In Colose din Frigia, aproape de Ierapole, era o biserica a Sfantului Arhanghel Mihail, deasupra izvorului cu apa facatoare de minuni, din care bolnavii primeau multe tamaduiri, mai multe decat din scaldatoarea Siloamului, pentru ca acolo, o data pe an, se pogora ingerul Domnului si tulbura apa, iar aici, totdeauna era darul Incepatorului de cete ingeresti. Acolo, cel ce intra intai, dupa tulburarea apei, in scaldatoare, se facea sanatos; aici, toti, si cei dintai si cei de pe urma primeau sanatate. Acolo era trebuinta de pridvoare spre petrecerea bolnavilor pentru a-si capata sanatatea pe care nu o luau si cineva in treizeci si opt de ani a cistigat-o; aici intr-o zi sau intr-un ceas bolnavul cistiga sanatatea.
Despre inceputul acelui izvor se pomeneste asa: Cand toata lumea era umbrita cu intunericul neindumnezeitei multimi de idoli si oamenii se inchinau fapturii, nu facatorului, in acea vreme in Ierapole, cei necredinciosi cinsteau o vipera mare si infricosata, careia i se inchinau toata noaptea, orbindu-se cu diavoleasca inselaciune. Pe ea o tinea poporul salbatic incuiata intr-o casa zi-dita in cinstea ei si aducand multe feluri de jertfe, hranea acea vipera plina de otrava, care vatama pe multi. Singurul Dumnezeu adevarat, vrand ca lumina cunostintei Sale sa lumineze lumea si sa-i povatuiasca pe oamenii cei rataciti de la calea adevarata, a trimis pe sfintii Sai ucenici si Apostoli in tot pamantul ca sa propova-duiasca Evanghelia la toata faptura. Dintre acestia, doi: Sfantul Ioan Teologul si Sfantul Filip, ajungand unul in Efes, iar altul in Ierapole, se osteneau intru buna vestire a lui Hristos. Atunci era in Efes o capiste minunata si un frumos idol al neslavitei zeite pagane Artemida, fata de ai carei slujitori si inchinatori Sfantul Ioan s-a aratat biruitor, luptandu-se cu sabia cea duhovniceasca a cuvantului lui Dumnezeu, caci, cu puterea numelui lui Hristos, a facut sa cada si capistea si idolul si ca praful sa se risipeasca si toata cetatea a adus-o la sfanta credinta intru Hristos.
Dupa risipirea idolului Artemidei, Sfantul Ioan a venit de la Efes in Ierapole ca sa ajute impreuna slujitorului sau, Sfantul Apostol Filip, intamplandu-se atunci acolo si Sfantul Apostol Bartolomeu si sora lui Filip, Mariami. Cu dansii impreuna, slujea la mantuirea oamenilor si Sfantul Ioan Teologul. Mai intai, ei s-au ridicat asupra viperei careia oamenii cei necredinciosi ii aduceau jertfe, avand-o pe ea in loc de Dumnezeu, si au ucis-o cu rugaciunea. Apoi au aratat popoarelor pe unul adevaratul Dumnezeu, Cel ce a facut cerul si pamantul. Apoi, stand la un loc care se numea Herotop, proorocira ca darul lui Dumnezeu va straluci peste dansul si sfantul Arhanghel Mihail, voievodul puterilor ceresti, va cerceta locul acela si multe minuni se vor savarsi acolo.
Acest lucru s-a si implinit curand. Pentru ca, ducandu-se Sfantul Ioan in alte cetati la propovaduire, iar Sfantul Filip patimind de la pagani, asemenea si Bartolomeu si Mariami ducandu-se in alte tari, a izvorat din locul acela apa facatoare de minuni, dupa proorocia Sfintilor Apostoli, si s-a implinit scriptura, care zice: „S-a varsat apa in pustie si vale in pamantul cel insetat si cele fara de apa vor fi balti si pe pamantul cel insetat va fi izvor de apa. Acolo va fi veselia pasarilor si salas de trestie si balta. Si acolo va fi cale curata si cale sfanta se va numi”.
Deci incepura a veni la izvorul acela multi, nu numai credinciosii, ci si necredinciosii, pentru ca minunile cele ce se faceau ii chemau ca niste trimbite cu glas mare si toti cei ce beau si se spalau din izvorul acela se tamaduiau de neputintele lor, si, primind sanatate, se botezau multi in numele Sfintei Treimi.
Deci a fost oarecare elin din Laodichia, a carui fiica, una nascuta, era muta din nastere. De acest lucru era foarte suparat tatal ei si sarguindu-se mult pentru dezlegarea limbii ei si nesporind nimic, a ramas in mahnire. Intr-o noapte a adormit pe pat si a vazut in vedenie pe ingerul lui Dumnezeu stand inaintea lui, stralucind ca soarele. Nu pentru ca era vrednic sa-l vada pe el, ci ca prin acea vedenie sa vie la cunostinta adevarului, iar pe altii sa-i aduca cu sine la Dumnezeu. De aceea, vazand pe inger s-a cutremurat si l-a auzit pe el graind catre dansul: „De voiesti ca sa se dezlege limba fiicei tale, sa o duci pe ea la izvorul acela al meu, care este aproape de Ierapole, in Herotop, si sa-i dai sa bea din apa aceea si vei vedea slava lui Dumnezeu”.
