Însângeratul Crăciun 1989. N-a fost poate altul care să pună alături, la scara unei țări întregi, bucuria cea mai mare cu durerea cea mai teribilă.
Tot ce-am obținut în decursul istoriei noastre a fost scump plătit. Și ieșirea de sub zodia unei dictaturi aberante ne-a costat mult sânge, mai mult decât pe oricare alții. Sângele acesta ne leagă de ei pe vecie. Nu avem dreptul să-i uităm pe cei ce-au mărturisit în acel decembrie primăvăratic în numele nostru! Ei, eroii martiri, nu și-au mai aparținut, ei au fost purtătorii noștrii de cuvânt în fața umanității și ispășitorii noștrii de păcate în fața lui Dumnezeu.
Sângele lor, jertfa lor ne obligă. Ei au murit cu numele lui Dumnezeu pe buze. Crucile lor le aflăm împrăștiate pe străzile Bucureștilor, Timișoarei, Sibiului, Brașovului, Târgu Mureșului, Brăilei… Toți sunt demni de recunoștința noastră și de rugăciunile noastre, de la pruncul mort în brațele mamei sale până la bătrânul căruia glonțul i-a răpit numai o mică parte din viață. Nu o călduță și trecătoare pomenire așteaptă ei de la noi, ci implicare în lucrarea pe care au pornit-o, împlinirea speranțelor lor, o transformare interioară purificatoare, un spor de dragoste comunitară, o ieșire din egoism și comoditate, ca să nu fie, așa cum s-a spus adesea, „păcat de sângele vărsat”. Dacă am fi mai mult, mai intens cu gândul la ei, la rostul jertfei lor, probabil că altfel ar arăta lumea noastră astăzi.
Moartea lor, cu care au călcat și ei „pre moarte”, după pilda Jerfitorului absolut, ne obligă, în primul rând, să ne strângem mai mult și mai fierbinte în jurul lui Dumnezeu, în Biserica Lui. Numai aceasta ne poate salva într-adevăr, prin salvare înțelegând mântuirea.
Să-i fericim pe cei plecați atunci din această lume, pentru că prin jertfa lor martirică s-au învrednicit, așa cum grăiește Biserica, de „răspuns bun” din partea Aceluia care nu lasă nerăsplătit nici paharul de apă dat celui însetat. Dar noi? Noi încotro? Privirea lor ne urmărește mustrătoare! Dumnezeu să-i mângâie!
(Costion Nicolescu – Sarea pământului, Ed. Doxologia, Iași, 2011, p. 490) via Fericiti cei Prigoniti
„Fericiti cei ce s-au jerfit pentru noi”… ???
Scrisoare de la un Erou
De-aici, de unde sunt acum, privesc cu dor la voi…
Degeaba-am fost carne de tun şi-am fost făcuţi eroi.
Cei care-am fost recuperaţi de prin imunde scuaruri
Şi cu tristeţe-nmormantati, avem acum coşmaruri.
Tot ce se vede de la noi e-o ignoranţa crasă:
Poporul e-o turmă de oi, fără ciobani de rasă.
Vă duceţi şi-i votaţi, orbiţi, pe cei ce v-au pus jugul
Şi-apoi tot aşteptaţi, spăşiţi, să vi se lege plugul.
Voi aţi rămas cu sărăcia, amarul şi speranţa,
Iar ei va toaca avuţia pe… Riviera – n Franţa.
Copiii v-au plecat în lume pentru câţiva arginţi,
Lăsându-şi vetrele străbune pârloage, dar cuminţi.
Trecut-au anii peste voi şi tot nu vă- nvatati:
De nu le daţi jugu-napoi, veţi fi, mereu, a r g a t i !
Aş mai avea ceva de spus, pentru persoane avare:
Oricâte bunuri veţi fi strâns, aici… nu au valoare!