Drama geniului neurochirurgiei româneşti: după 40.000 de pacienţi operaţi, Leon Dănăilă îşi vinde casa ca să publice un tratat ce va salva vieţi în viitor. Românii REACȚIONEAZĂ și s-au mobilizat să-l ajute
Leon Dănăilă, celebrul geniu al neurochirurgiei românești a ajuns într-o situație grea.
După 50 de ani de muncă și peste 40.000 de operații, doctorul Dănăilă are o un salariu de 2500 de lei pe lună și este nevoit să vândă apartamentul în care locuiește pentru a putea plăti o carte de excepție la care lucrează: „Tratatul de Neuroanatomie funcțională a creierului”.
„Acum scriu o carte şi mă tot gândesc cu ce o s-o plătesc. Pe ăsta (volumele tratatului „Functional neuroanatomy of the brain”, care sunt depozitate pe canapeaua din cabinetul profesorului, n.r.) am dat un miliard şi vreo trei sute. Am găsit pe cineva să-i vând apartamentul în care stau cu condiţia să stau până când mor în el şi-mi dă o sumă de bani ca să pot publica o altă carte. Nu am altă soluţie. Ăsta-i salariul meu, 2.500 de lei (arată un teanc de fluturaşi de salariu), aveam şi 1.800, dar acum s-a mai mărit. Cu banii ăştia, plătesc 950 de lei întreţinerea, mănânc puţin şi de îmbrăcat nu mi-am cumpărat. Nu am femeie de serviciu, umblu cu pulovăr, îl spăl, îl agăţ pe umeraş, se usucă. Cămaşă port numai dacă mă cheamă pe la vreun interviu pe la televiziune„, a spus el pentru Monitorul de Botoșani.
În această situație, la inițiativa unor tineri, mai mulți români au realizat o pagină de facebook prin care speră să strângă banii necesari ca dr. Dănăilă să poată plăti cartea, fără să-și vândă locuința.
Pagina se poate accesa făcând click aici.
via ActiveNews