Sculandu-se din somn omul acela se mira de ceea ce vazuse si, crezand in cuvintele ce i s-au zis, indata, luandu-si fiica, a mers degraba la apa cea facatoare de minuni la care, ajungand, a aflat multime de oameni scotand din ea si botezandu-se intr-insa, si primind tamaduiri de bolile lor. Deci i-a intrebat pe ei: „Cui va ru-gati, spalandu-va cu apa aceasta?” Iar ei zisera: „Chemam numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh si mai chemam in ajutor si pe Sfantul Arhanghel Mihail”. Atunci omul acela, ridicandu-si ochii in sus si inaltandu-si mainile, a zis: „Parinte, Fiule si Duhule Sfinte, Dumnezeule cel crestinesc, miluieste-ne pe noi. Sfinte Mihaile, sluga lui Dumnezeu, ajuta-ne si tamaduieste pe fiica mea!” Si scotand din apa a dat sa bea fiicei sale cu credinta, si indata limba ei cea legata cu mutenie s-a dezlegat spre preamarirea lui Dumnezeu si a grait luminos, strigand: „Dumnezeule cel crestinesc, miluieste-ma pe mine; Sfinte Mihaile, ajuta-mi mie!”
Toti cei ce se intamplasera acolo se minunau de puterea lui Dumnezeu si slaveau pe Sfanta Treime si preamareau ajutorul Sfantului Arhanghel Mihail. Iar elinul acela, vazand tamaduirea fiicei sale s-a bucurat foarte si, nepregetand deloc, s-a botezat indata cu fiica si cu toti casnicii sai, care venisera cu dansul. Iar ca semn de multumire a zidit deasupra izvorului aceluia o biserica frumoasa, afierosindu-o intru numele Sfantului Arhanghel Mihail, voievodul, mai marele puterilor ceresti si infrumusetandu-o cu toata buna podoaba si rugandu-se in ea destul, s-a intors la locul sau.
In anul al nouazecilea de la zidirea bisericii aceleia, a venit la Ierapole un copil mic, avand zece ani de la nasterea sa, cu numele Arhip, nascut din parinti crestini si crescut in bunacredinta si a inceput a vietui langa acea biserica a Sfantului Arhanghel Mihail, facand slujba de aprinzator de lumanari. Asa a pus inceput vietii sale, ca de cand se nevoia langa biserica aceea, slujind lui Dumnezeu, n-a gustat nimic din mancarurile si bauturile mirenesti, nici carne, nici vin, nici paine nu manca, ci numai verdeturi de pustie pe care, adunandu-le si fierbindu-le, le manca o data pe saptamana, fara sare, iar bautura lui era o masura mica de apa.
Cu o rabdare ca aceasta si-a infranat trupul prin acest fel de fapte bune, indreptandu-se pe sine din tinerete si pana la batranete, petrecand neschimbat in ele, unindu-se cu totul cu Dumnezeu si asemanandu-se vietii celor fara de trup, desi se afla in trup. Hainele lui nu erau de mult pret. Avea numai doua rase. Cu una se im-braca, iar cu cealalta isi acoperea patul care era asternut cu pietre ascutite si-l acoperea cu rasa pentru ca cei ce intrau in casa lui sa nu vada asprimea pietrelor. Iar capataiul lui era un sac umplut cu maracini.
Asa era asternutul acestui fericit nevoitor si aceasta era odihna lui. Iar cand avea trebuinta de somnul firesc isi punea mult ostenitul trup pe acele aspre pietre si pe spini, somnul lui fiind trezire mai mult decat somn si odihna lui chin mai mult decat odihna. Ca, ce usurare poate fi trupului sa se culce pe pietre vartoase si ce fel de somn este acela ca sa-si odihneasca cineva capul pe spini? El isi schimba haina o data pe an. Cu rasa pe care o avea pe trup, isi acoperea patul, iar cu cealalta, care era pe pat, se imbraca. Dupa un an isi schimba rasele tot la fel. Si nu avea odihna, ziua si noaptea obosindu-si trupul si pazindu-si sufletul de cursele vrajmasului.
Trecand calea cea strimta si cu necazuri, se ruga lui Dumnezeu, zicand: „Nu ma lasa pe mine, Doamne, ca de bucuria cea desarta sa ma bucur pe pamant, nici sa biruiasca bunatatile lumii acesteia inaintea ochilor mei. Sa nu-mi fie mie a ma veseli de vreun lucru vremelnic in aceasta viata ci, umple-mi, Doamne, ochii mei de lacrimi duhovnicesti si umileste inima mea. Indreapta caile mele si-mi da mie ca pana in sfarsit sa ma zdrobesc pe sine-mi si sa robesc trupul meu duhului. Ca ce-mi foloseste mie trupul acesta care acum este si pe urma va putrezi ca o floare, care dimineata infloreste, iar spre seara se usuca? Deci da-mi mie, Doamne, sa ma nevoiesc la cele care folosesc sufletului si mijlocesc viata cea vesnica”.
