După evenimentele din dec.’89 românii au început să se organizeze, conform noilor orientări. Sigur, nu am rămas nici un moment fără servicii de securitate, de informaţii externe, informaţii ale armatei, poliţiei ş.a.m.d.. Totodată am avut Procuratură, judecătorii, Parlament etc. Toate aceste instituţii enumerate de mine au fost şi sunt plătite cu bani grei, fiecare salariat primea şi primeşte de 7-12 ori salariul mediu pe economie. Cu toate acestea, rezultatele muncii lor ,sunt egale cu zero. Cum poate fi altfel percepută munca de culegere de informaţii, de anchetare şi judecare a infracţiunilor de corupţie, decât ca tolerantă. O spun cu toată răspunderea. Munca lor a fost inexistentă, dacă nu cumva au ţinut de „şase” celor care furau.
Nu îmi pot explica cum a putut fi furată toată industria şi retrocedată de trei ori suprafaţa de pământ a ţării, fără ca aceste organe, bine remunerate, să nu vadă nimic. Unde au fost, cu ce s-au ocupat, de ce nu au văzut, dacă au văzut, de ce nu au sesizat organele de cercetare penală, dacă au sesizat şi nu s-au luat măsuri, de ce nu au informat opinia publică, ori alte organe ce trebuiau să le controleze pe cele informate? Cum puteau fi mânuiţi saci întregi cu bani, fără ca organele de securitate să le vadă? Este posibil ca o parte din bani să fi fost transportaţi sub oblăduirea lor.
Mă îngrozesc când văd câţi hoţi la vedere erau şi sunt. Presa la început timidă, apoi din ce în ce mai virulentă a demascat aceste furturi şi acte de corupţie. Nimeni nu a vrut să ia în seamă aceste semnale. Abia acum, după 25 de ani, a început să se facă oarece cercetări penale, hora tinde să se lărgească, din ce în ce mai mulţi „dansatori” intră în ea.
Nu trebuie tolerată inactivitatea serviciilor de informaţii, ori a celor de anchetă penală, undeva s-a fraternizat cu infractorii. Undeva pe firul acestor samavolnicii, hoţii au fost complici cu paznicii, numai aşa se explică fenomenul atât de extins al corupţiei la nivelul cel mai înalt al ţării. Suntem abia la începutul anchetelor, mulţi vor mai fi demascaţi, dar nu de procurorii, ci de complicii lor.
Procuratura, spre mirarea tuturor, nu are dovezi concrete împotriva cuiva, ci numai ceva stenograme, ca rezultat al interceptărilor şi multă presiune asupra suspecţilor, prin reţinerea, apoi arestarea şi depunerea în arestul de la poliţie. Trecerea bruscă din mediul ultraelegant în care trăiau la mediul din arest cu WC-ul turcesc în colţul camerei ,e mai mult decât e necesar pentru a determina pe presupusul vinovat să „dea pe goarnă” tot ce ştie şi ceva în plus.
Discuţii între anchetator şi învinuit pot fi de genul: „ spune tot ce şti, cutare te-a dat în primire, acum doarme pe perna lui şi cine ştie, poate îţi „vizitează” nevasta. Treaba ta, dacă îţi place la noi stai cât vrei, eu nu mă grăbesc, aştept până te decizi să vorbeşti, cum „dai în gât” pe cineva şi spui tot ce ai făcut, eu fac cerere la instanţă să anuleze mandatul de arestare şi să stai sub control judiciar, ori în arest la domiciliu, indiferent în care din situaţii vei fi, dormi pe perna ta, lângă amantă,iubită, soţie, ce ai tu acolo”. Şi uite aşa, prin presiunea psihică asupra învinuiţilor, se conturează dosarul penal. În acest caz, unde este munca procurorilor şi a serviciilor?
Mă aşteptam ca anchetatorii să aibă dovezi imbatabile, cu atât mai mult, cu cât faptele sunt petrecute cu mulţi ani în urmă. Lipsa dovezilor arată superficialitatea cu care au fost tratate aceste probleme.
Cred că se impune, deoarece anchetele se apropie de fostul şef al statului, ca şefii, DNA şi Procuraturii Generale să DEMISIONEZE, pentru a nu se creea suspiciunea că ar putea influenţa anchetele în favoarea celui ce i-a numit în respectivele funcţii.
Un asemenea gest ar fi unul de sănătate morală a instituţiilor statului. Sunt convins că nu vor proceda aşa, pentru că, probabil, nici ei nu sunt departe de anumite bănuieli.
Faptul că statul nostru, noi toţi, am plătit nişte oameni din: serviciile secrete, procuraturii, poliţie,cu salarii uriaşe pentru a ne apăra de hoţi, iar ei pur şi simplu ne-au luat banii, ne-au păcălit şi-au râs de noi, în timp ce noi strângeam cureaua, ei strangeau averi uriaşe; mă determină să cer o anchetă minuţioasă asupra acestor lucruri.
