Noul Om – Recycle Bin
Într-o trecută Epocă de Aur a socialismului se căuta cu ardoare Omul Nou, cel devotat clasei sale sociale și doctrinei socialiste. Evoluasem de la Epoca Pietrei spre această epocă ce s-a vrut mai strălucitoare, mai umană. Acum, după o revoluție mult mediatizată, avem o nouă epocă pe care putem să o numim cu mândrie Epoca de Plastic.
În această minunată epocă putem face aproape tot ce vrem noi, având libertate absolută (sau nu), dar totul trecut prin intermediul plasticului cel rece și impersonal: bem din plastic, mâncăm din plastic, primim șpaga în pungi de plastic, ne acoperim cu plastic și chiar facem amor prin plastic. Fiind la îndemână acest multiplastic, el poate fi și aruncat ușor la coșul de gunoi al istoriei (Recycle Bin). Așa că, noi nu mai reparăm aproape nimic astăzi. Bărbatul nu mai este meșterul casei; este cel mult bucătarul, menajera, doica sau, câteodată și grădinarul. Dacă s-a stricat telefonul îl aruncăm și luăm altul la ofertă, de la agentul comercial. La fel procedăm cu televizorul, cu mobila, cu îmbrăcămintea sau încălțămintea. În epoca trecută totul se repara. Se defecta o priză, dar intervenea imediat bărbatul. Nu se închidea bine fereastra sau picura un robinet la baie, nu era o mare problemă; tot bărbatul era „mâna îndemânatică” a casei. El „trebăluia” cu șurubelnița și patentul, iar soția cu acul, ața și foarfeca. Se defecta telefonul, dar se și repara; se defecta televizorul, dar se repara și acesta; dacă se rupeau pantofii, se duceau la cismar, iar hainele la croitor. Dacă casa bătrânească cerea o reparație, o făceam cu decență și respect pentru munca celor anteriori nouă. Acum demolăm totul la zero și ridicăm minimonștrii arhitecturali, fără de cap și fără de picioare.
Înainte vreme toate lucrurile se încercau a fi reparate și la fel se proceda și cu relațiile umane; toate, dar absolut toate se reparau din mers. Nimic nu se oprea pe loc din cauza unei mici defecțiuni și toate mergeau „ca unse”. Acum aruncăm la coșul de gunoi totul, iar acest lucru – incredibil – se reflectă și asupra elementului uman. Observați că, dacă într-o familie apare o criză, nu mai există energia și dorința de a „repara” ce a fost, ci câștigă dorința de a „aborda” o relație nouă, descoperită întâmplător pe „face book”. Înainte, dacă apărea o problemă într-o familie, se făcea „consiliu suprem” cu părinții, sau interveneau nașii – părinții spirituali ai cuplului. Acum nu mai vrem un partener „reparat” și spășit, ci dorim un partener nou – nouț, pentru că ne dorim o nouă viață. Partenerul vechi este trecut la Recycle Bin. „Vom rămâne prieteni”, se spune în general, dar fără nici o undă de speranță în glas. Tasta „Delete” și apoi, de la capăt.
Dacă chirurgia plastică (tot cu „plastic”) ne oferă șansa de a avea alt chip și altă înfățișare, de ce să nu ne „modelăm” după chipul zeițelor din antichitate? Tu, om sincer și naiv, nici nu mai ști cu cine stai de vorbă. Dacă cucerești o tânără cadră frumoasă și o aduci acasă, constați la un moment dat că un procent important din acesta este numai plastic și cosmetic. Acum, mai nou, și băieți abordează drumul fetelor de plastic. Își pompează silicon (plastic) în fesieri, în bicepși și pectorali, de parcă ar fi cu toții Hercule. Acești tineri nu mai cunosc un poet național, nu mai știu cine a fost Caragiale sau Ștefan cel Mare – cel puțin pentru examenul de Bacalaureat – dar în schimb au ultimul model de telefon și ultima coafură (hairstyle) în „trend”.
Copii actuali spun că dacă puteau să aleagă, nu își doreau acești părinți, ci alții mai bogați sau mai…„Ăștia” sunt „nașpa” (conversație la un colț de stradă, între adolescenți: „Mama e o pițipoancă, iar tata e d’ăla bazat”) și nu merită mai mult decât un Recycle Bin. Unii nu mai doresc deloc această țară „nașpa” unde s-au născut și au crescut și pleacă spre alte zări…Vor o țară nou – nouță, iar vechea țară este trecută la Recycle Bin.
Ce ciudat! Pare o victoria a plasticului rece – impersonal și a sistemelor sociale sterile perfecte asupra ființelor umane naturale calde, dar cu mici imperfecțiuni și a relațiilor umane sufletești, dar având mici scăpări de la modelul ideal. Aspirăm cât putem spre imaginea ideală a perfecțiunii, dar fără un interior susținător. Parcă cu toții am uitat că doar frumusețea puțin atinsă de nefrumusețe are farmec. Chiar viața, pentru a exista, cochetează cu timpul și cu finalitatea lui (moartea). Viața există doar din această stare de mic dezechilibru, din acestă scânteie a imperfecțiunii ce se caută pe sine, spre a da culoare celor așa zise perfecte.
Plasticul – sterilitatea acestui element ne-a adus în „trend”-ul internațional actual. Încet și sigur ne-am transformat în Noul Om și nu vrem să mai reparăm nimic și pe nimeni. Nu știm să facem mai nimic; nu știm să sădim un sentiment într-o inimă sau să creștem un Om spre numele de Domn, dar luăm totul de-a gata, nou – nouț și tras în plastic! Astfel, pentru acestă generație a Noului Om, laptele „crește” pe raftul supermarketului, pâinea se află undeva pe stelajele magazinului din totdeauna, iar vaca este movă. Am devenit cu toții marca șablonului standardizat al aceluiași Om Nou al Noului Capitalism Mondial, parteneri de nădejde ai adevăratelor și doritelor „Recycle Bins”… și totul este perfect. Atunci… să fredonăm cu toți: Recycle, Recycle, Recycle Bins Perfect!
de George V. Grigore Natiunea
Un semnalde alarma,mai ales ptr.tineri.Sa luam aminte!