Glossa clasei politice româneşti: despre oamenii cenuşii care ne-au furat viitorul

De la victoria lui Iohannis la prezidenţiale, politicienii români şi partidele au intrat într-o vrie de înnoire. Avem noul PNL care încearcă să-şi creeze o identitate ca şi cum n-ar fi format din oamenii vechi din PNL şi PDL. Apoi Geoană şi Vanghelie ne anunţă un nou PSD căruia îi va păsa de oameni, deşi încă nu există, şi care va constitui o mare coaliţie de tip german cu noul PNL. Iar Puiu Haşotti ne propune să preluăm şi sistemul electoral mixt german. Oamenii care ni se prezintă astăzi ca noi sunt însă tot oamenii cenuşii care ne conduc de 20 de ani spre marginea prăpastiei, fără milă şi fără regrete.

Cum de curând am sărbătorit 165 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, merită să ne amintim de versurile celebre din Glossă: ”Alte măşti, aceeaşi piesă, Alte guri, aceeaşi gamă, Amăgit atât de-adese, Nu spera şi nu ai teamă” care rămân dureros de actuale şi astăzi.

După alegerile prezidenţiale, entuziasmul şi speranţele legate de alegerea lui Iohannis s-au domolit, iar în politica românească s-a instalat o anumită concordie, o linişte nemţească care nu prea sună a bine.

Iohannis se ţine de cuvânt în legătură cu promisiunea că va fi un altfel de preşedinte. Vorbeşte puţin, nu comentează scandalurile deloc, nici măcar decizia premierului Ponta de a-şi ”albi” plagiatul printr-o ordonanţă de urgenţă cu dedicaţie, deşi în campanie acesta era unul dintre principalele sale puncte de atac. Când vorbeşte, Iohannis mai face şi gafe precum pledoaria pentru renunţarea la MCV, care a fost un instrument de garantare a faptului că justiţia îşi va putea face treaba în continuare nestingherită. Să spunem că asta a fost o scăpare datorată faptului ca-şi doreşte să îmbunătăţească reputaţia ţării.

Mai greu de înţeles sunt afirmaţiile sale că ”justiţia nu trebuie să fie o superputere” şi pe de altă parte că ”CSM, Înalta Curte şi Parchetul General ar trebui să poată avea iniţiativă legislativă pentru că reprezintă instituţiile de aplicare a legii, respectiv de guvernare a justiţiei”. Dincolo de faptul că aceste două declaraţii se bat cap în cap total, dreptul de legiferare pentru exponenţi ai justiţiei încalcă principiul fundamental al separaţiei puterilor în stat.

Mai grav, este că Victor Ponta a sărit imediat să susţină ideea ca fiind bună, iar coabitarea dintre cei doi pare să meargă ca unsă. Premierul plagiator tot susţine următoarea placă – epoca confruntării, a conflictelor, a lui Băsescu, s-a sfârşit, iar acum toţi lucrează în linişte pentru ţară, sub preşedintele tăcut Iohannis.

Pe de altă parte, Ponta se înscrie şi el în vria politicienilor expiraţi care vor să ni se prezinte ca noi. ”M-am gândit, totuşi peste şase milioane de români, unii dintre ei cu siguranţă îl plac pe Klaus Johannis şi au venit să-l voteze, alţii însă au venit şi au votat împotriva mea. Mai am nevoie de timp ca să înţeleg cu ce am greşit faţă de acei oameni. Sigur, sunt unii care n-or să mă placă niciodată şi n-am cum să-i răzgândesc sau să mă justific. Foarte mulţi, însă, din cei care au votat cumva împotrivă, cu siguranţă au avut lucruri să-mi reproşeze şi tăcerea mea sau, mă rog, mai puţină comunicare a fost legată de obligaţia mea, dacă rămân în viaţa publică, de a înţelege cu ce am greşit faţă de acei oameni, cu ce trebuie să mă schimb eu, cu ce trebuie să se schimbe Guvernul, cu ce trebuie să se schimbe partidul pe care-l conduc”, a declarat premierul recent. Se vede că n-a înţeles nimic din lecţia administrată de români la prezidenţiale, o lecţie a demnităţii în faţa dispreţului şi neruşinării sale de a se prezenta drept ceva ce nu este: creştin, iubitor de ţară, competent.

Faptul că premierul se agaţă de scaun şi caută să-şi creeze o imagine nouă nu îl mai poate ajuta. Chiar dacă s-ar da de şi mai multe ori peste cap decât până acum, el nu poate scăpa de balastul pe care-l poartă. Inegalabilul domn Ponta încearcă acum să fure din legitimitatea şi imaginea altora, să-l copieze pe Klaus Iohannis şi să pozeze în omul consensului şi dialogului. După pierderea alegerilor, Victor Ponta apare mai puţin la televizor şi vorbeşte mai puţin, chiar dacă îi vine greu s-o facă. Recent a propus un pact pentru cultură, după ce a văzut că a prins pactul lui Iohannis pentru creşterea bugetului armatei.

