În timp ce ofiţeri SIE se ocupă cu „acoperiţi” ilegali şi fierul vechi, România e sufocată de vecini ostili

0 1.071

E halucinant ceea ce se întâmplă pe plan geopolitic cu România. În timp ce foste cadre SIE se ocupă de afaceri cu fier vechi, acoperire de matrapazlâcuri financiare, “ofiţeri acoperiţi” pe plan intern care încalcă legea şi crearea de cariere politice pentru politicieni cu doctorat plagiat, România e sufocată politic, la propriu, de vecini ostili. Ucraina duce o campanie de exterminare culturală a minorităţii române din Bucovina de Nord şi Buceag. Bulgaria e „calul troian” al Rusiei în UE, iar politicienii de la Sofia sunt deconspiraţi ca agenţi KGB. Mai mult, construcţia conductei South Stream are sprijinul bulgarilor, care se consideră fraţi cu ruşii. Ungaria e condusă de un mic despot, Viktor Orban care face politica Kremlinului, ia Jobbik-ul ce flutură steagul autonomiei Ţinutului Secuiesc e o creaţie financiară a Moscovei.

Zilele trecute s-a închis cercul izolării României pe plan extern de către vecini. Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său sârb Tomislav Nicolici Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit la Belgrad joi, într-o vizită simbolică vizând să ancoreze interesele ruseşti în centrul Europei, într-un context de tensiuni puternice între Moscova şi Occident. Preşedintele Serbiei, Tomislav Nikolici, l-a decorat pe preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, cu Ordinul Republicii Serbia gradul I. Putin, a cărui vizită are loc cu ocazia marcării a 70 de ani de la eliberarea Belgradului de sub ocupaţia nazistă, a fost primit pe aeroport de către omologul său sârb Tomislav Nikolici. Autostrada care asigură legătura între aeroport şi centrul oraşului era pavoazată cu steaguri ruse. Cei doi preşedinţi au depus jerbe de flori la cimitirul în care sunt înmormântaţi militari ruşi căzuţi la datorie în al Doilea Război Mondial. Preşedintele Serbiei, Tomislav Nikolic, l-a decorat pe preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, cu Ordinul Republicii Serbia gradul I. „Dragă frate Vladimir, poporul sârb este mândru că tu porţi cea mai înaltă distincţie sârbă”, a spus Tomislav Nikolic în limba rusă. Liderul de la Kremlin a asistat şi la o mare paradă militară, prima organizată în capitala sârbă din 1985, cu 3500 de sooldaţi ca în vremurile bune ale comunismului.

În acest context dramatic, România se află izolată, cu o clasă politică coruptă şi incompetentă, cu un SIE care nu a fost reformat, suspect de corupţie şi de implicare ilegală în politica internă a ţării, construind ilegal cariere de politicieni corupţi şi plagiatori. Ţara noastră se află în acest context geopolitic într-o situaţie dramatică, ca-n vara lui 1940, fiind înconjurată de vecini ostili. Sufocată de inamici, România e izolată şi apartenenţa noastră la NATO şi UE nu mai e o garanţie de securitate astăzi, doar un paliativ psihologic. Să nu uităm că SUA ne desconsideră prin faptul că, până astăzi, nu ne-a trimis de circa doi ani de zile, un ambasador american la Bucureşti, fapt ce arată că România e izolată intenţionat pe acest flanc al NATO/UE. Oare suntem folosiţi pe post de poligon de încercare?

de Ionuţ Ţene Napoca News

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php