Istoria, falsificată de comunişti. Crimele fostei Securităţi, aruncate în cârca legionarilor

Un articol publicat de Adevărul, pe tema „Fenomenului Piteşti”, „experiment” al ororii prin care Securitatea a trudit să distrugă, în anii ’49-’51, viitoarea elită a intelectualităţii româneşti, relevă modul în care regimul comunist a încercat să falsifice adevărul istoric, aruncându-şi crimele în cârca „duşmanilor de clasă”, în cazul de faţă, legionarii.

Supravietuitori ai ” Experimentului Piteşti”, în faţa monumentului memorial. (Florin Eşanu/Epoch Times)

Cunoscut şi sub numele de „Genocidul Sufletelor”, „Fenomentul Piteşti” s-a desfăşurat în perioada noiembrie 1949 – decembrie 1951 în mai multe închisori din România comunistă (în principal la Piteşti şi Gherla, dar şi la Suceava, Canal, Târgu Ocna ori Braşov) şi a vizat distrugerea fizică şi morală a tinerilor închişi în penitenciare.

Bătuţi şi batjocoriţi dincolo de ceea ce o minte umană normală poate concepe, tinerii erau obligaţi prin tortură să devină la rândul lor turnători şi torţionari. După săptămâni de chinuri şi umiliri, tinerii cedau la ce le cereau torţionarii – sau mureau, ucişi de mâinile schingiutorilor.

În programul de satanizare de la Piteşti, sinuciderea era interzisă. Cei care au încercat să-şi sfâşie arterele cu dinţii sau să-şi zdrobească capul de pereţi au fost opriţi de torţionarii lor.

Documentul în jurul căruia este centrat articolul publicat de Adevărul – concluzia a unei anchete din 1968 ordonată de Nicolae Ceauşescu pentru a denunţa crimele în vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej – face o scurtă „trecere în revistă”, dacă îi putem spune aşa, a ororilor de care au avut parte studenţii în temniţele României, pentru a fi deposedaţi de credinţă şi de valori morale.

Potrivit documentului, în vederea „reeducării” cei închişi erau bătuţi cu bâta, cu vâna de bou, li se striveau degetele de la mâini şi picioare, li se puneau în mâncare o cantitate mare de sare fără să li se dea apă. Cei închişi erau obligaţi să mănânce fecale – fie ale lor fie ale altora şi să bea urină, apoi erau ţinuţi cu capul în WC una sau mai multe zile. În urma actelor de tortură, 30 de oameni au murit şi alţi 780 au fost maltrataţi.

Mai multe informaţii despre Fenomenul Piteşti, puteţi accea aici:Fenomenul Piteşti – „comuniştii voiau să distrugă ţara, familia” (Video)

Culmea ororii în toată această abjecţie orchestrată de comunişti în baza unor idei aduse din URSS, este că deţinuţii erau bătuţi şi torturaţi chiar de colegii lor de celulă, transformaţi de Securitate în torţionari. Conducătorul grupului de torţionari era Eugen Ţurcanu, deţinut recrutat de Securitate.

Ulterior acestui experiment, pentru ca partidul şi Securitatea să nu fie compromise, regimul a lansat ideea că deţinuţii au fost omorâţi şi batjocoriţi de către angajaţii legionari ai penitenciarelor, la ordinele lui Horia Sima, arată Adevărul.

În 1954 a avut loc un simulacru de proces în urma căruia 22 de membri ai comandourilor de torţionari din penitenciare au fost condamnaţi la moarte, în frunte cu deţinutul Eugen Ţurcanu, care nu şi-a recunoscut niciodată crimele.

Potrivit istoricilor, în proces au fost implicaţi doar deţinuţii legionari, dintre ei fiind eliminaţi doi sionişti, un ţărănist etc. pentru a se acredita ideea că atrocităţile puse la cale în închisori sunt mâna legionarilor, la vremea respectivă, inamicul public numărul 1 al Partidului Comunist.

16 din cei 22 de comdamnaţi la moarte, printre care Ţurcanu, au fost executaţi, cel mai probabil pentru a nu implica regimul.

Articolul Adevărul poate fi citit aici

Ascuns cu grijă de români, care populau la rândul lor închisoarea mai mare numită România, o închisoare cu gratii nevăzute în care delaţiunea şi frica jucau rol de gardieni, adevărul a fost însă binecunoscut regimului.