Premierul care riscă să piardă şi dreptul de a practica avocatura pe care l-a obţinut tot pe baza doctoratului plagiat, şi nu prin examen, apare acum în toată goliciunea sa. Un politician expirat, vajnic exponent al sistemului, fără convingeri, fără principii, fără realizări profesionale. Un om fără chip, ca oamenii cenuşii din romanul ”Momo” de Michael Ende care furau oamenilor timpul , el încearcă să păstreze funcţia de premier şi de preşedinte al PSD cu orice preţ. Astăzi îl curtează pe Iohannis, vorbind despre coabitare şi consens, încercând să amâne debarcarea sa din fruntea guvernului.

Din păcate oamenii cenuşii care ne-au furat ani din viaţă sunt în toate partidele şi sunt greu de urnit de acolo. Un fost lider de dreapta sublinia foarte bine paradoxul că ”noul PNL trebuie să genereze lideri noi, credibili, neuzaţi”, deşi algoritmul de conducere agreat asigură păstrarea în funcţie a liderilor vechi.

Despre reforma din PSD am mai scris, arătând de ce partidul este nereformabil, neavând la bază niciun principiu moral, dar ”noua reformă” condusă de Geoană şi Vanghelie într-un nou PSD este deja ceva grotesc. Mircea Geoană se vede deja premier într-un guvern noul PSD-noul PNL, susţinut de sus de noul Iohannis, care ar fi o mare coaliţie de tip SPD-CDU. Încă o încercare de a copia idei la modă în contextul alegerii neamţului.

Toate bune şi frumoase, dar România nu este Germania şi nici nu poate să devină peste noapte. Dreapta şi stânga sunt împreună la guvernare în Germania, dar ţara are o societate civilă puternică, are mecanisme de responsabilizare a aleşilor, platforme online unde aceştia răspund la întrebările alegătorilor, dezbateri şi consultări legate de probleme de mediu şi alte chestiuni importante pentru oameni. Nu există pericolul unor derive majore. Germanii obosiţi de politicienii mainstream au putut alege şi partide excentrice ca Piraţii.

În România însă avem un monopol al actualelor partide care se perpetuează la putere prin legi electorale restrictive care împiedică apariţia concurenţilor şi nici nu am avut un partid care să apară pe valul protestelor de stradă, cum a fost de pildă cazul Podemos în Spania, care acum suflă în ceafă marilor partide.

La noi, deşi avem multe partide cu nume diferite, toate servesc intereselor proprii şi ar putea fi denumite Partidul Sistemului Corupt, care îşi roteşte feţele, dar rămâne mereu acelaşi. ”Toate-s vechi şi nouă toate”. Din când în când Sistemul mai are nevoie de cosmetizări, de reaşezări, de repoziţionări – de aşa zişi oameni noi şi redenumiri.

Acum se vorbeşte din nou despre reforma electorală. Şi sistemul de vot ar putea fi schimbat. Uninominalul original românesc, care nu este nici majoritar, nici mixt, şi prin care au intrat în Parlament oameni clasaţi pe locul trei în colegiul lor, nu mai este bun pentru sistem. Puiu Haşotti (PNL) propune acum un sistem mixt cu colegii uninominale şi liste de partid, după model german, evident că doar este la modă. Toţi încearcă să copieze acum Germania şi pe Iohannis. Experienţele din trecut au arătat însă că degeaba copiezi instituţii şi Constituţii care funcţionează la francezi sau la alţii, dacă le transformi în forme fără fond pentru a favoriza prin lacune perpetuarea oamenilor cenuşii ai sistemului. Prin sistemul mixt, jumătate din parlamentari ar urma sa fie aleşi pe liste de partid şi jumătate în colegii uninominale. Atâta timp cât listele sunt închise, tot partidele îşi impun însă oamenii, electoratul neavând niciun cuvânt de spus. Iar câtă vreme nu se modifică legislaţia restrictivă pentru independenţi şi partide noi, nici colegiile uninominale nu sunt o soluţie de înnoire a clasei politice.

În timp ce politicienii joacă mereu aceeaşi piesă cu alte măşti, pentru ei şi pe banii noştri, oamenii obişnuiţi se chinuie să-şi ducă traiul de pe o zi pe alta. Taximetriştii îţi povestesc cum sunt obligaţi de firmele strânse în cartel să le dea acestora bonurile de benzină ca să le deconteze, deşi au alimentat din banii lor.

de Matei Dobrovie Epoch-Times Romania