POPORUL ROMÂN – COMPLICE LA PROPRIA-I ASASINARE?

1 1.047

Despre tupeul pedepseriştilor (cum li se zice mai nou psd-ilor) din ultimele zile am putea spune că acesta nici măcar nu mai poate fi numit tupeu. A fost un mare tupeu din partea lor când la ultimele alegeri şi-au asociat prezenţa hidoasă pe aceleaşi afişe electorale în care apărea şi chipul domnitorului Mihai VITEAZUL. Vă daţi seama, să-ţi permiţi să te compari tu, alde ponta, sârbu, hrebenciuc, dragnea, mitrea, mazăre, oprişan (cel cu… pielea dânsei!) etc cu domnul Mihai VITEAZUL! Cât tupeu trebuie să deţii pentru un astfel de gest?! Câtă neruşinare faţă de poporul căruia te adresezi trebuie să ai?! Câtă lipsă de frică trebuie să posezi faţă de faptul că poporul se va îndrepta împotriva ta pentru o astfel de blasfemie?!

Dar, culmea, poporul, în cea mai mare parte a lui, nu a avut nici o reacţie. El, care în mod absolut firesc trebuia să amendeze imediat această scârnăvie, a avut un comportament exact contrar oricărei logici – i-a votat masiv pe pedepserişti!
A fost un imens tupeu când aceiaşi asasini economici s-au afişat pe banner-ele electorale susţinând că sunt mândri ca sunt români. Cum e posibil aşa ceva?! Ce poate fi în sufletele acestor indivizi când îşi bat joc în halul ăsta de un întreg popor?! Cum să-ţi permiţi tu care ai ucis tot ce era de ucis în această ţară, de la economie, viaţă socială şi până la dramul acela de speranţă din inimile românilor că poate, vreodată, vor mai trăi şi ei în condiţii normale în ţara lor, cum să-ţi permiţi deci să le râzi în nas sfidându-i la o manieră pe care nici cu nişte animale nu ar trebui să ţi-o permiţi spunându-le că eşti mândru cu calitatea ta de român?!

Dar, şi de această dată sfidaţii au răspuns ilogic, anormal, ciudat, de neexplicat – i-au votat masiv pe pedepserişti!
Este un tupeu fantastic şi acum când au umplut Muntenia şi Moldova cu afişe din care reiese faptul că ”Doar ponta protejează pensiile” sau că ”Doar ponta a scăzut taxele”. Iată, deci, cui se adresează pedepseriştii cu acest tip de mesaje – în speţă alegătorilor ignoranţi şi absolut dezinformaţi, căci cine altcineva ar putea să creadă tâmpeniile astea?! De ce nu iese acest mare iubitor de popor(!) în faţa naţiunii pentru a-i explica acesteia despre faptul că viitoarele generaţii de pensionari sunt supuse riscului real de a nu mai primi deloc pensii datorită subţierii dramatice a contribuţiilor la acest buget, asta petrecându-se pe fondul inexistentelor locuri de muncă create(!) de ei, de politicienii de tip FSN-ist?! Dar cum să spună ponta aşa ceva, atâta timp cât pe el şi ai lui îi interesează exclusiv să-şi trăiască ziua de azi într-o cât mai deşănţată îndestulare din banii publici. După ei, potopul!

 


Astăzi însă, când scriem şi citim aceste rânduri, ei, pedepseriştii, şi-au dat dovada piscului lor de nesimţire (sau, cine ştie, poate nu încă!) – astăzi au împărţit sfidaţilor ”iconiţe” cu chipul Părintelui Arsenie BOCA, pe al căror revers apărea inscripţia ”SFINŢIT”, după care, mai jos, numele candidatului lor, victor ponta (adică cel sfinţit este victor ponta?! căci altminteri trebuia să scrie ”SFINŢITĂ”!).
Iată vârful de gamă, dragi cititori, al obrăzniciei de care dau dovadă aceste rebuturi umane, iar asta se-ntâmplă tocmai din cauza cârdăşiei noastre cu ei. Acea parte din noi, din popor, care de ani de zile legitimează, prin votul ei, politicieni de tip FSN-ist (memento: FSN> PDSR> PD> PSD şi tot memento: USL= PSD + PNL), nu poate fi catalogată altfel decât ca fiind complice la asasinarea întregului popor! Pe acest comportament absolut aberant al nostru se bazează toată această cascadă de crasă nesimţire a hrebenciucilor – că tot este ăsta acum mai la vedere decât alţii – când prin acţiunile lor sfidează o ţară întreagă.

