Sfinţii Mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip, primii MARTIRI pentru Hristos de pe teritoriul României
Descoperirile arheologice, zecile de bazilici şi sfintele moaşte descoperite pe pământul Dobrogei dovedesc faptul că încă din primele secole credinţa propovăduită de Sfântul Apostol Andrei, încreştinătorul României, a fost acceptată şi mărturisită de credincioşii din aceste ţinuturi.
Unele dintre cele mai preţioase odoare ale Bisericii Ortodoxe în general şi ale Bisericii Ortodoxe Române în special sunt moaştele Sfinţilor Zotic, Atal, Camasie şi Filip, descoperite la Niculiţel.
Într-un interviu pentru Ziarul Lumina, Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii vorbeşte despre martirii care au pătimit pentru credinţa în Hristos şi despre istoria Sfinţilor Mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip. Acesta subliniază faptul că Dobrogea sau Scytia Minor a dat, în cele dintâi veacuri creştine, mulţi martiri care au pătimit pentru Hristos şi pentru învăţătura Sa evanghelică. Între aceştia se numără slujitori ai altarului, episcopi, preoţi, diaconi şi citeţi, alţii – soldaţi din armata romană, precum şi credincioşi, bărbaţi şi femei de diferite vârste şi îndeletniciri. Cu râvnă sfântă ei duceau mai departe lucrarea de propovăduire a Evangheliei, în mijlocul strămoşilor noştri, începută pe aceste locuri de Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, şi ucenicii săi.
Cinstirea Sfinţilor Mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip se face din vechime în ziua de 4 iunie. Ei fac parte din grupul de 36 de mucenici care au pătimit pentru Hristos pe pământul ţării noastre, în vechiul Noviodunum, Isaccea de astăzi, între sfârşitul veacului al III-lea şi începutul veacului al IV-lea.
După moartea lor martirică, trupurile acestor mucenici au fost strânse cu multă evlavie de creştinii de atunci şi depuse într-o criptă-martiricon din Niculiţel, care în vremea aceea era o aşezare romană, supusă cetăţii Noviodunum. Deasupra criptei s-a zidit ulterior o bazilică din piatră, foarte încăpătoare, în care preoţii săvârşeau slujbele dumnezeieşti şi învăţau poporul legea iubirii şi a credinţei. Această bazilică a devenit, cu timpul, un însemnat centru de viaţă duhovnicească. Din cauza războaielor, înrobirii şi pustiirii din partea unor neamuri năvălitoare, care au dus la căderea cetăţii Noviodunum, în timp această bazilică a căzut pradă ruinei, zidurile s-au prăbuşit şi au acoperit sub moloz şi cripta, aflată sub pardoseala altarului şi în care se găseau trupurile mucenicilor lui Hristos.
Părintele Visarion vorbeşte şi despre sfintele moaşte ale celor patru mucenici ce s-au descoperit printr-o minune. Astfel, taina celor patru martiri s-a descoperit abia în zilele noastre, printr-o fericită întâmplare. În vara anului 1971, în urma unor ploi năvalnice, pe o uliţă lăturalnică din satul Niculiţel, apele au săpat pământul şi au scos la iveală o cupolă de piatră. Făcându-se cercetări, a fost descoperită cripta martirilor, păstrată neatinsă. Înăuntrul criptei s-a găsit un sicriu din lemn în care se aflau osemintele întregi a patru bărbaţi, aşezate după obiceiul creştinesc, cu capul spre apus şi picioarele către răsărit. Pe pereţi, deasupra sicriului, erau două inscripţii greceşti săpate în tencuială şi vopsite cu roşu. În prima era scris: „Martirii lui Hristos”, iar în a doua „Martirii Zoticos, Atalos, Camasis, Filipos”. Fiecare inscripţie era străjuită de Cruce cu monograma Mântui-torului Iisus Hristos (XP).
În afară de numele şi locul unde au pătimit şi au fost înmormântaţi, se ştie doar că ei au fost cinstiţi ca sfinţi din primele veacuri creştine. Iar numele lor sunt trecute în martirologiile siriac şi ieronimian, care aşază pomenirea lor, împreună cu a celorlalţi mucenici ai lui Hristos martirizaţi la Noviodunum, în ziua de 4 iunie, zi în care Biserica Ortodoxă îi cinsteşte până astăzi.
