Kremlinul – întristat de condamnarea comunismului în Ucraina

0 556

Rusia este întristată de decizia Parlamentului Ucrainei de a interzice comunismul, precum și de declarațiile președintelui ucrainean Petro Poroșenko, care i-a facut responasabili pe Stalin si Hitler de declansarea celui de-al Doilea război mondial, a afirmat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit Radio Liberty.

„În Rusia, am pretuit și vom prețui amintirea războiului, și cel mai important, vom pretui lecțiile pe care acest război le-a dat omenirii. Putem regreta că pe fondul unor astfel de decizii, pe fondul unor astfel de declarații, mulți veterani vor celebra sărbătoarea (victoriei) cu lacrimi în ochi, „- a declarat Peskov reporterilor de la Moscova.

Jurnalistii ucraineni nu inteleg legatura între condamnarea comunismului si a nazismului, precum si responsabilitatea probata istoric a celor doi dictatori, cu „lacrimilie veteranilor de razboi”, mai ales ca pana si in Rusia, al Doilea Razboi Mondial (in special frontul de est) este denumit Marele Razboi pentru Apararea Patriei, nu Marele razboi pentru apararea comunismului.

Rada Supremă a Ucrainei a adoptat o lege prin care condamna regimurile totalitare comunist şi nazist si interzice promovarea simbolurilor celor doua.

sursa: Pagina de Rusia

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php