Ia să ne fi comportat şi noi ca nişte oameni normali; ia să le fi dat după un mandat de patru ani de stat la putere, ani în care n-au avut nici cea mai mică apăsare faţă de popor, un vot de blam şi nu 60 – 70 % cum au înregistrat în anumite zone ale ţării la ultimele alegeri! Asta era cea mai sfântă amendă pe care poporul i-o putea aplica politicianului de tip ”hrebenciuc” şi nu mai era nevoie nici măcar de DNA. Dar nu! Ei ne fură inclusiv dumicatul de la gură, ne sfidează şi ne prostesc de douăzeci şi cinci de ani ca şi când am fi nişte retardaţi, ne mint în aşa hal încât cred că l-au făcut invidios însuşi pe satana, tatăl minciunii, iar noi îi votăm sistematic. Îi votăm cu două mâini!

Vă gândiţi, vă imaginaţi, ce părere or avea ei, ce-or zice ei despre poporul român când s-or aduna în conclavurile lor mafiote! Oare, ăsta să fie motivul pentru care se declară ca fiind mândri ca sunt români? Faptul că românii, care în condiţii normale ar fi trebuit să dea cu ei de pământ, în realitate îi apreciază, îi aplaudă şi îi votează?! De aia sunt ei mândri? pentru faptul că noi suntem complicii lor?!
Petre ŢUŢEA, când a afirmat că ”Un tâmpit mai mare ca mine nu există – să faci treisprezece ani de temniţă pentru un popor de idioţi”, ce ar fi zis, oare, dacă situaţia de atunci ar fi fost cea a momentului actual?! Căci iată, în continuare, ponta, discipolul hrebenciucului, este favoritul românilor în cursa electorală a anului 2014! Şi nu numai, căci iată, DNA-ul arestează aproape zilnic câte doi – trei pedepserişti, timp în care primarii şi consilierii locali ai României dau navală, pe uşa deschisă de apărătorul(!) statului de drept liviu dragnea, în PSD! Ce hal de oameni (politici!) sunt aceştia?! Ce hal de reprezentanţi ai poporului sunt ei?! Dar deh, cum e turcul şi pistolul!

E o vorbă, ”coboară, Doamne şi nu întârzia dacă vrei flăcări şi nu scrum”! După cum merge treaba prin popor se vede însă că Dumnezeu va prinde, aproape sigur, doar scrumul!

de Sorin Andrei

1 Comment
  1. Adrian says

    Am uitat oare că noi românii creștini – născuți iar nu făcuți – așa cum ne place să ne lăudam, ne-am bucurat când în Sfânta zi a Crăciunului, Ceaușescu a fost asasinat de eșalonul 2 al pcr ?
    Apoi după o jumătate de an de atrocități regizate subtil de atotputernica securitate , iată că în Duminica orbului votăm în masă pe acel liber cugetător ? Este ignoranță, prostie ? Din păcate Petre Țutea avea dreptate – un popor de tâmpiți !
    Avem pe Sfinții martiri ai închisorilor, pe cei care au spălat cu sânge , cu arma în mână în munți, lașitatea celor mulți și tâmpiți, acest popor imbecil, ușor de dus de nas, fără memorie , preocupat doar de satisfacerea burdihanului și nimic pentru amărâtul de suflet ! Dacă „ei” afirmă că sunt mândri că-s români, atunci mie îmi este silă !!!!

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php