Sebastian Bodu: Dacă îl saltă pe Şova o să aibă şi Victor Ponta calitatea de suspect

0 334

Fostul europarlamentar Sebastian Bodu susţine că dacă senatorul PSD Dan Şova, acuzat de complicitate la abuz în serviciu în dosarul legat de contractele încheiate între casa sa de avocatură şi complexurile Turceni şi Rovinari, va fi arestat preventiv atunci şi premierul Victor Ponta va avea calitatea de suspect în această cauză.

„Dacă îl saltă pe Şova (ceea ce nu cred că Senatul va aproba) o să aibă Victor Ponta calitatea de suspect într-un dosar de corupţie. Şi va trebui să arate cum, fără nicio intervenţie, Şova a devenit avocatul complexurilor Turceni şi Rovinari iar Victor Ponta subcontractantul lui Şova pentru 20.000 de euro pe lună”, a declarat Sebastian Bodu.

„Cu ocazia asta o să vedem şi noi cum arată o consultanţă juridică la tarife mai mari decât ale celor mai tari firme de avocatură din Bucureşti, de la un penalist care ştie drept al afacerilor cât ştie Şova drept canonic”, a mai precizat fostul şef ANAF.

Declaraţiile lui Sebastian Bodu vin după ce Cătălin Predoiu i-a lansat o provocare premierului Victor Ponta – care dintre ei este declarat primul suspect într-o cauză penală să plece pe loc din viaţa politică.

Pentru mai multe informaţii despre acuzaţiile pe care procurorii DNA i le aduc fostului ministru Dan Şova intraţi aici.

sursa: Epoch-Times Romania

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php