Aseară am participat la conferința doamnei Antonia Tully unde a fost prezentată pe scurt realitatea din Anglia, după patru ani de la introducerea educației sexuale în școli.
Privind ca părinte, părerea mea este că situația a scăpat de sub control în regatul britanic: copiilor le sunt prezentate încă din ciclul primar materiale sexuale explicite, părinții sunt intimidați și excluși de la decizia privind această oră iar semnalele primite de către părinți din partea copiilor indică traume și modificări de comportament.
Deși educația sexuală a fost introdusă de creatorii de programe sociale pentru a stopa procentul de sarcini la adolescentele din Anglia, cel mai mare din Europa în 2010, Anglia ocupă în continuare locul fruntaș, înregistrându-se o creștere a numărului de sarcini și avorturi.
Argumentele aduse de cei ce susțin educația sexuală în această formulă au fost bazate pe mitul informării copiilor împotriva pericolului pedofiliei (nu există o cercetare științifică în cadrul căreia să fie evidențiate efecte în acest sens), reducerea numărului de sarcini în rândul adolescentelor (infirmată statistic) și descurajarea intimidării copiilor homosexuali.
În contextul ultimului aspect, în campania ”Challenging homophobia” copiilor li s-au oferit mai multe povești ilustrate precum ”My Princess Boy” ori ”10.000 dresses” care cădeau în extrema pro-homosexuală îndemnând copiii, de la nivelul autorității pedagogice, să experimenteze aspecte ce le pot bulversa formarea identitară.
Pe temeiul incorectitudinii politice din păcate nu sunt finanțate astăzi studii în Europa care să evalueze independent efectele unor asemenea politici sociale.
Ora de educație sexuală în Anglia este opțională dar, în măsura în care școala o adoptă, aceasta este inclusă în orarul copiilor. Părinții adeseori intră în conflict cu școala iar grupul ”Safe at School” coordonat de doamna Antonia Tully oferă suport pentru acești părinți, organizează petiții locale, conferințe, evenimente care să pună presiune civică pe directori și autorități.
De exemplu controversatul program ”Living and Growing” se adresează copiilor între 5 și 11 ani. Încă de la primele lecții se merge pe familarizarea puștilor cu organele sexuale. Copiii de 9 ani vizionează o animație pornografică în care sunt explicate audio scenele edulcorate cu inimioare dar care explică frust dinamica actului sexual.
Părinții au semnalat tulburări afective în creșterea copiilor, fetele ajung uneori la angoasă iar băieții rămân cu fixații legate de imaginile prezentate, inocența acestora are de suferit iremediabil.
Cu toate acestea în luna mai a acestui an există intenția de a legifera obligativitatea educației sexuale în Anglia și părinții se pregătesc să apere interesele lor și ale copiilor din perspectiva valorilor familiei.
Conferința doamnei Antonia Tully ”Sex Education: The destruction of childhood” este un semnal de alarmă pentru părinții din România. Și la noi în țară se dorește în acest an introducerea în trunchiul comun a disciplinei ”Educație pentru sănătate” și există mai multe asociații care fac presiuni ca această oră să fie obligatorie și să includă directive ce țin de revoluția sexuală globală.
Pentru noi părinții miza este ca această oră de educație sexuală să își păstreze în primul rând caracterul opțional iar în al doilea rând să avem un cuvânt de spus în ceea ce privește conținutul acesteia. Există mai multe programe de informare a tinerilor cum sunt proiectele ”Vreau să aflu”, susținut de Asociația Pro Vita sau ”Vreau să știu”, susținut de Fundația Arsenie Boca, prin care adolescenții sunt educați într-un sistem de referință axat pe sănătate și familie, unde sunt semnalate pericolele legate de bolile cu transmitere sexuală, pornografie, avort, etc.
Există de asemenea un cadrul legislativ favorabil atât la nivel local cât și la nivel internațional. Convenția Europeană a Drepturilor Omului, articolul 2 referitor la dreptul la instruire, stipulează: ”Statul, în exercitarea funcţiilor pe care şi le va asuma în domeniul educaţiei şi învăţământului, va respecta dreptul părinţilor de a asigura această educaţie şi acest învăţământ conform convingerilor lor religioase şi filozofice.” (Protocolul Adițional din 1952, Art.2)
Declarația Universală a Drepturilor Omului, prin articolul 26, aliniatul 3, afirmă clar : ”Părinţii au dreptul de prioritate în alegerea felului de învăţămînt pentru copiii lor minori. ” Acesta este confirmat de articolul 29, aliniatul 6, din Constituție: ”Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine”, un articol pe care militanții anti-familie au dorit să îl modifice fundamental.
Să stăm bine, să luăm aminte!
de Eduard Dumitrache ActiveNews