Bine, dar cine va face parte din comisia de anchetă, mai putem avea încredere în oamenii din Parlament, în cei din CSM, ori Inspecţia juridică? Dumnezeu să mă ierte, poate mai sunt oameni cinstiţi printre ei, poate chiar toţi cei care nu sunt atinşi de DNA sunt cinstiţi, dar cine garantează acest lucru? Deocamdată observ că rândurile, parlamentarilor, procurorilor, judecătorilor ale preşedinţilor de consilii judeţene, ale primarilor, consilierilor, prefecţilor, oamenilor de afaceri, ale foştilor miniştrii, se răresc pe zi ce trece.
În această situaţie mai pot avea încredere în cineva? Cei rămaşi, probabil că nu le-a venit rândul, ori sunt cinstiţi? Care să fie adevărul? Un lucru e clar, trebuie demarat proiectul public-privat de construire a noilor penitenciare, bine ar fi ca aveste construcţii să fie făcute din banii viitorilor „oaspeţi” şi nu din banii poporului.
În curând vom avea în Penitenciare o Uniune a Scriitorilor şi un guvern din umbră.
La mai mare!
12 Comments
Leave A Reply
Cancel Reply
D-le Ctarama,nu credeti ca ar fi cazul sa stati un pic mai retras,pentru ca dupa cate stiu eu si nu numai eu,Dstra ati fost unul dintre primii hoti si mafioti ai tarii,care in perioada de tranzitie din anii 90,ati profitat de neatentia oamenilor si a institutiilor statului si ati furat atat cat a vrut muschiul D-stra..
Asa ca mai bine puneti batista pe tambal si lasati-o mai moale!!
mai Anghele.tu esti din gasca de hoti soi vrei sa-i bagi calusul in gura lui Catarama?este clar ca esti din tagma hotilor. dar nu mai dureaza mult pina vei da cu subsemnatul la wc-ul turcesc.stai linistit ca va luati portia cind nu va asteptati,. nu mai este mult. toti care ati furat va-ti bucurat,si urmeaza sa vedeti efectele in scurt timp. mafioti de 2 lei,vechi.se apropie furtuna de voi.nu simtiti????????’e grav.
Tunurile mari au loc cu complicitatea securiștilor din România. L-am găsit pe administratorul de la Rosia Montana Gold Corporation (Suciu Nicolae) ca făcând parte dintr-o companie privată BONLIEU TRADING S.R.L. unde s-au retras foștii securiști, pentru a face afaceri de miliarde cu statul, gen afacerea EADS pentru securizarea frontierei.
Vezi în documentul de mai jos, la poziția 19. Suciu Nicolae (lawyer, administrator of Rosia Montana Gold Corporation
Date: 24.05.2014
Dear Sir,
Following our recent discussions, please find below a short presentation of our company, BONLIEU TRADING S.R.L., and of its subsidiaries, ROMIKE Trade S.R.L. CRIABO Defense & Security S.R.L. and CRIABO B.C.G. Consulting S.R.L.
Name:BONLIEU TRADING S.R.L.
Headquarters:World Trade Center Bucharest, Romania
Incorporation:the company has been incorporated in 2014, as a project to bring together and consolidate the activities of a host of different companies belonging to the actual shareholders.
Capital:1.000.000 EURO
Object of activity:The Company is built on the principles of a trading house, with the relevant experience and connections of its shareholders at the core of its assets. The main activity is trading and production of “special products” in the field of defense and security. In addition to this, the company is involved in a huge range of projects, ranging from consultancy specialized to European funded projects to building, food, tobacco and alcohol products production and trading, furniture trading, energy and natural gas distribution, etc. In the next month a large number of companies will be transformed in specialized subsidiaries of BONLIEAU TRADING.
