Postările de pe Facebook ale jurnaliștilor, anchetate la Chișinău

0 497

Jurnalistul Vadim Ungureanu, reporter al publicației Deschide.md, este anchetat pentru opiniile exprimate pe Facebook.

Vadim_Ungureanu

Unica probă prezentată de organul de urmărire penală este o postare făcută de Ungureanu pe pagina sa de Facebook din 23 ianuarie 2015, în care și-a expus opinia pe tema protestului organizat de Tinerii Moldovei față de crearea coaliției de guvernare : „Poate un protest? Poate je suis 7 aprilie?”, scrie Deschide.md.

În dimineața protestului, Ungureanu a primit un telefon și a fost chemat la Procuratura Generală fără a i se da detalii despre scopul invitației. Neavând la mână o citație oficială, Ungureanu nu a dat curs acestei invitații.

Apoi, în 6 februarie, reporterul Deschide.md a primit o citație de la Direcția generală de urmărire penală a IGP, din care reiese că este bănuit într-o cauză penală inițiată de Procuratura Generală în baza Art. 285 al Codului Penal: „pregătirea de organizare sau conducerea unor dezordini în masă, însoțite de aplicarea violenței împotriva persoanelor, de pogromuri, incendieri, distrugeri de bunuri, de aplicarea armelor de foc, precum și de opunerea de rezistență violentă sau armată reprezentanților autorităților, în proporții deosebit de mari”.

Protestul din 23 ianuarie, la care au participat câteva sute de persoane, a fost unul pașnic.

Vadim Ungureanu este unul dintre tinerii reținuți în noaptea de 7 spre 8 aprilie. A fost prins în fața Guvernului, a trecut prin îngrozitorul ”coridor al morții” făcut de polițiști și ținut trei zile flămând la comisariatul Centru.

Redacția InfoPrut este solidară cu reporterul Vadim Ungureanu. Considerăm că anchetarea jurnaliștilor pentru opiniile acestora este un abuz, care nu trebuie tolerat într-un stat democratic.

 sursa: InfoPrut

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php