România celebrează miercuri Ziua Imnului, aniversând 67 de ani de când ”Deşteaptă-te române!”, cântec intrat în sufletele românilor, a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea.
Data de 29 iulie a fost proclamată zi a Imnului Naţional al României prin lege, în 1998, la 9 ani de la Revoluţia care marca deşteptarea românilor, ieşiţi în stradă şi dispuşi chiar să moară pentru înlăturarea comunismului. De altfel, „Deşteaptă-te, române!” a devenit imn naţional al ţării noastre începând cu 1990, la scurtă vreme după Revoluţia deturnată de Ion Iliescu şi FSN.
La originea Imnului Naţional al României este poemul patriotic ”Un răsunet” de Andrei Mureşanu, publicat în 1848 al suplimentului ”’Foaie pentru minte, inimă şi literatură” şi pus pe note de Anton Pann iar mesajul său, vibrând de iubire de ţară, a însufleţit numeroasele adunări ale militanţilor paşoptişti, în special în Transilvania, scrie Agerpres.
Români din patru unghiuri, acum ori niciodată Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!
Versurile acestui cântec-simbol al naţiei române au fost intonate în timpul Războiului de Independenţă, în Primul Război Mondial, la Marea Unire din 1918, precum şi în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Iubit de generaţii după generaţii de români, „Deşteaptă-te române” a fost apoi interzis în timpul regimului comunist, care a încercat să şteargă din inimile oamenilor credinţa, patriotismul şi valorile morale.
„Deşteaptă-te române” a fost cântat din nou în timpul revoltei de la Braşov, din 15 noiembrie 1987, înăbuşită în bătăi, sânge şi închisoare de comunişti. Doi ani mai târziu, acest cântec simbol al românilor a răsunat din nou pe străzile României, în timpul Revoluţiei din 1989, al cărei tăvălug a dus la înlătrarea dictatorului Ceauşescu pentru ca ulterior să fie confiscată de neocomunişti şi ucisă de bâtele minerilor.
Redăm, în continuare, textul imnului
„Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată, croieşte-ţi altă soarte,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani.
Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!
Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!
Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viaţa-n libertate ori moarte!” strigă toţi.
Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi!
Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi!
O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-şi azi mână d-ajutori,
Şi blastămă cu lacrămi în ochi pe orişicare,
În astfel de pericul s-ar face vânzători!
De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inima duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie şi foc!
N-ajunse iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!
N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm!
Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!
Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri!
Preoţi, cu crucea-n frunte căci oastea e creştină,
Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’pământ!”
sursa: Epoch-Times Romania