În concluzia anchetei despre atrocităţile de la Piteşti, securitatea lui Nicolae Ceauşescu nota: „Această activitate criminală a fost cunoscută şi tolerată de către organele administraţiei închisorilor şi chiar de unele organe ale Securităţii Statului, care au pus la dispoziţia acestor bande de asasini camere speciale de torturi şi «anchetă» unde s-au luat declaraţii sutelor de deţinuţi zile şi nopţi, săptămâni şi luni, smulgându-li-se prin teroare şi schingiuire tot felul de mărturisiri“.

În fapt, mărturiile vremii arată că atrocităţile nu au fost doar cunoscute de regim, ci orchestrate de acesta. Deşi principalul torţionar de la Piteşti, deţinutul Eugen Ţurcanu fusese membru al Frăţiilor de Cruce – organizaţie de tineret a legionarilor – în fapt, sinistrul experiment a fost iniţiat şi supervizat de Alexandru Nicolschi, (Boris Grünberg), care a pus în aplicare ideile lui Beria, fost şef al NKVD.

De altfel, Ţurcanu însuşi, se convertise, pe 23 august, la comunism, devenind unul dintre principalii agitatori ai regimului. Iarăşi, lucru bine cunoscut, legionari nu se aflau doar printre cei ajunşi torţionari împotriva voinţei lor, în urma torturii ci, mulţi dintre cei închişi şi torturaţi în acei ani fuseseră membri ai Frăţiilor de Cruce sau simpatizanţi ai mişcării legionare. De altfel, istoria a consemnat că ţinta predilectă a torturilor şi relelor tratamente în închisorile comuniste au fost legionarii.

Paradoxal este că, la decenii după acest cumplit experiment, istoria tinde să se repete. Torturaţi şi omorâţi în închisorile comuniste, legionarii devin, peste ani, din nou, ţintă a anatemei. Recent, Parlamentul a adoptat şi preşedintele a promulgat legea 217/2015, care pune sub incidenţă penală manifestările cu „caracter legionar” şi „apologia” legionarismului şi personalităţilor legionare.

Adoptată la iniţiativa institutului Elie Wiesel, legea bagă la pachet, alături de fascism, legionarismul, în ciuda faptului că procesul de la Nuremberg şterge orice legătură dintre ele şi face din elogierea legionarilor – reali sau doar etichetaţi ca atare de comunişti – un act pasibil de pedeapsă.

Noua lege a stârnit deja indignarea unor istorici, nemulţumiţi de faptul că acest act normativ le impune specialiştilor cum să scrie despre o anumită perioadă din istoria României, sau chiar să nu scrie despre ea.

„În arhivele fostei Securităţi, o mulţime de oameni care nu aveau legătură cu mişcarea legionară au fost catalogaţi ca atare. Nu putem scrie despre ei? Nu putem avea acces la dosarele lor? La dosarele care oglindesc suferinţa lor în lagăre şi închisori? Această lege, practic, instituie o cenzură inadmisibilă. Statul nu doreşte să-şi recunoască crimele”, declara recent fondatorul Instititului pentru Investigarea Crimelor Comunismului, istoricul Marius Oprea.

„Prin promulgarea aşa-zisei Legi Antilegionare, nu mă îndoiesc că se aşează temelia unei Instituţii nemaivăzute în ţara noastră din anii stalinismului, o poliţie a gîndurilor, a convingerilor, a opiniilor. Se revine, ca în anchetele securităţii la prezumţia de vinovăţie, iar vinovaţii, chiar dacă şi-au ispăşit pedeapsa, continuă să plătească şi după moarte. De acum încolo există pericolul rescrierii istoriei noastre recente, după partitura Securităţii, care a aruncat de-a lungul existenţei ei cu eticheta „legionar” în stînga şi-n dreapta”,mai adăuga Oprea, invitat la Adevărul Live.

În timp ce istoricilor li se impune cum să scrie, ce au voie şi ce nu să publice, iar supravieţuitorii acelor vremuri crunte sunt amuţiţi, încă o dată, pe motiv că unii dintre ei au fost cândva legionari, comunismul, vinovat de exterminarea a sute de mii de victime doar în România, nu se regăseşte pe lista organizaţiilor şi doctrinelor interzise la noi în ţară şi poate fi elogiat.

de Loredana Diacu Epoch-Times Romania