94 de ani de la primul atentat TERORIST din Romania Mare

Acum 94 de ani, în 8 decembrie 1920, avea loc primul atentat terorist după formarea României Mari şi primul săvârşit cu o bombă pe teritoriul românesc. Actul sângeros a fost pus la cale de către o celulă radicală comunistă, condusă de militantul evreu Max Goldstein. Din grupul criminal mai făceau parte Saul Osias și Leon Lichtblau. Aceştia au instalat o bombă artizanală în Senatul României care în urma exploziei, care a avut loc la ora 14.30 înainte de reînceperea şedinţei de plen, i-a ucis pe Ministrul de justiţie, Dimitrie Greceanu (decedat la spital) și pe senatorii Demetriu Radu (episcop greco-catolic de Oradea Mare – ucis pe loc) și Spirea Gheorghiu (decedat la spital). Au existat şi răniţi, printre care președintele Senatului, Constantin Coandă, episcopul ortodox Nifon și episcopul ortodox Roman Ciorogariu.

Saul Osias, unul dintre complicii lui Goldstein

Materialul explozibil a fost aşezat cu o seară înainte sub scaunul prezidenţial, lângă fotoliul regal şi cel al principelui moştenitor. Acesta era un obuz de provenienţă nemţească, obuz care fusese modificat şi căruia i se adăugase un ceas.

Ţinta se pare că ar fi fost poetul ardelean şi politicianul naţionalist Octavian Goga, care ar fi trebuit să ia cuvântul în deschiderea şedinţei din 8 decembrie, însă fusese reţinut pe hol de un elector care insista să-i vorbească.

Episcopul Demetriu Radu, ucis pe loc în urma exploziei

„Senatorii, aflaţi pe culoare şi la bufet, tocmai erau chemaţi în şedinţă. Din incintă se desprind, îndreptându-se spre banca ministerială, domnii Greceanu şi Văleanu (ministru al Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor); domnul general Coandă, preşedintele Senatului, urca spre fotoliul prezidenţial. În acel moment, o detunătură îngrozitoare răsună în incintă, cutremurând zidurile şi aruncând în aer câteva pupitre. O panică neînchipuită se produce, ţipete şi strigăte de salvare răsună, în vreme ce, într-un lac de sânge, doi senatori sunt scoşi afară. Zeci de senatori leşină, în vreme ce corpul de gardă opreşte ieşirea celor aflaţi înăuntru“, relata la vremea respectivă ziarul Adevărul.

Senatorul Spiru Gheorghiu, ucis şi el în atentatul lui Goldstein

După atac, a urmat un proces răsunător deşi autorul principal nu a fost prins, în urma căruia a fost scos în afara legii Partidul Comunist, deoarece acţiona la directivele Cominternului care recomanda de la Moscova acțiuni violente în vederea “răsturnării burgheziei mondiale și pentru formarea unei republici sovietice internaționale, ca un stadiu de tranziție către abolirea definitivă a statului”.

Victimele au beneficiat de funeralii naţionale iar localitatea natală a episcopului Demetriu Radu, Tâmpăhaza, a primit numele de Rădești, în amintirea acestuia.

Leon Lichtblau, un alt complice în atentat

Atentatorul Goldstein a fost arestat într-un final un an mai târziu, în octombrie 1921, în timp ce încerca să intre clandestin în România din Bulgaria, unde fugise după comiterea atacului cu bombă. În 28 iunie 1922 acesta a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă, găsindu-şi sfârşitul după gratii. Ceilalți inculpați au fost condamnați la pedepse între o lună și 10 ani de muncă forțată. S-a dovedit şi că grupul terorist avea legături cu o grupare de extremă stânga obscură din Odesa, condusă de Abraham Grinstein.