Intru acestea invatandu-se fericitul Arhip si vorbind cu Dumnezeu prin rugaciunea cea cu osardie, s-a facut un inger al Lui pe pamant, petrecand viata cereasca. Si se ingrijea nu numai de mantuirea sa, ci si de a multora, caci boteza pe cei necredinciosi, intorcandu-i la Hristos. Vazand acest lucru, elinii cei fara de Dumnezeu s-au pornit spre zavistie, nesuferind sa vada minunile slavite care se faceau prin sfanta apa. Pe sfantul barbat ce petrecea acolo il urau, navalind asupra lui, adeseori il ocarau, tragandu-l de par si de barba si trantindu-l la pamant, il tarau, calcandu-l cu picioarele si batjocorindu-l in multe feluri, il izgoneau sa plece de acolo. Iar fericitul Arhip cel cu sufletul tare ca un diamant, pe toate acestea le suferea cu vitejie de la inchinatorii de idoli si nu s-a departat de la sfanta biserica, slujind lui Dumnezeu cu cuviosie si in nerautatea inimii sale, ingrijindu-se de mantuirea sufletelor omenesti.
Odata, adunandu-se necuratii, se sfatuira: „De nu vom astupa cu pamant apa aceea si pe omul acela de nu-l vom ucide, toti zeii nostri vor fi defaimati cu desavarsire de catre cei ce se tamaduiesc acolo”. Si s-au dus multi elini adunati sa astupe cu pamant apa ceea facatoare de minuni si pe acel om nevinovat, pe fericitul Arhip sa-l ucida. Dar, ajungand la acel loc sfant, se departira in doua. Unii s-au repezit la biserica si la izvor, iar altii s-au sarguit spre casa robului lui Dumnezeu, ca sa-l ucida. Insa Domnul, Cel ce nu lasa toiagul pacatosilor peste soarta dreptilor, a pazit pe robul sau de acei ucigasi, caci de naprazna le-a amortit lor mainile si n-au putut sa le ridice asupra cuviosului. Iar din apa a aratat o necu-noscuta minune ca, atunci cand necuratii se apropiasera de izvor, indata a iesit din el o para de foc si, repezindu-se la ei, i-a alungat departe. Si asa acei elini faradelege s-au indepartat tot cu rusine de la izvorul acela facator de minuni si de la cuviosul Arhip, insa nu incetau scrisnind cu dintii si laudandu-se ca o sa piarda izvorul acela, biserica si pe slujitorul ei.
Era la locul acela un rau curgand la stanga bisericii al carui nu-me era Hristos. Pe acesta au cugetat nelegiuitii sa-l indrepte asupra acelui loc sfant, ca izvorul, amestecandu-se cu apa raului, sa-si piarda puterea facatoare de minuni. Cand incepura sa-si puna in lucrare acel gand rau, oprind curgerea raului ca sa schimbe apa, acoperind izvorul, indata raul, cu porunca lui Dumnezeu si-a facut alta cale apelor sale si a curs pe la dreapta bisericii. Iar ei, umplandu-se ia-rasi de rusine, s-au intors la locurile lor.
Erau acolo alte doua rauri curgand despre rasarit si apropiindu-se de locul cel sfant la o departare ca la trei stadii; numele unui rau, Licocaper, iar al altuia, Kufos. Aceste doua rauri izbindu-se de marginea unui munte mare, s-au impreunat amandoua intr-unul si abatandu-se in dreapta, curgea spre partea Likiei. Atotvicleanul diavol a bagat in inimile acelor oameni rai acest sfat: ca pe aman-doua aceste rauri sa le indrume asupra locului facator de minuni, ca astfel curgerea lor sa strice biserica Sfantului Arhanghel Mihail si sa acopere cu apele acelea sfantul izvor, inecand pe Cuviosul Arhip. Locul era potrivit spre pornirea apei intr-acolo, pentru ca raurile acelea se pogorau de la inaltime mare in jos, iar biserica era la un loc tot mai jos.
Sfatuindu-se necuratii, se adunara din toate cetatile multime fara de numar si intalnindu-se in satul Laodichiei, s-au dus la biserica. Aproape de altarul bisericii era o piatra, avand latimea si inaltimea fara de masura, iar adancimea in pamant nesfarsita. Deci, au sapat un sant adanc si larg incepand de la acea piatra la muntele acela sub care raurile se impreunasera. Sapand cu mare osteneala si terminand albia pe care trebuia sa indrume apele asupra bisericii, au iesit piraiele acelea, ca sa se adune apa multa si s-au ostenit in acea desertaciune a lor vreme de zece zile. Iar cuviosul Arhip, vazand lucrul acela al lor, a cazut la pamant in biserica, rugandu-se lui Dumnezeu cu lacrimi si chemand in ajutor pe cel cald folositor, pe Sfantul Arhanghel Mihail, ca sa-si pazeasca locul de inecarea apei si sa nu se bucure vrajmasii cei ce voiau sa piarda sfintenia Domnului si zicea: „Nu voi fugi de la locul acesta sfant nici nu voi iesi din biserica, ci aici sa mor si eu, de va voi Domnul sa fie inecat locasul acesta”.
