Patriarhia Română: Avem obligația să apărăm familia, constituită prin căsătoria dintre un bărbat şi o femeie

0 402
În contextul reluării pentru a treia oară în ultimii ani a unei propuneri legislative privind reglementarea parteneriatului civil, până acum respinsă cu largă majoritate parlamentară de fiecare dată, Patriarhia Română reiterează poziția ei, conform basilica.ro.
Patriarhia Română cere deputaţilor respingerea parteneriatului civil (FOTO: basilica.ro)
„Răspunsul societății și al autorităților publice la încercările actuale de-a submina familia tradiţională trebuie să țină cont de continuitatea acesteia în istorie ca dar al lui Dumnezeu-Creatorul pentru umanitate şi ca binefacere pentru viaţa unui popor. De aceea, Patriarhia Română atrage atenţia că parteneriatele civile încearcă să slăbească familia tradiţională sau să i se substituie și reprezintă un atentat la identitatea acesteia. Subminarea valorilor familiei tradiționale prin crearea unor alternative la aceasta periclitează familia naturală ca temelie a societății umane. De aceea, familia tradițională are dreptul și datoria de a-și proteja propria identitate, demnitate și continuitate”, se arată în comunicatul transmis.
„Din cele mai vechi timpuri, poporul român a moștenit și a cultivat un respect deosebit față de familie, numită Biserica de acasă, având credința că aceasta este instituită și binecuvântată de Dumnezeu. Acest respect față de familie s-a concretizat în grija pentru o viață în armonie şi fidelitate, ajutorarea reciprocă a soților, nașterea de copii şi creșterea lor cu responsabilitate. Toate aceste valori au rămas peste veacuri trăsături fundamentale ale societății românești. De aceea, Biserica binecuvântează numai familia tradiţională. Patriarhia Română subliniază faptul că, atât Constituția României (art. 48), cât şi Codul Civil (art. 258) reflectă realitatea că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe drepturile și îndatoririle părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor şi consideră că aceste acte normative trebuie respectate şi aplicate, iar nu diminuată importanța lor prin instituții noi, fără nicio tradiție, dar care pretind drepturile ce decurg din căsătorie. Nici un angajament internaţional al României nu obligă statul român să legifereze relațiile în afara familiei constituite prin căsătoria dintre un bărbat şi o femeie”, se mai arată în comunicat.
De asemenea, Patriarhia Română precizează că „experiența altor state arată că aceste parteneriate civile sunt doar o anticameră a acceptării căsătoriilor între persoanele de același sex”.
„Familia nu este doar un set de drepturi recunoscute soților de către stat, ci și o valoare socială, care susţine viaţa şi continuitatea unui popor. De aceea, subminarea familiei tradiționale nu poate fi decât în defavoarea binelui comun al societății. Deoarece în textul inițiativei se face mențiune la „creșterea și educarea copiilor aflați în întreținerea” persoanelor care au încheiat un contract de parteneriat civil, considerăm că, în contextul celor prezentate mai sus, adoptarea inițiativei privind parteneriatele civile ar avea efecte negative și în ceea ce privește creșterea și dezvoltarea sănătoasă a copiilor. Copiii riscă să fie privați, împotriva voinței lor, de afecțiunea maternă sau paternă, fapt care ar duce la efecte negative pe termen lung, prin substituirea acestora cu alte tipuri de afecțiune (două mame, doi tați etc.). Pentru toate aceste motive, Patriarhia Română solicită Camerei Deputaților, cameră decizională, să respingă și de această dată propunerea legislativă privind reglementarea parteneriatului civil, întrucât constituie un atentat la valoarea permanentă a familiei și la identitatea acesteia”, se mai arată în comunicat.
Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php