Din nou popoarele lumii se pregătesc pentru sărbatorile şi bucuriile Naşterii Domnului, a naşterii sfinte a lui Hristos.
Dar bucuria aceasta e astăzi întunecată în toate inimile de îngrijorare pentru soarta aşezării creştinesti a lumii, aşezare dăruita nouă de către Dumnezeu prin trimiterea pe pământ a Fiului Său, a Cărui naştere o vom sărbatori acum din nou.
Căci iată, mânia Diavolului a pornit în zilele noastre cel mai crâncen război împotriva Bisericii întemeiate de Domnul nostru Iisus Hristos. Niciodată, de când a coborât Mântuitorul printre noi, nu s-a ridicat o parte a omenirii, cu atâta ură şi pornire, pentru a dărâma aşezarea, rânduiala creştină a lumii, ca în zilele noastre. Mor oameni cu zecile de mii, unii pentru a izbuti să dărâme altarele Bisericilor lui Hristos, iar alţii pentru a le apăra. Comunismul este ca cea fiară roşie din Apocalips, care se ridică pentru a izgoni pe Hristos din lume.
Astăzi, la Naşterea Domnului, nu ne este îngăduit să avem numai bucurie în casele noastre, ci şi grija pentru a păstra marele dar pe care ni l-a făcut Dumnezeu prin trimiterea Fiului Său printre noi.
Fiara roşie va fi biruită, fără îndoială, până la sfârşit. Căci Biserica întemeiată de Domnul Hristos nu va putea fi doborâtă „nici de porţile iadului”. Dar iată că, totuşi, în ţările unde comunismul diavolesc a biruit, Biserica a fost doborâtă. Nu pentru veşnicie, dar totuşi a fost doborâtă pentru veacul de azi, iar în locul ei s-a înstăpânit puterea diavolească a necredinţei, a stricăciunii, cu suferinţele şi moartea sufletească şi trupească a oamenilor de azi. Noi credem în învierea Bisericii atât în Rusia cât şi în Spania comunistă. Dar această înviere cât şi mântuirea ţării noastre de pacostea stăpânirii lui Antihrist, atârnă de vrednicia noastră! Dumnezeu a spus că Biserica nu va fi doborâtă nici de porţile iadului pentru că Dumnezeu a avut încredere în vrednicia oamenilor, în alipirea lor de Dumnezeu.
Dacă însă noi nu ne vom trezi şi nu vom porni la împlinirea datoriei noastre, în războiul pe care l-au pornit oştile diavoleşti, atunci prăbuşirea va veni, cum a venit şi aiurea. Şi cine ştie câte veacuri de ispăşire, în robie şi chin, vor trebui să treacă peste vieţile nenorociţilor noştri urmaşi, până când să ne învrednicim a ne bucura din nou de stăpânirea Bisericii asupra sufletului oamenilor.
Ceasul de azi e un ceas greu. De împlinirea datoriilor noastre în acest ceas atârnă faptul ca rândurile viitoare de oameni, copiii, nepoţii şi strănepoţii noştri, să se bucure ori apoi să plângă în ziua Naşterii Domnului.
Să nu lăsăm pe urmaşii noştri să piardă binefacerile sufleteşti ale Naşterii Mântuitorului! Să nu lăsăm o ţară fără Biserici, fără icoane, fără ocrotirea mâinii lui Dumnezeu! Să nu lăsăm copiilor noştri o viaţă în care vor fi pierdut pe Hristos!
Iar pentru acesta, să nu fugim din faţa jertfei pentru apărarea Crucii!
Numai această jertfă poate răscumpăra, pentru urmaşii noştri, pe Iisus Hristos, numai prin această jertfă îl vor putea avea pe Hristos între ei, în zilele de Craciun ale anilor viitori, ale veacurilor viitoare.
Căci fără luptă vitează, nici Arhanghelul Mihail n-a putut goli cerul de oştile lui Lucifer, de oştile îngerilor răsculaţi.
Legionarii români care, în aceste zile de Crăciun, luptă pentru Cruce pe pământul spaniol, vă cheamă să-i urmaţi!…
Ion I. Moţa („Libertatea”, nr. 37-38, Crăciun 1936)