Cand s-au sfarsit acele zece zile si apele s-au inmultit foarte mult, au sapat necuratii elini acel loc singur pe unde era sa se porneasca apele spre calea cea pregatita si indrumara apele asupra sfintei biserici ingeresti in ceasul intai al noptii. Iar ei alergand, au stat sus din partea stanga, vrand sa vada inecarea locului sfant. Si au sunat apele ca un tunet, rostogolindu-se cu freamat mare. Iar Cuviosul Arhip, fiind in biserica la rugaciune si auzind vuietul apei, a strigat mai cu dinadinsul catre Dumnezeu si catre Sfantul Arhanghel Mihail, cerand mila si ajutor, ca sa nu fie inecat sfantul loc si sa nu se veseleasca vrajmasii, ci sa se rusineze necuratii, sa se preamareasca numele Domnului si sa se laude puterea si sprijinirea cea ingereasca. Si a cantat psalmul lui David, zicand: „Ridicat-au raurile, Doamne, ridicat-au raurile glasurile lor, ridica-vor raurile va-lurile lor de glasuri de ape multe. Minunate sunt inaltarile marii, minunat este intru cele inalte Domnul. Casei tale se cuvine sfin-tenie, Doamne, intru lungime de zile”.
Cand graia acestea Sfantul Arhip, a auzit un glas poruncindu-i sa iasa din biserica. Deci, iesind sfantul din biserica, a vazut pe pazitorul neamului crestinesc, pe cel cald folositor, pe Sfantul Arhanghel Mihail, in chip omenesc, prea minunat si prea luminat, precum s-a aratat oarecand proorocului Daniil, si neputand sa caute spre el a cazut de frica la pamant. Iar el a zis catre dansul: „Indrazneste si nu te teme! Scoala-te si vino la mine aici si vei ve-dea puterea lui Dumnezeu in apele acelea”. Si sculandu-se fericitul Arhip s-a apropiat cu frica de arhanghelul puterilor ceresti si a stat de-a stanga dupa porunca lui si a vazut un stalp de foc de la pamant pana la cer. Iar cand s-au apropiat apele, si-a ridicat arhanghelul dreapta sa si a insemnat cu semnul crucii peste fata apelor, zicand: „Sa stati acolo!” Si indata s-au oprit apele si s-a implinit cuvantul cel proorocesc: „Vazutu-te-au apele si s-au temut”; au stat raurile ca un zid de piatra si s-au inaltat in sus ca un munte inalt. Si intorcandu-se arhanghelul la piatra aceea mare, care era aproape de altar, a lovit intr-insa cu toiagul pe care il avea in maini, insemnand spre dansa semnul Crucii si indata s-a facut un tunet mare si s-a cutremurat pamantul si piatra aceea s-a despicat in doua si s-a facut in piatra o prapastie mare. Si a zis Sfantul Mihail: „Aici sa se sfa-rime toata puterea cea protivnica si sa fie izbavire de toate rauta-tile tuturor celor ce vor alerga cu credinta!”
Acestea zicand, a poruncit fericitului Arhip sa treaca de partea dreapta, si stand cuviosul in partea dreapta, Sfantul Mihail a zis cu mare glas catre ape: „Sa intrati in strimtoarea aceasta!” Si indata au curs apele in ruptura pietrei, huind. De atunci totdeauna s-a facut cale piraielor acelora piatra aceea, iar vrajmasii, stand de partea stanga, vrand a vedea inecarea sfintei biserici, au incremenit de frica. Sfantul Arhanghel Mihail, pazind asa biserica si pe Cuviosul Arhip de inecarea apei, s-a suit la cer, iar fericitul a inaltat mul-tumire lui Dumnezeu pentru minunea aceea prea slavita si a prea-marit ajutorul pazitorului celui mare.
Deci se umplura de rusine toti protivnicii si s-a facut bucurie mare credinciosilor care alergara la biserica cea ingereasca si la izvorul cel minunat, dand lauda lui Dumnezeu impreuna cu Cuviosul Arhip. Din acea vreme au asezat ca sa se praznuiasca acea zi in care s-a facut acea prea sfintita minune prin aratarea ingereasca. Iar Cuviosul Arhip a petrecut de aici inainte in acel loc, mai cu daruire, slujind lui Dumnezeu ani indestulati si s-a mutat la Dumnezeu cu pace, avand saptezeci de ani de la nasterea sa. A fost ingropat de credinciosi in acelasi loc sfant care de la minunea pomenita mai inainte s-a numit Hones, adica mistuire, pentru ca acolo s-au mistuit apele in piatra.
Deci se cade ca in aceasta zi sa pomenim si alte minuni ale Sfantului Arhanghel Mihail pe care le-a savarsit, facand bine neamului crestin.
