipuiţi-vă, cât de fierbinte era rugăciunea lor! Deşi erau bătrâni, de acum nu încetau să se roage ca Dumnezeu să le dea un copil. Au început să facă şi promisiuni: „Doamne, de ne vei da un copil, o să ţi-L închinăm ţie”…
Preasfânta Născătoare de Dumnezeu s-a născut în chip obişnuit, din părinţii Ioachim şi Ana. Părinţii Maicii Domnului au făcut aşa binefacere pentru noi, încât la fiecare Liturghie pomenim: pe sfinţii care ocrotesc biserica, pe sfinţii zilei, pe Sfântul Ioan Gură de Aur sau Vasile sau Grigorie, a cărui Liturghie săvârşim şi pe Sfinţii Ioachim şi Ana.
Aşa multă binefacere au făcut ei pentru noi, încât Biserica nu-i uită niciodată. Şi noi suntem datori să-i pictăm aici, în biserică, într-o parte şi în alta, rugători către sfântul altar, cum au fost o viaţă.
Sfinţii Ioachim şi Ana…, sunt ocrotitorii familiei. Ne rugăm, în familia noastră, acestei familii: Ioachim şi Ana. Ei sunt protectorii familiilor noastre, ei sunt rugători pentru copiii noştri, ei sunt cu trecere la Dumnezeu pentru familia noastră, pentru copiii noştri, soţul, soţia noastră.
Toate acestea ne îndreptăţesc să venim la sfânta biserică şi să lăudăm pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, a cărei naştere o prăznuim azi (Sfânta Maria Mică). Sărbătoarea trecerii ei la cele veşnice, mutarea ei la cer, adormirea ei (Sfânta Maria Mare) este pe 15 august.
Numai Liturghia ţine lumea. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu niciodată nu încetează să se roage pentru noi. Niciodată nu încetează să fie mijlocitoare către Preasfânta Treime: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Fiul – Unul din Treime – S-a întrupat în pântecele ei, în chip minunat.
Să ne îndemnăm unii pe alţii să cinstim această sărbătoare…, să mergem la Sfânta Liturghie. Să participăm la Sfânta Liturghie ca şi când ar fi prima la care participăm, ca şi când ar fi ultima la care participăm, ca şi când ar fi singura la care participăm.
Când cineva merge într-o mănăstire, sau într-un muzeu, sau într-un oraş şi ştie sigur că nu va mai ajunge acolo niciodată, atunci este atent să vadă, să guste frumuseţea de acolo. Aşa şi noi, la Sfânta Liturghie.
Închipuindu-ne că ar fi singura dată când participăm, sau ultima dată, sau prima şi ultima dată, să participăm cu toată fiinţa noastră. De aceea, încercăm, într-un fel sau altul, să atragem creştinii la Sfânta Liturghie, pentru că este unică şi cu putere, care ţine lumea.
Numai Liturghia ţine lumea! Dacă vreodată nu se va mai săvârşi Sfânta Liturghie, acela este momentul sfârşitului lumii. Cât timp se săvârşeşte Sfânta Liturghie, nu se sfârşeşte lumea. Iar îndată ce nu se va mai săvârşi nici o Liturghie pe faţa pământului, atunci va fi sfârşitul lumii.
Oare vom ajunge noi acest moment? Oare chiar nu se va găsi nici un preot să facă Liturghie? Se va găsi, dacă va avea voie. Se vor găsi şi oameni, participanţi, creştini, dacă vor mai avea putere, dacă vor mai avea har.
Cuvântul har înseamnă putere. Dacă vor mai avea putere. Pentru că, dacă nu înţelegem ce este puterea lui Dumnezeu lucrătoare în noi, vom ajunge anumite momente şi vom înţelege ce înseamnă lipsă de putere: să vrei şi să nu mai poţi.
Lipsa de har este o altă caracteristică a sfârşitului lumii. Noi, însă, să nădăjduim în Liturghie şi în rugăciunile Maicii Domnului. Amin.
sursa: Doxologia
