Adrian Severin despre alegerea lui IOHANNIS: O lovitură de stat a LEGIONARILOR

5 812

ponta afis

Diplomatul Adrian Severin, demisionat din PSD în urma unui scandal de corupţie, a postat marţi pe blogul personal un articol în care declară că alegerea lui Iohannis a fost “o lovitură de stat”, la care ar fi participat şi forţe “fascistoide şi legionaroide”. Deasemenea a invocat şi intervenţii din partea puterilor străine “care vor să controleze ţara”.

Această retorică, care aminteşte de anii de glorie ai stalinismului din România, a fost folosită în trecut şi de alţi lideri PSD, începând cu Ion Iliescu care îi numea “golani” şi “legionari” pe protestatarii din anii ’90 din Piaţa Universităţii şi terminând cu premierul Victor Ponta,  acesta numindu-l în luna mai pe scriitorul Mircea Mihaieş “fascist bătrân” şi “neo-nazist”. Deasemenea, în toamna anului trecut, liderul PSD i-a mai comparat cu “legionarii” pe demonstranţii contra exploatării aurifere cu cianuri de la Roşia Montană şi a gazelor de şist. La fel, în toamnă, Victor Ponta a mai comparat “regimul lui Traian Băsescu” cu “nazismul”.

De vreo zece ani încoace, alegerile par un alt fel de revoluție. Nu numai în campanie (care, inevitabil, polarizează cetățenii) dar și după anunțarea rezultatelor forțele concurente se comportă ca și când nu ar fi fost vorba de un concurs între soluții alternative ci de o luptă între “bine” și “rău”, între “revoluție” și “contra-revoluție”, între “democrație” și “dictatură” ca două sisteme incompatibile care se exclud reciproc. Cel care câștigă alegerile se simte îndemnat și legitimat să îl excludă pe celălalt, să îl desființeze, să îl anihileze. Cel care le pierde se simte trecut în ilegalitate și de acolo duce o luptă de partizani cu învingătorul”, consideră Adrian Severin.

“Alegerile din România au caracter geo-politic, ele aducând în luptă puteri străine care doresc să controleze țara și, în acest scop, nu îi permit dotarea cu o conducere națională puternică, populară, competentă, independentă, deci, cu adevărat legitimă. Partidele românești nu sunt fețe ale aceleiași monede democrate întrucât ele au devenit – nu neapărat cu știința sau cu voia lor – măștile sub care se ascund jucători externi care se bat pentru a domina strategic România din perspectiva unor interese, abia acelea, ireconciliabile”, a mai scris pe blog fostul ministru de externe al României.

“Ceea ce am văzut din ziua primului tur de scrutin și până în duminica celui de al doilea tur, cu ecouri care încă nu s-au terminat (inclusiv aseară târziu, prin fața casei mele s-a perindat o coloană de demonstranți care strigau, nu știu cui, “Demsia!”), a fost o adevărată lovitură de stat. Voturile românilor (cred eu corect exprimate și numărate dar influențate prin acțiuni de intoxicare și manipulare ample), inclusiv problemele în mare măsură artificiale ale votului diasporei, au fost doar alibiul pentru lovitura de stat”, consideră acesta.

“Partea cea mai gravă acum este că executarea loviturii de stat nu s-a putut face decât recurgându-se la grupări și forțe fascistoide și legionaroide. Tineri violenți au strigat pe stradă (în România și în străinătate) “Jos comunismul!”, fără să știe prea bine ce este acela și de ce strigă. Așa au strigat și batalioanele de asalt naziste în Germania interbelică. Peste câteva luni, la fel ca pe timpul ascensiunii naziste, acești tineri vor striga “Jos evreii!” Tot așa, fără să știe de ce. Și sub greutatea acestor strigăte ale străzii, distilate în justițiarismul de asemenea fascistoid al supra-structurilor politice reprezentate de unii ca Monica Macovei sau Sorin Ioniță, vom ajunge să vedem că jos, cât se poate de jos a fost adusă națiunea română dimpreună cu visele ei europene”, crede Adrian Severin.