Intre marea Adrianului si intre muntele care se numeste Gargan, este cetatea Sipont, aflandu-se departe de munte ca la doua-sprezece mii de pasi. In cetatea aceasta era un om bogat, a carui cireada pastea pe sub munte si s-a intamplat de a ratacit un bou, despartindu-se de cireada; cautand stapanul mult impreuna cu slugile sale, l-a aflat in varful muntelui aceluia stand langa usa unei pesteri. Umplandu-se de manie ca s-a ostenit cautandu-l a luat arcul si o sageata adapata cu otrava si a indreptat-o spre boul sau, vrand sa-l ucida. Dar deodata sageata, intorcandu-se inapoi, a ranit pe sagetator, iar cel ce era cu dansul, vazand aceea, s-a temut si nu indraznea sa se apropie de pestera aceea, ci, intorcandu-se in cetate, a spus tuturor ce se facuse.
Deci, instiintandu-se episcopul cetatii aceleia, s-a rugat lui Dumnezeu sa-i arate lui taina aceasta. Si i s-a aratat lui in vedenie Sfantul Arhanghel Mihail spunandu-i ca el si-a ales locul acela si-l pazeste si voieste ca acolo adeseori sa cerceteze si sa ajute oame-nilor celor ce vor alerga cu rugaciune. Iar episcopul a spus vedenia aceea cetatenilor si, dupa postul de trei zile pe care l-a poruncit la toata cetatea, s-a dus cu clerul sau si cu tot poporul la muntele acela si, suindu-se deasupra, a aflat intr-o piatra o pestera in care era intrarea strimta; si nu a indraznit sa intre inauntru, ci si-a savarsit rugaciunile inaintea usii.
De atunci adeseori mergeau acolo cei ce doreau, facandu-si rugaciunile lor catre Dumnezeu si catre Sfantul Arhanghel Mihail. Iar mai demult napolitanii, fiind necredinciosi, si-au adunat ostasii si au mers fara de veste la cetatea Sipontului, vrand sa o ia si sa o darime. Cetatenii erau cuprinsi de frica mare iar episcopul a poruncit post la popor, ca trei zile sa nu guste hrana si sa se roage cu staruinta, ca sa se izbaveasca ei de vrajmasii cei ce i-au inconjurat. Mai inainte de ziua aceea in care vrajmasii voiau cu toate puterile lor sa cucereasca cetatea, s-a aratat arhanghelul puterilor ceresti episcopului, in vedenie, zicandu-i: „Maine, in ceasul al patrulea din zi, sa poruncesti tuturor cetatenilor sa se inarmeze si sa iasa din cetate impotriva vrajmasilor si eu voi veni sa va ajut voua”. Episcopul, sculandu-se din somn, a spus vedenia la toti si s-a bucurat foarte mult de biruinta cea fagaduita asupra vrajmasilor si s-au intarit cu nadejde buna. Apoi, venind al patrulea ceas din zi, s-a facut un tunet mare si, ridicandu-si credinciosii ochii, au vazut la muntele Gargan un nor mare pogorandu-se si s-a facut, ca odi-nioara la muntele Sinai, foc si fum, fulgere si tunete, incat tot muntele acela s-a cutremurat si s-a acoperit cu nor.
Vazand aceea protivnicii, s-au temut si au inceput a fugi, iar cetatenii, cunoscand ca bunul pazitor si grabnicul folositor a venit cu ostile sale ceresti sa le ajute, au deschis portile cetatii si au alergat pe urma vrajmasilor lor, secerandu-i ca pe niste paie. Ei ii taiau dinapoi, iar Sfantul Arhanghel Mihail, din inaltime, cu tunete si cu fulgere ii ucidea, incat se facuse numarul celor morti sase sute de barbati cazuti de tunete si de fulgere. Gonindu-i deci, pana in departare si biruindu-i desavarsit pe vrajmasii lor, s-au intors veselindu-se in cetatea lor. Din acea vreme napolitanii, cunoscand mana cea tare a lui Dumnezeu Celui Atotputernic, au primit sfanta credinta, iar cetatenii Sipontului adunandu-se toti, cu episcopul si cu clerul, s-au dus la muntele acela la care a fost acea aratare infri-cosata, vrand sa aduca acolo multumire lui Dumnezeu si ajutato-rului lor, Sfantului Arhanghel Mihail, si tuturor puterilor ceresti.
Cand s-au apropiat la usa pesterii aceleia, au aflat pe marmura urme de pasi omenesti bine insemnate, ca pe pamant moale, si ziceau unii catre altii: „Iata, cu adevarat Sfantul Arhanghel Mihail a lasat aici semnul ajutorarii sale, ca singur a fost aici, mantuindu-ne pe noi de vrajmasii nostri. Si inchinandu-se, au sarutat urmele acelea si, savarsind cantarea cea de rugaciune se veseleau pentru pazitorul si folositorul lor, multumind lui Dumnezeu. Au hotarat, deci, sa zideasca la locul acela o biserica in numele Sfantului Mihail. Cand se gateau spre lucrul acela, iarasi s-a aratat Sfantul Arhanghel episcopului, zicandu-i: „Nu vi se cade voua sa va ingrijiti de zidirea bisericii, pentru ca eu fara osteneala voastra mi-am gatit acolo biserica, numai sa intrati in ea. Iar tu maine sa faci in ea Sfanta Liturghie si sa impartasesti pe credinciosi cu Dumnezeiestile Taine”.
