Helric Fredou, un politist care ancheta atacul de la Charlie Hebdo, s-a sinucis cu pistolul din dotare

2 510

Un poliţist francez care participa la ancheta în cazul atacului de la revista Charlie Hebdo s-a sinucis în sediul comisariatului din Limoges, împuşcându-se în cap cu arma de serviciu, relatează Le Parisien în ediţia electronică.

Helric Fredou, în vârstă de 44 de ani, era adjunctul şefului serviciului regional al poliţiei judiciare din departamentul Haute-Vienne. În noaptea de miercuri spre joi, el a trimis un grup de anchetatori la Châteauroux pentru a efectua verificări în cadrul anchetei privind atentatul de la Charlie Hebdo. El a aşteptat revenirea echipei pentru a afla informaţiile obţinute, apoi, în jurul orei 1.00 (2.00, ora României) s-a împuşcat în cap cu arma de serviciu.

Fredou şi-a început cariera la Versailles şi ulterior a preluat un post de conducerea la Limoges. În acea perioadă el a cunoscut un episod de depresie severă. De altfel, arma de serviciu i-a fost retrasă atunci pentru a evita o tragedie.

În urmă cu aproximativ un an, în noiembrie 2013, un poliţist de la acelaşi comisariat, care avea tot 44 de ani, s-a sinucis la birou împuşcându-se în cap. El a lăsat o scrisoare în care preciza că nu simte că se ridică „la înălţimea funcţiei„. Cadavrul său a fost descoperit chiar de Helric Fredou, poliţistul care s-a sinucis în noaptea de miercuri spre joi fără a lăsa însă o scrisoare prin care să-şi explice gestul.

Franţa a trăit 53 de ore de coşmar, de la atentatul comis miercuri la redacţia pariziană a publicaţiei Charlie Hebdo, până la luarea de ostatici sângeroasă de vineri, dintr-un magazin evreiesc din Paris.

În total, 17 persoane au murit în această serie de atacuri comise de trei jihadişti francezi, care au afirmat că s-au coordonat şi care au fost ucişi de forţele de ordine vineri seara.

sursa: ZiuaNews

 

2 Comments
  1. mosu says

    poate a intuit cine sunt adevaratii teroristi.apoi a fost ajutat sa se sinucida-ceva in genul generalului Milea de la noi.

  2. Ionut Moraru says

    Ca sa vezi ce coincidenta! „S-a sinucis” anchetatorul. Cat despre algerieni puteam sa jur pe orice ca nu vor fi prinsi in viata. Doar nu erau tampiti sa-i lase sa vorbeasca si sa se descopere lucratura Mossadului!

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php