Cine sunt europarlamentarii români care au VOTAT în favoarea căsătoriilor homosexuale

2 664

La sfârşitul săptămânii trecute, în plenul Parlamentului European, a fost supus votului raportul “privind drepturile omului și democrația în lume și politica Uniunii Europene în această privință”, al cărui autor este italianul Pier Antonio Panzeri (60 de ani), membru al Grupului S&D din Parlamentul European, titrează ActiveNews.

Acest raport “ia act de legalizarea căsătoriilor sau a uniunilor civile între persoane de același sex într-un număr din ce în ce mai mare de țări din lume (17, până acum); încurajează instituțiile UE și statele membre să contribuie în continuare la reflecțiile asupra recunoașterii căsătoriilor sau a uniunilor civile între persoane de același sex ca o chestiune politică, socială, și legată de drepturile omului și drepturile civile” și “consideră că drepturile fundamentale ale persoanelor LGBTI pot fi mai bine protejate dacă aceste persoane au acces la instituții juridice precum concubinajul, parteneriatul civil sau căsătoria”, scrie Pagina Europeană.
390 din cei 638 de votanți prezenți la Strasbourg s-au declarat în favoarea raportului Panzeri, față de numai 151 de euroaleși care au votat împotrivă. 76% dintre europarlamentari au votat în conformitate cu politica grupurilor din care fac parte.

Dintre români, doar cinci euroaleși au votat împotriva raportului: Daniel Buda, Marian-Jean Marinescu, Csaba Sogor, Teodor Stolojan și Iuliu Winkler, în timp ce Traian Radu Ungureanu s-a abținut, iar alți cinci deputați au fost absenți. În rest, au existat nu mai puțin de 21 de voturi în favoarea raportului.

Cum au votat euroaleșii români:

Pentru: Victor Boștinaru (PSD, S&D), Cristian Bușoi (PNL, PPE), Andi Cristea (PSD, S&D), Mircea Diaconu (independent, ALDE), Damian Drăghici (UNPR, S&D), Vasilica Dăncilă (PSD, S&D), Doru Frunzulică (UNPR, S&D), Maria Grapini (PC, S&D), Cătălin Ivan (PSD, S&D), Monica Macovei (independent, PPE), Siegfried Mureșan (PMP, PPE), Ramona Mănescu (PNL, PPE), Dan Nica (PSD, S&D), Norica Nicolai (PNL, ALDE), Cristian Preda (independent, PPE), Ioan-Mircea Pașcu (PSD, S&D), Laurențiu Rebega (PC, S&D), Daciana Sârbu (PSD, S&D), Claudia Țapardel (PSD, S&D), Ciprian Tănăsescu (PSD, S&D), Adina Vălean (PNL, PPE)
Împotriva: Daniel Buda (PNL, PPE), Marian-Jean Marinescu (PNL, PPE), Csaba Sogor (UDMR, PPE), Iuliu Winkler (UDMR, PPE), Theodor Stolojan (PNL, PPE).
Abținere: Traian Radu Ungureanu (PNL, PPE).

Absenți: Sorin Moisă (PSD, S&D), Renate Weber (PNL, ALDE), Eduard Hellvig (PNL, PPE), Victor Negrescu (PSD, S&D), Emilian Pavel (PSD, S&D)

via NapocaNews

2 Comments
  1. Ionut says

    Oamenii aceștia nu reprezintă poporul român în Parlamentul European, ci interese de clasă….

  2. alessa says

    acceptarea homosexualitatii,lesbianismului,preacurviei si curviei inseamna dezicerea de Isus Hristos,de Dumnezeul Cerurilor si-al Pamantului,Tatal Ceresc.sunt fiii oamenilor si nu fiii Lui Dumnezeu.Biserica Catolica este Antihrista,ea acceptand homosexualitatea si lesbianismul la sanul sau.a judecat lumeste si nu Duhovniceste,dorind sa fie pe placul oamenilor si nu LUI DUMNEZEU.va pieri in propria nebunie.fie ca BOR sa fie luminata de intelepciune Duhovniceasca si sa nu accepte aceste erezii ,pt ca acestea sunt lucrari Satanice menite sa strice LUCRAREA LUI DUMNEZEU.ATENTIE!

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php