Dupa vedenia aceasta, episcopul a poruncit ca toti credinciosii sa fie gata spre impartasirea cu Sfintele Taine si a mers cu dansii cantand si rugandu-se. Iar cand au sosit la acel loc sfant, unde erau inchipuite sfintele urme pe marmura, au aflat cioplita in piatra o biserica mica, facuta nu dupa obiceiul lucrului mainilor omenesti, ci ca o pestera, neavand peretii netezi, iar varful era impodobit cu diferite inaltimi, asa ca pe cate o parte puteai sa ajungi cu capul, iar pe alta nu puteai nici cu mana. Astfel arata oamenilor ca Dumnezeu nu voieste pietrele cele impodobite in biserica, ci inimile cele curate; iar sfanta masa era acoperita cu acoperamant rosu si a savarsit pe dansa episcopul Sfanta Liturghie si a impartasit pe credinciosi cu Prea Curatele Taine, iar in altar, despre partea de miaza noapte, de la varf picura apa curata, dulce, foarte luminoasa si facatoare de minuni, din care, bind, bolnavii cistigau sanatate. Si beau credinciosii din apa aceea dupa impartasirea Sfintelor Taine si se faceau minuni fara de numar in biserica aceea si se tamaduiau toate neputintele cu rugaciunile Sfantului Arhanghel Mihail. Deci a zidit episcopul chilii langa biserica si a randuit sa fie acolo preoti si diaconi si cantareti si citeti, ca in toate zilele sa se savarseasca pravila bisericeasca, in slava lui Dumnezeu si in cinstea Sfantului Arhanghel Mihail.
Credem ca este bine sa pomenim si aceasta minune care s-a facut in muntele Athos. In zilele dreptcredinciosilor imparati bulgari era un om vestit, bogat si cu mare vaza, care se numea Dohiar, om al palatelor imparatesti. Acesta, venind in frica lui Dumnezeu, a dorit sa fie calugar si, luand multime de aur din vistieriile sale, s-a dus la Sfantul Munte ca sa cerceteze manastirile si sa-si caute lui un loc in care sa-i placa a se salaslui. Inconjurand multe manastiri si dand multa milostenie, a mers din lavra Fericitului Atanasie, pe malul marii cel dinspre Salonic, si a aflat loc foarte frumos, avand ape dulci si poame foarte multe, dar nelocuit de nimeni. Placandu-i locul acela, a gandit sa se aseze intr-insul si sa zideasca o manastire si, adaugand sarguinta, degraba si-a savarsit dorinta. Mai intai a ridi-cat o biserica foarte frumoasa in numele Sfantului Ierarh Nicolae, apoi a imprejmuit manastirea cu ziduri de piatra si randuindu-le pe toate dupa cerinta, precum se cuvine singur s-a imbracat intr-insa in chip calugaresc. Cheltuindu-si toata averea lui pentru zidirile cele multe, nu i-a ajuns aur ca sa infrumuseteze si biserica cu podoaba cuviincioasa si buna. Insa avea nadejde la Dumnezeu, zi-cand: „De va voi Dumnezeu ca sa proslaveasca locul acesta, apoi cu judecatile care stie va purta grija pentru infrumusetarea bisericii. Fie voia Lui”.
In dreptul Sfantului Munte, este un ostrov care se numeste Lug, spre care, peste mare pana la el, este cale de o zi. Acolo pas-torii stateau cu dobitoacele, ca locul acela este plin de verdeata si este pasune buna pentru dobitoace. Era in ostrovul acela un stalp de piatra foarte inalt, la un loc pustiu, iar in varful stalpului un idol si o scriere elineasca in acest fel: „Oricine ma va lovi pe mine in crestet, va afla multime de aur”. Pentru aceea multi se ispiteau sa stie de este adevarat lucrul acela si loveau in cap idolul, dar nu aflau nimic. S-a intamplat in acea vreme de pastea un copil boii aproape de stalpul acela si copilul era intelept si stia a citi si, citind cuvintele cele scrise pe stalp, lovi pe idol in cap ca si ceilalti ca sa afle aurul, insa n-a aflat nimic. Apoi a gandit ca este ascunsa in pamant comoara si, apunand soarele, privea unde se sfarsea umbra stalpului aceluia si acolo, la varful capului idolului celui desemnat de umbra, a sapat pamantul cautand comoara, dar n-a aflat-o.
