O dezbatere inflamată post-factum a Legii „antilegionare” nr. 217/2015. De ce?

1 808

Ce mi se pare foarte ciudat şi foarte tardiv astăzi: dezbaterea inflamată post-factum pe seama Legii antinaţionale, antidemocratice şi anticonstituţionale nr. 217/2015. După ce Legea nr. 217/2015 a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis, fără o minimă cercetare juridică, absolut toată presa, societatea civilă şi analiştii s-au inflamat. Eu pun întrebarea firească: unde erau toţi cei care trebuiau să sesizeze neconstituţionalitatea şi ilegalitatea antidemocrată a demersului Institutului “Elie Wiesel”, în perioada dezbaterii parlamentare şi înainte de promulgarea prezidenţială? Atunci, era o linişte suspectă de îţi ţiuiau urechile.

În afară de publicaţia Buciumul, ziarul Naţiunea, călugării de la Mănăstirea Petru Vodă, Fundaţia Ogoranu, teologii de la Rost, jurnalistul Victor Roncea şi cu voia d-voastră ziarul NapocaNews, care au luat poziţii publice şi pe site-ul parlamentului, absolut nimeni altcineva nu îşi exprima poziţia faţă de făurirea unei legi, care încalcă toate prevederile legale şi constituţionale, legislaţia internaţională şi declaraţia universală a drepturilor omului. Era o linişte mediatică de mormânt într-un moment în care se punea la cale nu o lege antilegioanră, ci un grav atentat la libertaea de gândire şi împotriva culturii poporului român. Mai mult, numeroase site-uri naţionaliste şi editorialişti creştini ignorau cu desăvârşire subiectul, discutau de Tsipras şi spuneau că legea antilegionară nu interesează pe nimeni. Parcă exista o teamă să nu fie arestaţi de procuratură. În acest context suspect a trecut prin parlament o lege votată aproape în unanimitate de parlamentari, ca pe vremea Marii Adunări Naţionale. Chiar şi deputatul naţionalist Bogdan Diaconu de la PRU a preferat să părăsească sala decât să ia o poziţie publică democrată împotriva unei legi anti-democratice şi antisemite.
După ce legea a fost promulgată de Klaus Iohannis s-a pornit o avalanşă de critici şi poziţii publice împotriva legii, acum când e tardiv şi post-factum. Legea funcţionează şi SRI împreună cu procuratură deja monitorizează mediul online şi civic naţionalist pentru a deschide dosare penale aşa cum s-a anunţat la un simpozion recent, la care a participat şi George Maior. Între timp, în afară de Frăţia Ortodoxă care adepus întâmpinări juridice la Curtea Constituţională şi Avocatul Poporului, nu am mai auzit să depună cineva recursuri juridice legale pentru abrogarea şi rediscutarea legii pe baza excepţiei de neconstituţionalitate. La 25 de ani de la aşa zisa revoluţie s-a dat o lege ca în anii 50, în care totalitarismul comunist nu e amintit, iar memoria publică a luptătorilor anti-comunişti e întinată şi interzisă prin lege. Legea nr. 217/2015 e unică în Europa şi introduce cenzura legală, iar ţara noastră a devenit din nou poligon de încercare ideologică pentru propaganda neo-marxistă. Faptul că niciun parlamentar, politician şi consilier a lui Klaus Iohannis (care e tot în concediu) nu s-a opus legii dovedeşte că întreaga noastră clasă politică e o miasmă a vechilor structuri securisto-comuniste şi Românuia nu e o reală democraţie, ci un stat controlat ideologic de marxişti, care fac legea după deciziile tribunalelor poporului staliniste din vremea lui Pauker şi Dej. Nu întâmplător unul din iniţitorul Legii antinaţionale şi antidemocratice e fiul unul bătrân bolşevic marxist.

