O lege antiromânească şi totodată antisemită

3 1.480

Scopul principal al legii antiromâneşti 217/ 2015 este instituirea fricii. Eticheta de legionar sau cea de negaţionist al holocaustului vor funcţiona ca elemente de şantaj, de marginalizare şi de teroare.

clipboard03

Prin legea aceasta nu luptă nimeni cu antisemitismul inexistent la meridian românesc (după cum o arată şi şeful comunităţii evreieşti, deputatul Aurel Vainer, şi fostul director al SRI, George Maior), ci s-a creat un resort pentru autocenzură – care e mai puternică decît cenzura.
Soluţia pentru a nu face jocul iniţiatorilor este de a mărturisi adevărul, de a nu ne autocenzura, de a combate, pe toate căile legale, această lege anticonstituţională, antidemocratică şi liberticidă, care vrea să priveze poporul român de repere duhovniceşti, eroice şi culturale esenţiale.
????????????????????????????????????
????????????????????????????????????
Adaug ce n-am mai putut să spun vineri seară la B1 Tv: această lege este, în ultimă instanţă, şi una antisemită. Pentru că un asemenea atac la identitatea şi libertatea românilor va sfîrşi prin a stîrni o reacţie antisemită virulentă, ştiut fiind faptul că evreii au iniţiat legea şi au presat pentru adoptarea ei. Nu ştiu, zău, ce a fost în capul lui Alexandru Florian & Co.
Vă invit să vizionaţi emisiunea aici.
3 Comments
  1. marian iliescu says

    Am ascultat o calgarita ortodoxa , evreica de felul ei . Spunea ca lucrase in domeniul teatrului si devenise o mare pacatoasa ,apoape posedata de cel rau . Numai Parintele Ilarion Argatu cu Moliftele Sf Vasile cel Mare si ale Sf .Ioan Gura de Aur au salvat-o . Ea spunea de SFANTUL Nicolae Steinhardt , de la Rohia !!!

  2. Catalin says

    Insa-si Palatul Parlamentului (Casa Poporului) reprezinta prin ea, ca si constructie cultul lui Ceausescu. Prin urmare toti parlamentarii , senatori si deputati, promoveaza zilnic cultul lui Ceausescu..!

  3. geo galetaru says

    Legea „antilegionară” se bazează, din start, pe o contradicţie flagrantă. Pe de o parte, se recunoaşte că regimul comunist a fost unul totalitar, chiar criminal, dar, pe de altă parte, se acceptă că sentinţele date în timpul acelui regim (de către „Tribunalul poporului”) sunt corecte şi trebuie luate în considerare! Adică, să acceptăm sentinţele procurorului Alexandra Sidorovici, care a trimis la moarte zeci de intelectuali, opozanţi ai regimului comunist? Mi se pare o lege de sorginte bolşevică.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php