Dan Şova, audiat la DNA în dosarul în care este cercetat pentru abuz în serviciu

1 655

Dan Şova a venit, miercuri dimineaţa, la sediul DNA, pentru a fi audiat în dosarul în care este cercetat pentru complicitate la abuz în serviciu, în legătură cu contractele încheiate de firma sa de avocatură cu complexurile Turceni şi Rovinari.

dan-sova

Surse judiciare, citate de Mediafax, au afirmat, că fostul ministru al Transporturilor Dan Şova a fost citat să se prezinte la DNA pentru a da declaraţii în dosar.

Dan Şova este urmărit penal pentru trei fapte de complicitate la abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, după ce în perioada 2007-2008 firma „Şova şi Asociaţii” a încheiat trei contracte de asistenţă juridică cu complexurile Turceni şi Rovinari, în urma cărora acestea ar fi fost prejudiciate cu aproape 3,5 milioane de lei.

DNA a precizat că, în perioada ianuarie – 13 februarie 2008, Dan Şova, cu ştiinţă, în contextul litigiului dintre Complexul Energetic Turceni (CET) şi ICM – SC pentru Închiderea-Conservarea Minelor SA, a insistat pe lângă Dumitru Cristea, la data faptelor director general şi ordonator de credite al CET, să încheie un contract distinct de asistenţă juridică cu privire la respectivul litigiu.

Astfel, Dan Şova ar fi contribuit la decizia lui Dumitru Cristea de a încheia nelegal, la 13 februarie 2008, contractul de asistenţă juridică între CET şi SCA „Şova şi Asociaţii”. De asemenea, ar fi conceput termenii şi condiţiile contractului şi l-a semnat din partea SCA „Şova şi Asociaţii”, obţinând un folos necuvenit pentru societate de 1.242.018 lei (inclusiv onorariul de succes), susţin procurorii DNA.

Anchetatorii au mai menţionat că, în perioada 2 octombrie – 1 noiembrie 2007, cu ştiinţă, în contextul litigiului dintre CET şi Electrica, Dan Şova ar fi insistat pe lângă Cristea să încheie un contract distinct de asistenţă juridică cu privire la respectivul litigiu, „contribuind astfel la decizia acestuia de a încheia nelegal un act adiţional la contractul de asistenţă juridică”. Şi în acest caz, Şova ar fi conceput termenii şi condiţiile actului adiţional, l-a semnat din partea SCA „Şova şi Asociaţii”, obţinând un folos necuvenit pentru societate de 1.142.400 lei (inclusiv onorariul de succes).

În perioada ianuarie – 14 februarie 2008, Dan Şova, cu ştiinţă, în contextul unui alt litigiu, dintre Complexul Energetic Rovinari (CER) şi ICM – SC pentru Închiderea-Conservarea Minelor SA, ar fi insistat pe lângă directorul general al CER, să încheie un contract de asistenţă juridică cu privire la respectivul litigiu.

În aceste condiţii, Dan Şova ar fi contribuit la decizia directorului de a încheia nelegal contractul de asistenţă juridică, la 14 februarie 2008, între Complexul Energetic Rovinari şi SCA „Şova şi Asociaţii”, ar fi conceput termenii şi contractului, semnându-l din partea societăţii pe care o reprezenta. În urma acestui contract, societatea de avocaţi a obţinut suma de 1.071.336,80 lei (inclusiv onorariul de succes), au mai arătat procurorii.

DNA a precizat că, suma totală reprezentând folos necuvenit în favoarea SCA „Şova şi Asociaţii”, ca urmare a contractelor de asistenţă juridică încheiate cu complexurile

Dan Şova mai este cercetat de DNA şi în dosarul desprins din cel al retrocedării ilegale de păduri, alături de fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc.

sursa: Ziarul Puterea

1 Comment
  1. Ion Olaru says

    Audiat de DNA , insa nu este „cine stie ce ” deranj pentru Dan Sova, pentru ca nu l-a intrebat nimeni nimic despre dosrul nedesecretizat Bechtel pentru autostrada Transilvania! Daca dosarul este secretizat si pentru Justitia „independenta” , atunci Justitia este independenta? Nu i-a dictat „clasa politica”, „Justitiei independente” , sa nu fie intrebat „tovarasul” Dan Sova de la PSD= PCR de dosarul secret Bechtel al autostrazii Transilvania?

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php