Apoi rasarind soarele, iarasi a privit unde se sfarsea umbra stalpului aceluia si acolo a inceput a sapa. Sapand el, s-a auzit un sunet la locul acela, si cunoscand ca acolo este comoara, a inceput mai cu dinadinsul a sapa si a aflat o piatra de moara mare, cat nu putea el sa o miste, dar intinzand mana prin gaura pietrei a aflat aur mult; si nu se pricepea ce sa faca cu el, ca zicea intru sine: „De voi spune cuiva de comoara aceasta, apoi ma tem ca sa nu ma ucida pentru aur”. Iar Dumnezeu, ascultand rugaciunile batranului celui pomenit mai inainte si purtand grija de infrumusetarea sfintei bise-rici, a pus in mintea copilului sa se duca in Sfantul Munte la una din manastiri si sa spuna egumenului de comoara aceea aflata, lucru pe care l-a si facut. Luand cativa bani de aur spre incredintarea co-morii celei aflate, a mers intr-un sat care este aproape de mare si a gasit un om ca sa-l treaca pe el la Sfantul Munte. Iar dupa purtarea de grija a lui Dumnezeu s-a oprit in limanul manastirii celei nou zidita. Manastirea aceea se numeste pe numele intemeietorului sau: Dochiaru. Deci omul cel ce a trecut pe copil s-a intors in satul sau, iar copilul s-a dus la manastire si, vazand pe egumen, i-a spus lui toate cu de-amanuntul despre comoara ce a aflat.
Egumenul, cunoscand ca lucrul acesta este al lui Dumnezeu, a chemat pe trei calugari si, facandu-le cunoscut lor lucrul cel spus de copil, i-a trimis cu dansul ca sa aduca la manastire aurul ce se afla-se. Iar ei mergand degraba au luat un caiac si, sosind la ostrovul acela, au ajuns la stalp si la comoara si pravalind piatra aceea de moara, au aflat un cazan plin de aur; si s-au bucurat de dansul foarte tare. Iar vrajmasul cel ce uraste binele a semanat un gand rau in inima unuia din calugarii aceia si a zis acela catre alt calugar: „Frate, de ce este nevoie sa ducem egumenului aurul acesta pe care l-am gasit? Dumnezeu ni l-a trimis noua ca singuri noi sa ne facem noua locas si sa ridicam manastire”. Iar el a zis: „Dar cum vom putea tainui aurul acesta?” Raspuns-a acela: „Aceasta este, ca putem sa-l aruncam pe copil in mare si nimenea nu va fi sa marturiseasca aceasta fapta asupra noastra”. Si asa, sfatuindu-se, au spus sfatul lor celui de al treilea calugar. Iar acela, avand intru sine frica lui Dumnezeu, a zis catre dansii: „Nu, fratilor, sa nu indrazniti a face aceasta, sa nu pierdeti pe copil pentru aur si im-preuna cu el si sufletele voastre”. Iar ei, neascultandu-l pe el, au staruit pe langa dansul ca sa se invoiasca la sfatul lor. La sfarsit ii zisera: „De nu vei fi una cu noi, apoi sa stii ca si pe tine si pe copil va vom pierde”. Apoi vazand fratele gandul cel rau al lor neschimbat, s-a temut ca nu cumva sa-l piarda si pe el; pentru aceea le-a zis lor: „Daca voi ati voit asa, faceti ce stiti, voi veti vedea; iar eu ma jur cu numele lui Dumnezeu ca nu voi spune la nimenea de aceasta si nici nu am trebuinta de aur”.
Asa, intarindu-si cuvantul cu juramant, a tacut. Iar ei luand aurul si piatra aceea cu care aurul a fost acoperit le-au dus in caiac, apoi sezand cu copilul, au inceput a pluti spre manastire. Iar cand era in mijlocul noianului marii, au navalit asupra copilului si incepura a-i lega piatra de grumaz. Iar el vazand ceea ce era sa-i faca a inceput sa planga si cu tanguire amarnica se ruga lor sa nu-l piarda. Dar nimic nu a folosit ca ticalosii aceia de calugari, avand inima impietrita si suflet iubitor de aur, nu s-au temut de Dumnezeu, nici nu s-au umilit vazand lacrimile copilului si nu i-au ascultat rugamintea lui cea din adancul inimii, ci, luandu-l pe el, cu pia-tra l-au aruncat in mare si indata s-a cufundat in valuri. Era noapte cand savarseau fapta cea rea acei oameni fara de Dumnezeu.
Dar milostivul Dumnezeu, privind de sus spre tanguirea cea amara a copilului si vazand inecarea lui cea nevinovata, a trimis pe pazitorul neamului omenesc, pe Sfantul Arhanghel Mihail, ca, luand pe cel inecat din fundul marii, sa-l aduca pe el viu in biserica. Si asa a fost. Pentru ca fara de veste s-a aflat copilul in biserica, aproape de Sfanta Masa, cu piatra spanzurata de grumaji. Sosind ceasul Utreniei, cel randuit a intrat in biserica, ca sa aprinda lumi-narile si sa toace la cantarea cea de dimineata si a auzit un glas in altar ca glasul omului ce geme si i-a fost frica si, alergand, a spus egumenului. Iar egumenul, numindu-l imputinat la suflet, l-a trimis iarasi in biserica. Iar el, intrand a doua oara, a auzit acelasi glas si iarasi a alergat la egumen.
