Primul drum al „Fratelui Cristi”, după ce a ieşit din puşcărie: fostul ministru Cristian David s-a botezat la penticostali
Primul drum al fostului ministru de Interne Cristian David (PNL), după ce a fost eliberat vineri din arest preventiv şi plasat sub control judiciar în dosarul penal în care DNA îl acuză că a luat o mită de 500.000 de euro, a fost să meargă duminică să primească botezul penticostal la o biserică din Bucureşti. David a vorbit despre cum l-a descoperit pe Dumnezeu şi despre tatăl şi fraţii săi din Australia, care sunt şi ei slujitori ai bisericii penticostale. „Nu ai cum, cel puţin în această ţară, să faci politică activă şi să fii în numele Domnului slujitor al dreptăţii şi adevărului. Nu se poate”, este concluzia lui Cristian David, după două luni de arest preventiv. Pastorul care l-a botezat pe David a spus că i-a făcut o ofertă de a se boteza şi lui Corneliu Vadim Tudor, însă acesta l-a refuzat pe motiv că nu poate ajunge preşedintele României dacă nu este ortodox. În noiembrie 2014, Klaus Iohannis i-a demonstrat lui Vadim că a greşit, spune pastorul Ioan Ceuţă.
Fost ministru de Interne în guvernul Tăriceanu şi fost ministru pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni în guvernul Ponta, până în 2014, liberalul Cristian David a ieşit din puşcărie, după două luni de arest preventiv, cu un singur ţel, după cum singur spune: să se boteze în rit penticostal şi să înceapă drumul alături de Dumnezeu. Justiţia lumească, aşa cum o numeşte David, îl acuză pe fostul ministru de o mită de 500.000 de euro pentru a interveni la fostul prefect de Buzău, Cristinel Bîgiu, pentru retrocedarea a 15 hectare de teren. Într-un alt dosar al procurorilor anticorupţie, Cristian David este acuzat alături de mama sa, de abuz în serviciu, uz de fals şi fals în declaraţii. El este acuzat că a inventat un împrumut de 60.000 de euro acordat mamei sale, pentru a justifica o sumă de bani în declaraţia sa de avere, şi pe care mama sa i l-ar fi restituit, din vânzarea fictivă a unui apartament.
„Fratele Cristi”, aşa cum este prezentat fostul ministru de către pastorul Ioan Ceuţă, de la Biserica Internaţională Harul, de rit penticostal care ţine de organizaţia „Adunările lui Dumnezeu”, s-a botezat duminică, pe 19 aprilie. David a ţinut un discurs în faţa credincioşilor, fiind acompaniat de strigătele de „Aleluia” ale grupului de credincioşi căruia i s-a alăturat, apoi, la finalul slujbei, a fost botezat fiind scufundat cu totul în apă.
„Fratele Cristi” a vorbit şi despre justiţie, explicând cum a ajuns el să descopere calea Domnului tocmai în aceste momente de cumpănă din viaţa lui.
„Există două feluri de justiţie. Justiţie pe pământ, pe care o administrează oamenii. Nu ştim întotdeauna cât de dreaptă sau cât de corectă este această justiţie, pentru că oamenii sunt supuşi greşelii, atât cei care vin în faţă ca să fie judecaţi, cât şi cei care judecă. Dar deasupra acestor judecăţi pământeşti există o judecată supremă. O judecată divină a lui Dumnezeu. Şi dacă în faţa lui Dumnezeu te socoteşti drept, corect, neprihănit şi fără de greşeală, atunci trebuie să laşi pe mâna bunului Dumnezeu soarta ta. Acest lucru l-am făcut eu. Şi la un moment extrem de important pentru mine în ultima perioadă am ales să îmi pun întreaga soartă şi justiţia în ceea ce mă priveşte în mâna Domnului”, a spus Cristian David în biserica unde a fost botezat.
„În momentele de cumpănă sau în momentele în care am avut posibilitatea de a gândi, mi-am făcut o radiografie a vieţii şi am spus ce am făcut bun sau rău mulţumindu-i de fiecare dată lui Dumnezeu. Este ceva ce numai o lecţie extrem de dură a vieţii te învaţă, te pune în contact cu durerea, cu suferinţa şi mai ales cu nedreptatea de pe pământ”, mai spune David.
Tatăl şi fraţii lui Cristian David, penticostali în Australia
Fostul ministru a vorbit în faţa credincioşilor şi despre familia sa, care are legătură cu biserica penticostală – tatăl şi fraţii săi trăiesc în Australia, la Perth, fiind slujitori ai bisericii acestui rit.
„Mai spun ceva care cred că îl va bucura foarte mult şi pe tatăl meu, care aşteaptă de foarte mult timp acest moment. Tatăl meu este în Australia, în Perth, este penticostal acolo şi nu o dată mi-a atras atenţia că pierd sau irosesc prea mult timp făcând lucruri care nu au aceeaşi însemnătate şi că aş putea să fac lucruri ajutând sau fiind alături de el şi de biserică, fiind aproape de el sau de fraţii lui şi de fraţii mei naturali din Australia. În dinamica aceasta accelerată a lucrurilor, a politicii, a funcţiilor am neglijat acest lucru. Pe această cale îmi pare rău să spun astăzi că am pierdut mult timp şi ştiu că tatăl meu mă priveşte şi poate astăzi este momentul mai mult ca oricând de a recupera timpul pierdut”, a spus Cristian David.
Oferta penticostală refuzată Vadim Tudor
La finalul slujbei, pastorul Ioan Ceuţă a povestit că i-ar fi făcut oferta lui Corneliu Vadim Tudor de a se întoarce către Dumnezeu şi a se converti la penticostali, mai ales că tatăl acestuia ar fi fost pastor baptist pe vremea lui Ceauşescu. Vadim ar fi refuzat, cu scuza că dacă nu eşti ortodox, nu poţi ajunge preşedinte în România. Alegerea lui Klaus Iohannis, de rit luteran, ar fi dovada că Vadim a greşit atunci, a spus pastorul penticostal.
„Vă fac o mărturisire pe care nu am făcut-o în public, doar în particular. Când Vadim Tudor era pe culmi, i-am spus frate Vadim, vrei să ajungi preşedinte, nu vei ajunge preşedinte. Trebuie să te întorci la Dumnezeu, îl cunoşti pe Dumnezeu, trebuie să-ţi predai viaţa şi să te botezi. Ştiţi ce mi-a spus Vadim? Frate Ceuţă, ştiu că trebuie să mă întorc la Dumnezeu, dar în ţara asta nu ajungi preşedinte dacă nu eşti ortodox. Minunea care s-a întâmplat în noiembrie, că e bună sau rea, e că a ieşit un preşedinte care nu e ortodox. Vadim avea chemare, tatăl lui a fost slujitor al Domnului la baptişti. Pentru că nu a înţeles chemarea, s-a dus la vale şi se va duce. Pentru că cel care ridică este Dumnezeu, politica ridică doar temporar”, a spus pastorul Ceuţă.