Rusia îşi îndreaptă atenţia spre sudul Ucrainei: Odesa, noua ţintă a Moscovei

0 567

Autorităţile ucrainene se aşteaptă ca separatiştii proruşi să înceapă operaţiuni de destabilizare a regiunii de sud a ţării. Oraşul Odesa, un port de la Marea Neagră de mare importanţă strategică, este unul din obiectivele militare ale forţelor conduse de Rusia. În această vreme, ancheta privind zborul MH17 continuă în Olanda. Presa ucraineană scrie că autorităţile olandeze ar avea deja dovezi că în spatele atacului asupra avionului de linie malaezian se află un sistem Buk provenit din Rusia.

Rusia îşi îndreaptă atenţia spre sudul Ucrainei: Odesa, noua ţintă a Moscovei

O explozie puternică a avut loc în noaptea de miercuri spre joi în Odesa, cel mai important port ucrainean de la Marea Neagră. Incidentul a avut loc la ora locală 00.30 într-un imobil unde se află sediul grupării naţionaliste ucrainene Pravîi Sektor (Sectorul de Dreapta). Explozia a fost atât de puternică, încât a spart geamurile imobilelor din apropiere. „Nimeni nu a fost ucis sau rănit în această explozie”, a precizat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Odesa. Autorităţile au declarat incidentul un act terorist.

Atacul a avut loc în contextul în care presa ucraineană a dezvăluit că Igor Ghirkin, supranumit Strelkov, aşa-zisul fost ministru al Apărării din „Republica Populară Doneţk”, o entitate teroristă sprijinită de Rusia, încearcă să ajungă în Odesa pentru a pregăti destabilizarea regiunii. „În zona roșie de risc se află în primul rând Odesa și Harkov, urmează Mariupol și Berdiansk”, a explicat Valentin Badrak, şeful unui think-tank ucrainean. Acesta a recunoscut că lipsa de reacţie a Occidentului încurajează agresiunea rusă asupra statului ucrainean. „Impunitatea le dă curaj celor care vor să destabilizeze Ucraina”, a explicat Badrak. Analistul estimează că ostilităţile vor fi reluate în scurtă vreme, poate chiar în prima jumătate a lunii martie.

Arme pentru Kiev

Mihail Saakaşvili, fostul preşedinte al Georgiei şi consilier al preşedintelui ucrainean Petro Poroşenko, a declarat în Congresul american că Ucraina are nevoie de arme pentru a putea face faţă invaziei armatei ruseşti. El a explicat membrilor Comisiei pentru Relaţii Externe a Senatului că Ucraina duce lipsă de arme grele, în special de arme antitanc. „Dacă aceste arme nu vor exista, nu va mai exista nici Ucraina”, a avertizat Saakaşvili. Conform Agerpres, acesta a subliniat că Statele Unite nu au de ce să se coordoneze în această privinţă cu ţările europene deoarece acestea nu văd cu ochi buni înarmarea Ucrainei.

Andrei Parubii, vicepreşedinte al Radei Supreme, a dezvăluit că reprezentanţii Ucrainei negociază cu Statele Unite ale Americii o eventuală livrare de armament. „Purtăm discuţii la nivel tehnic cu privire la (…) tipurile de arme neletale ce vor fi livrate în curând Ucrainei”, a explicat oficialul ucrainean, citat de Mediafax. Parubii a adăugat că s-a întâlnit recent cu membri din conducerea Pentagonului pentru a prezenta o listă de arme, letale şi neletale, solicitate de armata ucraineană pentru a putea opri ofensiva rusă.

Zborul MH17

Agentia ucraineană Unian a anunţat că Parchetul din Olanda ar fi recunoscut că avionul malaezian Boeing 777 prăbuşit anul trecut în regiunea Doneţk a fost distrus de o rachetă lansată de un sistem rusesc Buk. Jurnaliştii ucraineni scriu că datele deţinute de grupul de criminalişti internaţionali JIT (Joint Investigation Team) însărcinaţi cu anchetarea cazului demonstrează că racheta Buk a fost adusă din Rusia cu puţin înainte de doborârea aeronavei. Conform jurnaliştilor ucraineni, Parchetul are şi dovezi privind încercarea serviciilor secrete ruseşti de a pătrunde în sistemele informatice ale instituţiilor care se ocupă de anchetă.

Postul de televiziune Russia Today, apropiat de Kremlin, a respins informaţiile din presa ucraineană. „Pot spune cu certitudine că nu este corect. Nu suntem încă pregătiţi să tragem concluzii”, a spus Wim de Bruin, un purtător de cuvânt al Parchetului din Olanda. În schimb, surse ale BBC pretind că echipa de anchetă din Olanda este îngrijorată că politicienii olandezi nu vor îndrăzni, de frica unui conflict internaţional, să îi aducă în faţa justiţiei pe cei vinovaţi.

O anchetă a reporterilor de la „Correctiv”, „Der Spiegel”, „Algemeen Dagblat” şi „Bellingcat” a stabilit că sistemul Buk care a fost folosit la distrugerea avionului de linie a fost adus din regiunea Kursk. Potrivit Agerpres, jurnaliştii au obţinut o fotografie din 17 iulie cu sistemul antirachetă Buk care ar fi tras asupra MH17. În imagine se poate vedea că acestuia îi lipseşte una dintre rachete. Autorităţile ruse nu au negat autenticitatea fotografiei, dar au declarat că fotografia ar fi fost făcută pe teritoriul controlat de soldaţii ucraineni.

Stoltenberg: Moscova trebuie să respecte ţările vecine

Secretarul general al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) a declarat că alianţa este interesată de menţinerea unui dialog cu Rusia, dar puterea de la Moscova trebuie să îşi schimbe atitudinea faţă de ţările din apropierea sa, informează Agerpres. „Rusia trebuie să-și respecte vecinii, să respecte granițele țărilor vecine”, a subliniat Stoltenberg.

sursa: Puterea

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php