Atunci egumenul a mers cu dansul in biserica, dupa care, amandoi auzind glas de copil si intrand in altar, au vazut pe copil stand aproape de Sfanta Masa, cu piatra la grumaji si apa de mare curgand inca din hainele lui. Si, cunoscandu-l pe el, l-a intrebat: „Ce ti s-a intamplat tie, fiule, si cum ai venit aici?” Iar el, desteptandu-se ca din somn, a zis: „Viclenii aceia de calugari pe care i-ai trimis cu mine dupa aurul ce s-a aflat, aceia, legandu-mi piatra aceasta de grumaji m-au aruncat in mare si afundandu-ma eu intru adancul marii, am vazut doi oameni luminosi ca soarele si i-am auzit pe ei vorbind intre dansii si a zis unul catre altul: Arhanghele Mihaile, sa duci pe acest copil in manastirea care se chiama Dochiaru. Auzind eu acestea, indata am inceput a nu ma simti pe mine si nu stiu cum m-am aflat aici”. Iar egumenul, auzind cele spuse de copil, se minuna foarte si lauda pe Dumnezeu cel ce face minunate si prea slavite minuni ca aceasta. Apoi a zis catre copil: „Sa ramai, fiule, la locul acesta pana maine, pana ce rautatea aceasta va fi vadita”. Si, iesind, a incuiat biserica si a randuit ca paracliserul sa nu spuna nimanui ceva, iar Utrenia a poruncit sa o cante in tinda. Si a zis pa-racliserului: „De te va intreba cineva ce este acest lucru nou, de ce nu se canta Utrenia in biserica, ci in tinda, sa-i raspunzi ca parintele egumen a poruncit asa”.
Egumenul poruncind eclesiarhului, singur s-a suit pe un stalp deasupra portii ca sa pazeasca venirea spurcatilor acelora de uci-gasi; apoi facandu-se ziua, iata veneau spre manastire ucenicii aceia, iar aurul il ascunsesera intr-alt loc oarecare.
Vazandu-i pe ei egumenul, a iesit cu ceilalti frati in in-tampinarea lor si i-a intrebat pe dansii, zicand: „Ce este aceasta? Patru v-ati dus, iar acum trei v-ati intors! Unde este cel de al patrulea?” Iar ei, ca maniindu-se, zisera: „Parinte, si pe tine si pe noi ne-a amagit copilul spunand ca a aflat comoara, dar nu ne-a aratat noua nimic si singur nu stie nimic. Pentru aceea, rusinandu-se de noi, s-a ascuns, si noi, cautandu-l pe el, nu l-am gasit, de aceea singuri ne-am intors la tine”. Iar egumenul a zis: „Voia lui Dumnezeu sa fie!” Si asa intrara in manastire. Apoi i-au dus pe ei in biserica unde tanarul acela se afla, curgand inca apa din hainele lui si l-a aratat pe el zicandu-le: „Cine este acesta?” Iar ei, spaiman-tandu-se, stateau ca niste iesiti din minte, neputand sa raspunda nimic timp indelungat. Iar mai pe urma au marturisit fapta lor cea rea si au aratat unde au ascuns aurul cel aflat.
Egumenul, trimitand frati mai credinciosi, au adus aurul in manastire. Si s-a auzit de aceasta prea slavita minune in tot Sfantul Munte si s-au adunat toti calugarii de la toate manastirile, la vede-rea minunii acesteia si au adunat sobor si au numit biserica aceea cu numele Sfantului Arhanghel Mihail, iar in numele Sfantului de minuni facatorul Nicolae au zidit alta biserica. Pe acei doi ucigasi vicleni i-au blestemat si, insemnandu-le fetele, i-au gonit din manastire, pe al treilea, fiindca nu s-a invoit la inecarea copilului si s-a intors despre fapta cea rea l-au declarat nevinovat, iar pe copilul acela izbavit din mare, imbracandu-l in chip calugaresc, s-a facut bun nevoitor si calugar iscusit. Egumenul cu aurul acela ce s-a aflat, a reinnoit toata biserica cu buna podoaba si a infrumusetat-o cu toate bunatatile. A ridicat si un foisor foarte frumos din temelie si piatra aceea cu care tanarul a fost aruncat in mare a pus-o in zid, spre cunostinta tuturor.
Mutandu-se catre Domnul egumenul acela, in locul lui a fost pus acela izbavit din mare si cu dumnezeiasca placere vietuind si acela, a trecut la Domnul purtat de mainile Sfantului Arhanghel Mihail, prin care din mare in biserica a fost adus.
Pentru toate acestea slavim pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh si pe Sfantul Arhanghel Mihail il marim in veci. Amin.
sursa: CrestinOrtodox.ro
Pe 6 septembrie 1940,Comandantul,vazand victoria camarazilor sai si-a adus aminte de minunea Sf.Arhanghel Mihail si l-a preamarit in sinea sa si in fata tuturor.Pazeste-ne si pre noi,Sf.Arhanghele Mihaile!