ION GAVRILĂ OGORANU. 9 ani de la trecerea în veşnicie.

Plecarea sa dintre noi a căzut ca un trăznet. Măcar că ştiam de boala ce-l mistuia de câteva luni.
Realitatea este că-l credeam nemuritor. Nu concepeam că protagonistul odiseei demnităţii româneşti din Munţii Făgăraşului poate dispărea dintre noi. După cum greu ne e să concepem anuala procesiune de la Sâmbăta de Sus fără prezenţa sa.
Moartea lui a căzut în mijlocul unui vacarm de circ. Între bălăcăreala politicienilor, hoţiile demnitarilor şi ţopăiala unor cercetători ai comunismului. Şi, în ciuda blocadei care, de 16 ani, evită oficial subiectul Rezistenţei Naţionale Anticomuniste, numele său a străbătut ţara, ca un fior, de la un capăt la celălalt.
În seara dinaintea înmormântării, de pildă, o emisiune TV având ca temă imoralitatea politicienilor, s-a transformat, peste voia moderatorului, într-o evocare a modelului de integritate morală care a fost Ion Gavrilă Ogoranu.
În fine, mulţimea ce l-a condus pe ultimul drum şi atenţia acordată evenimentului de ONG-uri, mass-media, de instituţiile de cultură şi învăţământ, demonstrează indiscutabil nevoia de primenire morală resimţită, chiar şi subconştient, de societatea românească.
Ion Gavrilă-Ogoranu este mai mult decât o personalitate istorică. El reprezintă simbolul demnităţii noastre ca neam. Împreună cu camarazii săi, a spălat obrazul poporului român de ruşinea trădărilor şi compromisurilor ultimului secol. Dar mai ales, Ion Gavrilă este dovada în carne şi oase că se poate trăi demn. Integru. Fără compromisuri. Că se poate trăi pentru o idee. Fiind în acelaşi timp un bun profesionist şi un bun familist.
Dar Gavrilă-Ogoranu este şi temeiul nădejdii că Dumnezeu nu ne-a părăsit, oricât de adânc e marasmul ce-l trăim. Supravieţuirea sa este, credem, o minune a vremii noastre. Dumnezeu l-a pus deoparte pe dreptul Său, ocrotindu-l de cei ce vroiau să-l ucidă, ca să dea mărturie în ziua de apoi.
Şi a dat, cu prisosinţă. De altfel, întreaga sa fiinţă a fost un rug mărturisitor.
Şi totuşi, Ion Gavrilă Ogoranu a plecat dintre noi. Deşi greu îi e minţii să conceapă acest lucru, trebuie să fim încredinţaţi că el este alături de noi în fiecare clipă. Acum ştim cu toţii drumul, pentru că el ni l-a arătat. Nimeni deci să nu rămână dezbinat. Adevărata datorie faţă de El va fi doar realizarea idealurilor pentru care, împreună cu camarazii săi, a luptat.
Şi, pornind la drum, să zicem în acest ceas: „Doamne, îţi mulţumim că ni l-ai dat pe ION GAVRILĂ–OGORANU !”

Florin Dobrescu, Buciumul – Ediţie specială, mai 2006.