Primul Sinod Ecumenic a fost convocat de Împăratul Constantin cel Mare, pe 20 mai 325 d.Hr.
Sinodul a avut loc la Niceea, în provincia Bitinia din Asia Mica (astăzi İznik, în Turcia) și a instituit regula pentru toate Sinoadele Ecumenice ulterioare. A abordat în primul rând problema arianismului, stabilind o primă formă a Crezului de la Niceea și o primă regulă pentru calcularea datei Paștilor ( sau „Pascalia”).
Principalul motiv pentru convocarea Sinodului a fost controversa ariană. Arie, un preot din Alexandria, susţinea că Iisus Hristos a fost creat de Dumnezeu, negând astfel divinitatea lui Hristos. Arie susţinea că dacă Iisus a fost născut, atunci a existat o vreme în care El nu a existat; iar dacă El a devenit Dumnezeu, atunci a existat o vreme în care El nu a fost Dumnezeu.
Un număr de episcopi l-au urmat pe Arie, iar Biserica a intrat în prima divizare a credinţei. Până atunci, mărturisirile de credinţă făceau parte din Crezul recitat de candidaţii la botez. Un Crez pentru botez, reprezentând arianismul, a fost prezentat Sinodului de către Eusebiu din Nicomedia, însă a fost respins imediat. În cele din urmă a fost acceptat un alt Crez, reprezentând Crezul de la Ierusalim, având inclus termenul foarte important „homoousis”, însemnând „de aceeaşi fiinţă” (de aceeaşi esenţă). Astfel, s-a adoptat ca ortodoxă (corectă) afirmaţia că Iisus este „de aceeaşi fiinţă” cu Tatăl. Acest Crez este cunoscut ca fiind Crezul de la Nicaea si este următorul:
Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor văzutelor şi nevăzutelor.
Şi într-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu unul născut, care s-a născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat; născut, nu făcut, cel de-o fiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut.
Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire s-a pogorât din ceruri şi s-a făcut om, de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara, şi s-a făcut om.
Şi s-a răstignit pentru noi în timpul lui Pontiu Pilat, a pătimit şi s-a îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi.
Şi s-a suit la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui. Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a cărui Împărăţie nu va avea sfârşit.
O altă hotărâre a acestui Sinod a fost formula calendaristică pentru stabilirea Paştelui. Astfel, Paştele cade în prima lună plină, după echinocţiul de primăvară, după Paştele evreiesc.
Sinodul a stabilit de asemenea şi alte chestiuni de importanţă bisericească, privind aspecte de natură morală şi teritorială, atât pentru cler, cât şi pentru laici. Un anume participant, diaconul Atanasie din Alexandria, s-a dovedit un apărător al Ortodoxiei prin mărturisirea lui de credinţă şi prin redactarea Crezului care îi poartă numele.
Un alt participant, care prin argumentarea lui împotriva impunerii celibatului pentru toate treptele de clerici a respins obligativitatea celibatului în Biserica Ortodoxă, a fost Pafnutie, un egiptean care era ucenicul Sfântului Antonie. El suferise atâtea greutăţi şi cruzimi în timpul prigoanei lui Maximin, încât trupul lui a atras cinstirea din partea celorlalţi episcopi, iar recomandările sale s-au bucurat de mare respect.
Numărul episcopilor care au participat la Sinod a fost de 318. De aceea acest Sinod mai este numit şi Sinodul celor 318 Părinţi. El s-a încheiat pe 25 iulie 325. Amintirea lui este prăznuită în Biserica Ortodoxă în a şaptea duminică după Paşti.
sursa: ActiveNews