President of C.A.:Virgil Magureanu
Administrators:Florin Ghiulbenghian, Alexandru Niculescu and Iulian Gradisteanu
Associates:1. Cazacu Aurel (ex-President of RomARM, ex-general manager of RomTehnica, colonel of Romanian Army)
2. Delidakis Ioannis (colonel of Greece Army, former F-16 pilot)
3. Ghiulbenghian Florin (businessman – building company, TV station, art galleries, jewelry stores, special products trading)
4. Gradisteanu Iulian (former deputy minister of Oil and Gas, former president of RomGaz, former president of SNP Petrom)
5. Magureanu Virgil (former head of SRI – Romanian Intelligence Service)
6. Niculescu Alexandru (businessman – civil and military airplanes maintenance and spare parts, air transport services)
7. Florescu Mugurel (ex-head of Military Prosecution, ex-deputy director of STS – Special Transmissions Service, general of Romanian Army)
8. Galusca Alexandru (ex-military attaché in China, ex-deputy director of
DGIA – Military Intelligence of Defense, ex-deputy head of Romanian Air Forces, ex-deputy or Romanian military mission in Bruselles – NATO and EU, general of Romanian Army)
9. Badea Cristian (former head of unit in SIE – Romanian External
Intelligence Service, general of SIE)
10. Isar Ion (former head of department in SIE – Romanian External Intelligence Service, general of SIE)
11. Ilie Cristian (former MP in Romanian Chamber of deputies, Defense Commission, former head of Department of foreign commercial attaches of Ministry of Economy, former President of National Cadaster Office)
12. Melescanu Viki (former deputy director of Offset Agency of Romania)
13. Montanu Mihail (former Presidential Adviser, former Ambassador and Consul General of Romania in several countries)
14. Opran Marius Eugen (former Presidential Adviser, former head of department in STS – Special Transmissions Service, general of STS)
15. Stefan Loredana Anca (former judge, former director of Cadaster Office of Bucharest, public notary)
16. Tanase Tudor (former director of STS – Special Transmissions Service, former director of air security department of Romatsa, general of STS)
17. Pop Alin Crinu (lawyer, specialized in Air Law)
18. Stanescu Emanuel (former President of BCR Leasing, former Vice-President of BCR-Erste Bank)
19. Suciu Nicolae (lawyer, administrator of Rosia Montana Gold Corporation,
20. Isac Adrian (former head of department in SIE – Romanian External Intelligence Service, general of SIE)
21. Omeag Alexandru (former head of department in SIE – Romanian External Intelligence Service, general of SIE)
22. Ulieriu Nicolae (former head of department in SRI – Romanian Intelligence Service, colonel in SRI)
23. Georgescu Ion (former director of Ghimbav Helicopters Plant – IAR Ghimbav,general of Romanian Army)
24. Zaidan Fady (businessman)
25. Moisii Bogdan (former officer in SIE – Romanian External Intelligence Service)
26. Mitu Adrian (former deputy minister of foreign trade of Romania)
27. Tonea Bogdan (professor at Baneasa Police Academy, former colonel in Minister ofInternal Affairs, main European counselor for EU funding for Holland MAI)
28. Cibu Nicolas (former general manager Verizon – Eastern Europe, former President
IBM Denmark, director for foreign customers of Swisscom – Switzerland)
29. Ionescu Silvian (former President of Garda de Mediu – Ecology Agency of Romania, former prefect of Bucharest, captain of SIE)
Another 22 people have expressed their agreeement to become shareholders of the company. We will provide their names and significant past activities following the formalization of incorporation papers.
Web Site:www.bonlieu-trading.eu (under construction)
Acest domn Viorel Catarama si-a facut o firma de asigurari fictive.Eu personal am platit lunar o suma. Avea un office in MARASTI, CLUJ-NAPOCA, dupa care a disparut ca magarul in ceata. Si-a adunat suma, s-a imbogatit de pe spatele oamenilor si mai indrajneste sa faca politica si sa-si dea cu parerea. O SA FAC UN DENUNT PT EL.
Unde sa fie , decat complici la furt ?!… 🙂
Totusi Catarama da informatii bune !
Acest mizerabil Domn Catarama vorbeste ???Dece nu spune cum a luat d.lui toate magazinele de mobila din Ro ,plus CPL.urile, ? In Brasov ,tot ce a apartinut de ind. mobilei , a luat-o el , cum ? cu transpiratie de caine stand sub caruta la umbra. O asa ipocrizie nici ca se poate.
Da-da,,,,Adevarul- Bine Spus,CE Mai Trebuie,Este Si Ca Oamenii,,,,,Sa Inteleaga Acest Mesaj!!!Cu O Alegere Potrivita!!!!!!!!!Toate,,,Lucrurile Relé!!!Se Por Schimba In. Bine!!!
D-l Catarama sa-si lungesca nasul, sa stea sub pat, sa despagubeasca pe cei pe care i-a inselat .
Lupul moralist crede ca l-au uitat romanii de ce smecherii a facut Si-a insusuit vere creata de romani unii pensionari de acum. Retragerea figurilor sinistre , distrugatoare e asteptata de multi romani saraciti, umiliti. pacaliti..
Unii reprezentanti ai serviciilor secrete romanesti a intrat in hora ametitoare a protejarii excrocilor, care au devalizat averea Statului roman . Misiunea lor era sa vegheze gestionarea, conservarea ,administrarea a bogatiilor pe care le- au lasat mostenire inaintasii, sa repatrieze bunurile de orice fel instrainate pe nimic!
Securitatea, Militia si Justitia (denumirea lor a fost schimbata numai ptr fatada) au stat alaturi de noua putere fesenista (neocomunista) ,stind ca soarta a 90 % dintre angajatii lor depinde de soarta puterii, participind impreuna la jefuirea si distrugerea tarii ,scopul lor find imbogatirea personala, stiind ca in noua orientare (capitalista ) a tarii ,banul este totul ,el dicteaza toate relatiile in societate.