Max Goldstein, repere biografice

Max Goldstein, născut într-o familie numeroasă de evrei din Bârlad, a lucrat ca funcţionar şi ziarist, până la atentatul din 1920. Deşi era infirm, avea mâna dreaptă amputată, era cunoscut de autorităţi ca un agitator periculos de extremă stânga. La 23 de ani, vârsta la care comite atentatul, era recidivist şi fusese deja condamnat la închisoare pentru activităţile sale politice.

În februarie 1920 reuşeşte să evadeze şi să fugă în Uniunea Sovietică, în Odesa. Aici îşi pierde mâna în urma unei explozii accidentale în timp ce era instruit în lupta teroristă. De aici i se va trage şi porecla “Ciungul” sau “Omul cu cârlig”. Se întoarce în toamna aceluiaşi an în Bucureşti, unde organizează actul terorist de la Senat.

În prealabil atacului de la Senat, din 8 decembrie 1920, acesta a efectuat mai multe acţiuni de sabotaj la nivelul căilor ferate, cu scopul deraierii mai multor garnituri de tren. Deasemenea, în noiembrie 1920 încearcă să-l asasineze pe ministrul de interne Constantin Argetoianu. Această tentativă a eşuat din cauza faptului că bomba plasată sub vagonul de tren în care se afla înaltul demnitar a distrus jumătatea goală a acestuia.

După atentat fuge în Bulgaria, dar încearcă să intre ilegal în România, un an mai târziu. Este prins de autorităţi cu mai multe kilograme de explozibil la el, judecat şi condamnat la închisoare pe viaţă şi muncă silnică.

Max Goldstein a murit în detenţie în închisoarea Doftana din judeţul Prahova, în octombrie 1925, după 57 de zile de greva foamei. Nu a regretat niciodata atentatul săvârșit, considerindu-l punctul culminant al vieții lui de ”revoluționar”.

Despre atentatul terorist care a şocat opinia publică din România interbelică a scris şi profesorul Gheorghe Buzatu, în cartea “România cu şi fără Antonescu”, apărută în 1991 la Iaşi. Istoricul dezvăluie în lucrarea sa şi implicarea în atacul terorist a Anei Pauker, care avea să devină liderul din umbră al României în primii ani ai instaurării comunismului de tip stalinist, la sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial: “Ana Rabinsohn [Nota FP: cunoscută şi ca Ana Pauker] organizează, împreună cu Goldstein, atentatul de la Senat (1920), ucigând pe Dimitrie Greceanu, preşedintele Senatului şi pe un episcop ardelean. Goldstein e prins şi condamnat la ocnă, iar Ana scapă şi se refugiază în Elveţia […]. După reluarea relaţiilor diplomatice cu Sovietele (1934), Ana Pauker revine în România, unde întreprinde o intensă agitaţie bolşevică. Este judecată şi condamnată la zece ani închisoare, de unde este eliberată în urma intervenţiei ministrului Germaniei la Bucureşti, Fabricius (alianţa germano-rusă, după pactul din 23 august 1939), şi, de ochii lumii, schimbată cu Moş Ion Codreanu, pe care îl luaseră ruşii, la ocuparea Basarabiei. Ana Pauker este lipsită de cultură, n-are nici talent oratoric nici aparenţă fizică atrăgătoare; este însă un agent de execuţie extraordinar, ca o maşină infernală. Este vanitoasă, de o ambiţie fără limite, luxoasă, de o cruzime animalică, isterică şi imită pe Caterina a II-a chiar în aventurile amoroase… Putea demonstra prin politica sa, faptul că era înainte de toate patrioată sovietică şi că URSS-ul şi expansiunea acesteia erau mai importante decât teoriile comuniste şi mai ales decât aspiraţiile românilor, pe care îi ura în mod deschis, fapt pe care nu căuta să-l ascundă… Sentimentul care a dominat intrigile sale politice a fost ura, acea ură care servea atât de bine scopurilor politice de expansiune prin forţă care îi plăcea atât de mult, în calitate de ‘dictator delegat’”. Sursa: FrontPress.ro