În urmă cu câțiva ani eram elevă la un liceu de renume din București și, cu toate că în spațiul public nu exista o dezbatere coerentă despre ora de religie, conducerea liceului nostru a decis să facă o schimbare.
La începutul clasei a XI-a am fost informați că, dacă vrem să continuăm studierea acestei discipline, trebuie să se strângă semnături și să depunem cereri. În timp ce elevii au început imediat să facă acest demers din proprie inițiativă, unii profesorii au încercat să-i convingă să nu semneze și să nu depună cererile respective. La început au făcut acest lucru soft, prin discuții. Când au văzut că nu reușesc, a început etapa hard, amenințări și presiuni. La asta greu rezistă un elev, așa că mulți colegi au renunțat să mai facă cerere, deși nu aveau nimic împotriva orei de religie. Pe baza puținelor cereri, conducerea liceului a spus că elevii nu doresc să studieze religie. S-au împuținat elevii care făceau religie, a trebuit să se împuțineze și profesorii care predau, așa că unii au plecat din liceu.
Următorul pas a fost ca la orele de religie care se mai făceau să fie aduse mereu inspecții și controale. Brusc, conducerea liceului era preocupată de calitatea orei de religiei! Ei, să fim serioși, unde ne credem? Scopul era presiunea asupra profesorilor. Au mai plecat unii.
La cei tari de cerbice comisiile și conducerea liceului au început să le acorde punctaje slabe pentru activitate sau să-i penalizeze, încât să nu mai fie eligibili pentru predarea orei de religie. Au mai plecat o serie.
Sfârșitul a fost cel dorit de conducerea liceului: în scurt timp ora de religie a fost scoasă cu totul din programa celor patru ani de studiu și nu a mai fost reintrodusă. Probabil au avut o premoniție că viitorii boboci nu vor depune cereri să facă religie…
Nu a fost deloc comic.
Îmi amintesc situația unei profesoare foarte bună, ca pregătire, ca atitudine, ca mod de comunicare cu elevii, un model de comportament și în cancelarie – pe cât am aflat ca elev. A fost printre ultimii care a plecat. Dar atât a fost de umilită, încât a părăsit sistemul de învățământ pentru totdeauna. Și câtă nevoie este de profesori cu vocație, indiferent de materia pe care o predau!
Și mai țin minte ceva, ce nu am să uit niciodată. Conducerea liceului era cea care trebuia să supravegheze armonia dintre elevi, să vegheze ca noi să nu plecăm după bac și să trântim ușa cu ură pentru locul unde am stat patru ani. Nu știu dacă unii au plecat cu ură, dar unii elevi au plecat cu o mare dezamăgire. Cei care făceau mișto de aspectele religioase și batjocoreau pe elevii care mergeau la biserică ori făceau gesturi creștine au prins aripi. Negre. Agresive. Sub acoperirea conducerii. Și nu numai ei, ci și unii profesori. Așa că la ore trebuia să-ți ții gura pe probleme de religie; în cazul în care nu o batjocoreai, desigur, că atunci erai bine văzut dacă erai cu gura mare.
CCR a validat azi, din cel mai înalt for al justiției din România, primul pas al conducerii liceului meu. O să urmeze și validarea celorlalți pași?
Eu nu am curajul să semnez cu numele real acest articol. Sper să se găsească alții mai curajoși decât mine care să împiedice ceilalți pași. Mai sunt BĂRBAȚI în România? Mai sunt MAME în România?
sursa: Drum European
Sunt Bărbați sunt Femei? Sigur ca da, insa ne rezumam la ce ne spune Hristos: Turma mica, turma mica? De ce? Pentru ca la ceilalți sclavia păcatului e mai draga decât libertatea lui Hristos.
Culegem ce-am votat: Macovei, Ponta, Iohannis!