Crin Antonescu elogiază un „criminal de război”
Iată ce declară Crin Antonescu, unul dintre inițiatorii legii antilegionare, pentru Gândul:
Sunt obişnuit cu manifestări publice de profundă precaritate intelectuală, dar chiar cu aşa ceva nu credeam că ne putem întâlni. Bineînţeles că atunci când vorbim despre Cioran, Noica, Eliade,Vulcănescu nu putem să considerăm că dominanta operei lor este legată de afinitatea temporară şi destul de redusă în timp cu mişcarea legionară. Toţi aceşti coloşi, pentru că toţi cred că recunoaştem că este vorba de vârfuri intelectuale ale culturii româneşti au o operă extrem de solidă, apreciată şi intern şi internaţional şi care nu are nicio legătură cu doctrina fascistă şi activitatea, practica politică legionară. Mi se pare, repet, un semn de precaritate intelectuală majoră să înţelegi că prin această lege ţi se interzice să citeşti Cioran. Prin această lege nu ţi se interzice să citeşti nimic, nu încalci cu nimic prevederile acestei legi dacă citeşti de la Mein Kampf la operele tovarăşului Nicolae Ceauşescu.
După ce Andrei Pleşu a scris pe blogul său ”nu vreau să fiu suspect dacă admir talentul lui Cioran, mintea lui Noica, graţia atotştiutoare a lui Mircea Vulcănescu”, Antonescu afirmă că nu a găsit niciun fel de temei pentru această teamă a lui Pleşu.
”Poate admira în continuare, aşa cum o fac şi eu şi cum cred că o fac foarte mulţi dintre oamenii care au iniţiat şi votat această lege, calităţile lui Cioran, ale lui Noica sau Mircea Vulcănescu. Nu are nicio legătură cu legea, iar catalogarea drept înfierare tovărăşească mi se pare fără temei”, a fost replica lui Antonescu.
Și iată ce declară tovarășul comisar Alexandru Florian:
Nichifor Crainic are placă pusă de Academia Română cu aprobarea Primăriei pe strada Vasile Conta, Nichifor Crainic care a făcut parte din guvernarea Antonescu; mai este un bust al lui Mircea Vulcănescu în sectorul 2, fost subsecretar de stat la Ministerul de Finanțe și condamnat pentru crime de război în baza Legii 312/1945 cu modificările ulterioare. Menționez că legile în baza cărora au fost condamnați în procesele după Al Doilea Război Mondial sînt și azi în vigoare, iar deciziile definitive sînt și astăzi valabile. Toți cei care le pun în discuție minimalizează o legislație care a fost recunoscută de către trupele Aliate — SUA, URSS, Marea Britanie — împotriva Germaniei naziste, deci verdictele date în 1945 și după sînt perfect legale și astăzi și trebuie să ținem seama de ele.
Tovarășu’ comisar Florian, vă rog să vă autosesizați și să incepeți procedura de pedepsire a lui Crin Antonescu pentru elogierea unui „criminal de război”.
Update: Crin Antonescu declară că este un admirator al unui legionar notoriu, Ioan Gavrilă Ogoranu, pe care-l consideră un erou al României! Tovarășu’ comisar Florian, aveți legătura! Așteptăm să înăbușiți din fașă aceste acte evidente de propagandă pro legionară! Cît de curînd o să-l vedem pe Crin Antonescu la mititica?
de Tudor Marincu RostOnline
Gluma-i gluma,dar nu mai inteleg nimic.Sa dea Dumnezeu sa nu avem detinuti de constiinta(politici sau religiosi).
Antonescu e un politician abil. A vorbit mult fără sa spună nimic. Un fel de abureala, gen forma fără fond.