Un serial de caricaturi blasfemiatoare şi o replică atroce și condamnabilă cutremură Europa. Cu acest act terorist, însă, ipocrizia lumii occidentale şi-a descoperit numitorul comun: apărarea dreptului la opinie. De la bocitul arhaic pe malul Dâmboviţei până la solidaritatea selectivă faţă de victime politice, sub forma de slalom uriaş printre cadavrele din Orientul Mijlociu până în Ucraina, Europa ne indică în ciuda altor probleme mult mai persistente, nucleul dur al unităţii. O adevărată solidaritate a pixului în numele dreptului la exprimare încearcă să cucerească inimile europenilor, sugerându-le că adevărata provocare nu este coaja de pâine uscată din farfuria lor, ci dreptul de a visa la un curcan umplut, alias valori europene.
Îngrămădeala persoanelor publice din ţară la bocit cu tot arsenalul de batiste şi lumânări s-ar înscrie perfect în seria spectacolului „Români au talent”. În sfârșit putem, cot la cot cu Europa, înjura un adversar comun, simțindu-ne prin analizele de risc terorist și pe la noi o platoșă a libertății. Supralicitarea lacrimilor merge mână în mână cu supraestimarea rolului de moluscă al Bucureștiului în acest conflict și vine pe un val al făţărniciei care este de natură să instrumentalizeze politic victimele umane ale atacurilor islamiste. Ce ar fi Parisul duminică, 11 ianuarie, dacă nu ar participa și Domnul Președinte Klaus Iohannis. Dacă spiritul de fraternizare electorală al diasporei exprimat recent la alegeri a rămas în viață, atunci în mod sigur comunitatea românească din Franța va fi portdrapelul manifestației pentru libertatea pixului. Putem fi mândri că am dovedit faţă de atacurile de la Paris cel mai mare grad de afecţiune și batiste pe cap de locuitor din Europa.
Sperăm ca sub aspectul de redistribuire socială pe care îl asigură jelitul profesional al babelor, pentru aşi completa pensia printr-o normă plină la cimitir, să ne cadă şi nouă o mărgică de Europa în poală, semnându-ne în toate cărţile de condoleanţe? Dorim, cu pixul în mână să ne transformăm în nişte conchistadori pentru apărarea libertăţii de opinie? Jalnic când nu ai după ce bea apă, să aperi ceva de care oricum, nu ai pe deplin parte. Cred că apărarea dreptului la opinie în România este un lucru necesar chiar fără un pericol fundamentalist musulman. Şi mai tragic ar fi schimbul de paradigmă care s-ar petrece stilizându-l pe Domnul George Maior în primul caricaturist sau lector al ţării.
Duplicitatea bătrânului continent faţă de victimele unor agresiuni armate, în funcţie de oportunităţile sau preferințele politice este de natură să atragă dispreţ şi să decimeze credibilitatea Europei în lume. Până a ajunge să apărăm valori sau să oferim din oficiu deja carne de tun pentru a ne face plăcuți, trebuie să lămurim niște aspecte. Sângele din Donetsk sau Fâșia Gaza are acelaşi miros dulceag şi pătează hainele şi suflete doar la fel ca şi cel vărsat la Paris. Chiar dacă nu se pune problema să pierdem din grandoarea nației, precum riscă să-o piardă Franța ca națiune dezbinata, noi traducem liber „Grande Nation” cu a ne da grande. Șansa României în lume este fie de a renunța la poalele de bocitoare, fie de a le fâlfâi pentru orice cauză umanitară ca să se vadă și lenjeria roșie.
Indiferent cât de violent sau eficient va răspunde Europa la actele teroriste islamiste, noi trebuie să ne păstrăm calmul și să clădim pe vechile relații cordiale cu lumea islamică. A ne înrola în alianța ipocriților, ne va transforma într-o țintă vie a unui conflict care nu ne aparține. Riscul pentru noi este ca pe un val de militarism să mai pierdem o generație și să triem pentru achiziția costisitoare de tunuri mai eficient bolnavii săpând gropi și tineretul îmbrăcându-l în uniforme spoliate. Mai întâi să depășim duplicitatea la noi acasă, decât să ne asigurăm simpatia cuvenită unui Patrocle pentru lătratul la Înalta Poartă a vestului.
de Radu Golban Ziua News