Consider că legea nu a fost dezbătută în parlament şi înaintea de promulgarea prezidenţială că nu s-a vrut. Au avut grijă “acoperiţii” din presă de asta. Toată tevatura publică tardivă de azi nu are rolul decât de a fi o supapă de siguranţă pentru atenuarea inflamării publice în maniera perioadei comuniste. După ce trece subiectul fierbinte al zilei şi după atenuarea intenţionată a acestuia, legea anticonstituţională şi antinaţională va fi aplicată ad litteram. În fapt, legea nu e antilegionară, pentru că legionarii ca un pericol al statului post-decembrist comunist, nu există, ci împotriva culturii şi valorilor poporului român şi mai ales împotriva Bisericii Ortodoxe.
de Ionuţ Ţene NapocaNews

 

radu-preda-voi-pune-pe-agenda-iicmer-cazurile-sfintilor-inchisorilor

1 Comment
  1. Vasile Zărnescu says

    D-le Ionuț Țene,
    Nu cunoașteți toate materialele. Eu am indicat Legea nr. 217/2015 ca forma de presiune politică a jidanilor aici:http://www.altermedia.info/…/cuvantul-jidani-concept…/. În acest studiu, la nota 18, am indicat chiar conferința apologetică privind legea 217/2015, la care a participat și „jidănitul George Maior”, alături de ceilalți jidani și jidăniți. Citiți textul.
    Apoi, exagerați cu invocarea marxismului ca ideologie a neocominterniștilor de azi, precum Alexandru Florian, Radu Ioanid – frate vitreg după mamă cu Alexandru Florian! – și al ticăloșilor din parlament, care au votat aproape în unanimitate această lege scelerată: e regretabil că Bogdan Diaconu – marele naționalist făcător de partid – a dat bir cu fugiții și nu a fost prezent să fie contra. Măcar aveam și noi un deputat cu patru „cohones” – fiindcă exigențele limbajului academic îmi interzic să scriu „patru coaie! – care ar fi dovedit curaj și patriotism adevărat. Așa, în articole, e ușor să faci pe patriotul, dar la vot văd că Bogdan Diaconu a dat chix.
    Revenind la Marx, mă mir că nu știți că este cotat de jidani ca unul dintre cei mai mari „antisemiți”! Apoi, la o conferință a Ligii comuniștilor, unde unul din prezidiu invoca marxismul, Marx s-a ridicat din sală și a zis că, în ceea ce îl privește pe el, Marx, el nu este marxist!
    Cam după 1972, marele ticălos Radu Florian, tatăl porcului de Alexandru Florian, începuse să îi critice pe Marx și pe Lenin, fiindcă, jidan cameleonic cum era, se adapta cultului lui Ceaușescu, conform căruia trebuia citat Ceaușescu, care dezvolta teoria marxist-leninistă, care, deci, era depășită.
    Dar, în esență, atitudinea lui Radu Florian era stalinistă: adică dogmatică și cameleonică, menită să traverseze vremurile. Și vedeți că le-a traversat cu succes: după retrovoluția din 1989, a năpîrlit și a devenit anticomunist. La fel procedează progenitura sa, scârbavnicul Alexandru Florian și ciracii săi, sau jidăniți ca Andrei Muraru. Să vedem cînd îl va da afară Klaus Iohannis pe acesta.
    Și ați mai avut unele scăpări, ca în expresia „unei legi anti-democratice şi antisemite”! Nu e lege antisemită, ci este „prosemită” – de fapt, este projidănească, pentru că jidanii nu sunt semiți, ci sunt de neam turco-mongol.
    La fel, pe Radu Florian în calificați, în baza stereotipului cu marxismul, ca „bătrân bolşevic marxist”: bolșevicii nu au fost marxiști, ci doar invocau marxismul, ei au fost leniniști și staliniști. Lenin a pornit M.R.S.O. împotriva doctrinei lui Marx – fapt subliniat și de Antonio Gramsci. De aceea Lenin a fost aspru criticat de Karl Kautsky.
    Așa că vă rog să renunțați la asemenea clișee și să vă referiți nu la „securisto-comuniști”, ci la neocominterniști: prin aceasta îi veți indica direct pe jidani, fără să vă speriați că îi numiți, în subsidiar, jidani, fiindcă Internaționala a III-a Comunistă era formată exclusiv din jidani.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php