Faptul că au fost aduşi de acolo la Niculiţel, localitate mai ferită din calea barbarilor, că au fost înmormântaţi în aceeaşi criptă cu alţi martiri mai vechi şi că deasupra lor s-a ridicat o bazilică măreaţă, dovedeşte evlavia şi cinstirea ce li s-a arătat de strămoşii noştri, care vedeau în jertfa lor prelungirea jertfei mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos.
Sfintele moaşte au rămas multă vreme acolo, în cripta unde au fost descoperite, în bătaia ploii, a vânturilor şi a zăpezii, chipurile – să fie cercetate de către specialişti din Bucureşti.
Din dispoziţia fericitului întru adormire Antim Nica – arhiepiscopul Dunării de Jos -, într-o noapte (17 ianuarie 1973) ele au fost ridicate de către arhiereul-vicar de atunci, Gherasim Constănţeanul (actualmente episcop al Râmnicului), împreună cu preotul consilier Dumitru Capaciurea din Măcin şi duse – cu toate interdicţiile autorităţilor vremii de atunci – la Mănăstirea Cocoş, unde au fost aşezate spre venerarea credincioşilor. Sfintele moaşte se păstrează într-un baldachin sculptat în lemn de cireş şi care are zugrăvită pe el icoana sfinţilor, iar candelele de la cele patru racle ale sfinţilor, spun vieţuitorii mănăstirii, nu s-au stins de atunci niciodată.
Acest fapt este imortalizat într-o frescă din pronaosul bisericii vechi cu hramul „Sf. Atanasie cel Mare din Niculiţel” (sec. al XIII-lea), frescă realizată în anul 1990 de către pictorul Grigore Popescu.
De atunci, sfintele moaşte ale martirilor de la Niculiţel sunt izvor de tămăduire şi de îmbărbătare pentru cei care aleargă la acest sfânt lăcaş şi le cer ajutorul lor.
Părintele Visarion mai spune că aceste Sfinte moaşte sunt dovada incontestabilă a vechimii creştinismului pe pământul ţării noastre, care împreună cu latinitatea moştenită de la strămoşii noştri romani sunt cele două coordonate fundamentale ale formării poporului român în spaţiul carpato-danubiano-pontic şi al spiritualităţii sale ortodoxe. El menţionează şi că în anul 2001, în bazilica din străvechea cetate Halmyris de pe malul Dunării au fost descoperite moaştele a încă doi sfinţi, Epictet şi Astion, martirizaţi în secolul al III-lea al erei creştine, moaşte care acum se păstrează la Mănăstirea Halmyris.
În final, episcopul Tulcei vorbeşte despre manifestările prilejuite de prăznuirea Sfinţilor Mucenici de la Niculiţel. Astfel, în fiecare an, urmând o frumoasă tradiţie instituită de către Înalt Preasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în preziua prăznuirii lor se oficiază în biserica mare a Mănăstirii Cocoş Sfânta Liturghie arhierească, la care participă şi preoţii din Protoieria Niculiţel, ca şi o mare mulţime de pelerini. După Sfânta Liturghie, sfintele moaşte sunt scoase şi duse în procesiune la Isaccea – vechiul Noviodunum -, unde au pătimit ei, spre a fi venerate şi de credincioşii din oraş.
Acolo se săvârşeşte Acatistul Sfinţilor şi se rosteşte un cuvânt de învăţătură. Apoi, sfintele moaşte sunt aduse la Niculiţel, la martiriconul unde au fost descoperiţi, şi acolo, seara, se oficiază în sobor slujba Vecerniei şi a Litiei, după care se continuă cu Privegherea de toată noaptea. La sfârşitul acesteia, sfintele moaşte sunt introduse în martiricon şi depuse exact în cripta în care au fost descoperite, unde rămân până în zorii zilei, când sunt scoase din nou la închinat.
Dimineaţa, în ziua pomenirii lor, se săvârşeşte sfinţirea apei, Taina Sfântului Maslu de obşte şi apoi Sfânta Liturghie arhierească, la care slujesc mai mulţi ierarhi, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi. La Sfânta Liturghie asistă o mare mulţime de credincioşi venită din Dobrogea, Moldova, Ţara Românească şi chiar din Ardeal.
După terminarea slujbei şi închinarea credincioşilor, sfintele moaşte sunt duse, tot în procesiune, la Mănăstirea Cocoş, unde sunt aşezate în biserica mare, spre mângâierea credincioşilor şi a vizitatorilor acestui străvechi lăcaş de închinare din nordul Dobrogei, întemeiat aici de călugărul ardelean Visarion, în anul 1833.
sursa: ActiveNews