“Ceea ce este absolut necesar și urgent acum, este ca Victor Ponta, care, spre a evita concentrarea întregii puteri politice într-o singură mână, trebuie să rămână premier (sau în orice caz PSD trebuie să rămână la guvernare), să încerce a-i sprijini pe Klaus Iohannis și ACL să se desprindă de forțele fascistoide care tind să îi ia sub control (tot așa cum Hitler s-a desprins de Rohm și SA – scuzată fie-mi comparația). Diplomația română va avea acum misiunea de a-i convinge pe jucătorii globali și regionali care au stat în spatele loviturii de stat sau al celor care au suferit grave pierderi de influență în România din cauza ei, că susținerea misticismului justițiar-populist de tip fascistoid care a fost folosit până acum spre a slăbi capacitatea românilor de a-și promova interesele naționale în lume, se va întoarce, în cele din urmă, împotriva lor. Ce-a fost a fost. Acum România trebuie restituită românilor; tuturor românilor. Altminteri vechii demoni care au mai însângerat și altădată Europa se vor ridica dinnou. Atunci nu vor mai fi nici învinși nici învingători ci numai supraviețuitori”, concluzionează politicianul.

Adrian Severin a fost implicat acum câţiva ani, alături de alţi doi europarlamentari, într-un adevărat scandal politic, după ce aceştia au acceptat “să-și vândă serviciile” unor jurnaliști ai ziarului “The Sunday Times”, care pretindeau că se ocupă cu acțiuni de lobby. Din cauza aceasta a fost nevoit să-şi dea demisia din PSD, dar a refuzat să plece şi din Parlamentul European. Ceilalți doi europarlamentari acuzați, Zoran Thaler, fost ministru sloven de externe și fostul ministru austriac de interne, Ernst Strasser au demisionat imediat ce publicaţia britanică a dezvăluit scandalul. Adrian Severin a refuzat să le urmeze exemplul, deși Grupul Socialiștilor Europeni din care făcea parte i-a cerut acest lucru, Grupul excluzându-l în final din rândurile sale. Sursa:FrontPress.ro

Adrian Severin

5 Comments
  1. Ionut Moraru says

    Adrian Severin: un evreu idiot inutil (de data asta). Zici Aditza si tragi apa! Eu l-as fi tinut pe asta numai cu nota 1 si 2 la ora de istorie.

  2. Viorel Florian says

    Nu mi-e simpatic Adrian Severin dar de asta data are dreptate in mare masura.

    1. Ro Hawk says

      Stii sa zici asta in rusa ?
      Ceva cu cyolovek Adrian Severin …etc,etc. Asta ca sa ai cui sa te adresezi ca sa fii inteles.Si sa ai si priza….

      Daca va taie rusii fondurile si gazele , adica caldura sovietica , intrati direct in razboiul rece sau mai rau in ilegalitate.

      Povesteste ceva , mai bine de pe frontul de est.Ceva patetic , pentru generatia Ghita , acei PSD’isti care bateau cu lingurita in geam in Decembrie ’89 ! Omul nou de…
      FA – ti si o poza cu o veche revista : ” Munca de Partid” , dar noua , neatinsa , sa dea bine pe sticla.
      Sper ca stii ce-i aia . Astfel comentezi ca sa nu adormi.

  3. Adrian says

    Deci…. Ponta trebuie să-l sprijine pe Iohannis să se desprindă de forțele fascistoide cu sprijinul cărora a dat lovitura de stat în timpul alegerilor, Monica Macovei este promotoare a unui justițiarism de tip fascistoid :-)))))))
    Ăsta e în Parlamentul european ? Măi oameni buni, ce se întâmplă cu noi ??
    Ăsta e frățiorul lui VC Tudor !!!! Mare zbanghiu….

    1. Ro Hawk says

      ” Curat murdar Coane Fanica ! ” Daca Iohannis a castigat alegerile , e ca si cum am fi o tara fascista iar bolsevicii
      ar fi surghiuniti dincolo de Nistru. Cum sa traiasca ei fara sa fure.
      Iau speriat nemtii rau in ’40 . Ii si vad scapand balalaica din mana , si fugind mancand pamantul catre Putin cerandu-si induplecarea : FA ‘s ‘ cistiiiii !
      Le pare rau , au facut cistita si vor sa faca pipi .

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php